Flash news:
 
<< Înapoi

A fost declanşată procedura de insolvenţă la SC Astra Vagoane Arad



27.01.11 de O.T.

Tribunalul Arad a declanşat, miercuri, procedura de insolvenţă în cazul SC Astra Vagoane Arad SA.
Societatea a cerut încă de anul trecut, la Tribunalul Arad, declanşarea procedurii de insolvenţă, în calitate de debitor, fondul acţiunii judecătoreşti fiind falimentul. Dosarul a fost înregistrat în data de 2 noiembrie 2010, cu nr. 7271/108/2010 (11244/2010) şi are ca prim termen de judecată data de 26.01.2011. Potrivit unor oameni de afaceri arădeni, datoriile SC Astra Vagoane Arad SA se ridică la zeci de milioane de euro. O parte din aceşti bani trebuiau să ajungă în contul unor societăţi arădene, care acum se confruntă, la rândul lor, cu dificultăţi financiare.
Surse din cadrul companiei Astra Vagoane Arad SA au confirmat declanşarea procedurii de insolvenţă şi au precizat că societatea a intrat într-o etapă în  care este ţinută sub observaţie.
Membră a grupului International Railway Systems, deţinut de omul de afaceri Cristian Burci, Astra Vagoane Arad SA avea mari probleme financiare încă din 2009. Astfel, conform unei informări a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Arad, la data de 31 decembrie 2009 Astra Vagoane Arad SA avea datorii care depăşeau 27 de milioane de lei, cea mai mare parte, peste 20 de milioane de lei, provenind din neplata TVA către stat. Potrivit DGFP, peste 1,7 milioane de apăreau ca datorie la rubrica impozit pe venit iar aproximativ 4,7 milioane de lei se adunaseră din dobânzi şi penalităţi pe anul 2009.

 

Comentarii (2)

afsfdhfgd - la 07 11 2010 ora 16:46



cine va veni va veni cu oameni lui cu tot ca ltfel nu face nimic cu actualii sunt catei pre multi

 

sgghfdhtghj - la 07 11 2010 ora 16:45



sa ne vanda la altii care stiu sa aprecieze ce facem in aceasta fabrica,de la venirea romanului sa dus dracu tot numa a taiat si acum zice ca nu mai au comenzi,rusine



Comentarii (2)

rusine! - la 27 01 2011 ora 9:46



au strans toate datoriile pe astra si acum o ingroapa si scapa de datorii nu le pasa de angajati. rusine burci ca am crezut ca va fi bine. deja a fost vandut si terenul de sub fabrica!


Dumnezeu nu doarme - la 27 01 2011 ora 7:37



se vorbea inca din mai ca se va intra in faliment. il bate Dumnezeu pe Burci pt. modul in care i-a determinat pe americani sa vanda desi pana la urma aia tot au castigat de pe urma vanzarii iar cel pacalit s-a dovedit el. pacat de cei care asteapta sa-si recupereze banii, ca nu se va intampla...


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pt.Ionica în 18.05.12
Mai lasa-ne!
incredibil! în 18.05.12
incredibil! incredibil! dar adevart din pacate, 70.000 euro vrea CAPRAR mita ...
Eu sunt barosan în 18.05.12
\"fac ce vrea p..a mea, eu sunt presedintele PSD Arad, sunt prietenul lui PON ...
altitudine în 18.05.12
domnul ponta chiar nu vede ce pramatii are la psd-ul aradean? nu este frica s ...
TOP PSD ARAD în 18.05.12
ba PSD UL E plin ochi de prostituate, deci sa enumeram: LOCUL 1 - P...A CA ...
LINGAUL în 18.05.12
ce fac tinerii din psd la ora asta? sug papucii la caprar? sti doruletz, eu t ...
unde esti? în 18.05.12
APROPO, da pe unde umbla doamna BITANG, A scuzati BRAICA? a murit sau ce e c ...
Litle Titulescu în 18.05.12
Innebuneste DON CAPRONE ca PC-ul l-a numit pe Radu Stoian subrefect. Merita S ...
Felicitari în 18.05.12
Era culmea sa fie sterse comentariile de ieri sau azi, pai stiu ca esti priet ...
lucia în 18.05.12
Iin Arad, PSD doreste sa fie reprezentat de cei cu ceafa lata, de analfabeti, ...
Spectacole si evenimente

Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891