Administratorii de la blocuri vor profesa şi fără atestat de la primărie
16.03.10 de O.T.
Reprezentanţii Ligii Habitat a asociaţiilor de proprietari vor face demersuri pentru modificarea legislaţiei în domeniu, a declarat Vasile Arion, vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad. „Dorim modificarea legislaţiei astfel încât administratorii să nu mai fie atestaţi de primărie. Noi nu vedem utilitatea compartimentelor de specialitate din cadrul primăriilor, care sunt stufoase şi nu-şi justifică existenţa”, a declarat pentru NEWS-AR Vasile Arion.
Acesta a fost completat de Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad, care a spus: „Există administratori cu probleme, cu dosare penale, asupra cărora nu s-a luat nici o măsură, şi există administratori care nu au avut nici un fel de probleme dar Primăria le-a ridicat atestatul”, a menţionat Dorina Lupşe.
Reprezentanţii ULAL spun că administratorii nu vor mai avea nevoie de atestat de la primărie, ci vor putea să-şi facă meseria ca urmare a absolvirii cursului şi a promovării examenului care se dă la finalul acestuia. „Va fi valabil certificatul de absolvire al cursului. Practic, va fi ca şi la alte meserii, pentru că modalitatea cu atestat de la primărie, care se practică acum, este discriminatorie. În alte meserii nu există aşa ceva”, a mai spus Vasile Arion.
Comentarii (1)
ASA SI ASA - la 16 03 2010 ora 10:35
BUN AM PRICEPUT CA NU E IN REGULA CU CE FACE PRIMARIA, DAR CINE ORGANIZEAZA CURSURILE ASTEA NU POATE FACE SMECHERII. aDICA SA AJUNGA FIETECINE ADMINISTRATOR SI SA PROVOACE PAGUBE?
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
ASA SI ASA - la 16 03 2010 ora 10:35
BUN AM PRICEPUT CA NU E IN REGULA CU CE FACE PRIMARIA, DAR CINE ORGANIZEAZA CURSURILE ASTEA NU POATE FACE SMECHERII. aDICA SA AJUNGA FIETECINE ADMINISTRATOR SI SA PROVOACE PAGUBE?