„Bătrâna Doamnă“ mai are de aşteptat încă cel puţin o zi pentru a-şi afla destinul. Chiar dacă ar fi trebuit să aibe loc astăzi, Adunarea Generală a fost amânată pentru vineri după-masă, tot de la ora 17. Motivul acestei noi amânări îl constituie o nouă variantă de salvare a situaţiei pe care oficialii clubului arădean au găsit-o şi au încercat astăzi să vadă dacă se poate realiza.
„Am luat decizia să amânăm cu o zi Adunarea Generală deoarece sunt la Bucureşti, la Federaţia Română de Fotbal. Am dorit să încercăm o soluţie pentru a merge mai departe, dar dacă am fi mers pe această idee nu am fi avut voie să promovăm timp de trei sezoane, iar acest lucru nu ne convine. Voi reveni la Arad şi voi încerca să găsesc altă soluţie de continuitate pe care să o discutăm în Adunarea Generală“, ne-a declarat Giovanni Catanzariti, preşedintele clubului arădean.
Practic, oficialii UTA-ei au încercat să înfiinţeze o nouă societate, cu care să preia un loc de Liga a II-a după care să încerce să obţină stema, culorile şi palmaresul de la Suporter Club UTA. Prin această mişcare se scăpa de datoriile pe care actuala societate le are, însă clubul nou înfiinţat nu avea legătură cu actuala UTA. Este de presupus însă şi că SCU nu ar fi cedat patrimoniul „Bătrânei Doamne“ aşa de uşor. Totuşi, această mişcare pe care oficialii arădeni au încercat-o arată că există şanse de continuare, existând o sursă de finanţare. Rămân în continuare însă ca mari probleme datoriile către Vasjlevic, Ion Pietraru şi restanţele salariale către jucători. Dacă totuşi Adunarea Generală va avea loc mâine, probabil în discuţii se va reintroduce ideea insolvenţei clubului.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureĹźan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.