Flash news:
 
<< Înapoi

„ACU e peste Pandurii II“



18.05.10 de Adi Dumitru

Gruparea studenţească a trecut prin mari probleme la Sânicolau Mare, în etapa precedentă din Liga a III-a. ACU a fost condusă cu scorul de 2-0 încă din minutul 24. Primul gol al celor de la Sânicolau Mare a fost reuşit de Flavius Pavel, atacantul care a trecut şi prin curtea celor de la ACU.

„A fost un meci foarte greum puteam la un moment dat să facem chiar 3-0, iar atunci cred că partida ar fi fost încheiată. Dar ei au reuşit să înscrie chiar pe finalul primei reprize, iar din minutul 60 noi am căzut din punct de vedere fizic, astfel că au întors rezultatul. ACU mi s-a părut o echipă foarte disciplinată, bine aşezată pe teren şi cu o formă fizică destul de bună“, ne-a declarat Flavius Pavel.

Atacantul a făcut o paralelă între formaţia arădeană şi Pandurii  II, echipa aflată pe primul loc. „Nu demult i-am văzut şi pe cei de la Târgu Jiu, jucând împotriva noastră. Eu nu am fost pe teren, pentru că am fost suspendat. Dar din ce am văzut pe teren şi din ce mi-au spus colegii, Pandurii II sunt sub ACU ca şi valoare. Ei joacă foarte bine şi au rezultate bune atunci când vin jucători importanţi de la prima echipă. Dar ACU e o echipă mai bună, din punctul meu de vedere.“

Unirea Sânicolau Mare are şanse mici să se salveze în acest campionat, iar una dintre partidele decisive din acest punct de vedere va fi peste două etape, împotriva Ineului. Pavel a jucat la Ineu în sezonul trecut, formaţie cu care a ajuns până la barajul de promovare în liga secundă. „Pentru va fi un meci normal de campionat, nu va fi unul special. Nu am nimic cu cei de la Ineu, am rămas chiar prieten cu mulţi dintre foştii mei colegi. Îmi doresc ca cel mai bun să câştige, iar în ceea ce ne priveşte avem şanse mici de salvare. Trebuie să câştigăm toate partidele ce au  mai rămas de disputat, dar să ne şi ajute jocul rezultatelor“, a adăugat atacantul.

Flavius Pavel va rămâne liber  de contract din vară şi a intrat deja în atenţia mai multor echipe. „Am primit deja câteva oferte, pe care urmează să le analizez. Se poate şi ca din sezonul viitor să revin să joc pentru o formaţie din Arad“, a menţionat Pavel. În final, vârful de atac a avut de făcut o precizare: „Dacă pe vremea când jucam eu la ACU îi aveam ca şi mijlocaşi pe Bota şi Ciubăncan, marcam peste 15 goluri!“



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
miza în 18.05.12
inculpatul falca mizeaza totul pe o carte;el stie f.bine ca daca nu va mai fi ...
forestier în 18.05.12
ce limbaj de lemn;oare tot asta cred si despre meciul pierdut cu 0-1 pe teren ...
ala micu\' în 18.05.12
Aberati, domnilor, cu aceasta manevra de doi lei. Cine sa faca parte din acel ...
pt.Ionica în 18.05.12
Mai lasa-ne!
incredibil! în 18.05.12
incredibil! incredibil! dar adevart din pacate, 70.000 euro vrea CAPRAR mita ...
Eu sunt barosan în 18.05.12
\"fac ce vrea p..a mea, eu sunt presedintele PSD Arad, sunt prietenul lui PON ...
altitudine în 18.05.12
domnul ponta chiar nu vede ce pramatii are la psd-ul aradean? nu este frica s ...
TOP PSD ARAD în 18.05.12
ba PSD UL E plin ochi de prostituate, deci sa enumeram: LOCUL 1 - P...A CA ...
LINGAUL în 18.05.12
ce fac tinerii din psd la ora asta? sug papucii la caprar? sti doruletz, eu t ...
unde esti? în 18.05.12
APROPO, da pe unde umbla doamna BITANG, A scuzati BRAICA? a murit sau ce e c ...
Spectacole si evenimente

Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891