Flash news:
 
<< Înapoi

Arădenii care s-au luptat cu vârful Khan Tengri s-au întors acasă (FOTO)



24.08.10 de O.T.

Expediţia arădeană care a cucerit vârful Khan Tengri s-a întors la Arad. Eroii sunt Sergiu Jiduc şi Aurel Sălăşan, care au reuşit să ajungă până în vârf, dar şi ceilalţi reprezentanţi ai clubului „Explorer”: Minerva Vincze, Claudiu-Virgil Ban, Ioan Filip şi Ovidiu Găvănescu.
Escaladarea nu a fost deloc uşoară. Sergiu Jiduc şi Aurel Sălăşan au stat 6 zile la ultima tabără, până au prins „fereastra” de timp frumos, ceea ce înseamnă o probă de rezistenţă mentală, în primul rând. Aşa cum NEWS-AR a mai scris şi la momentul respectiv, demn de remarcat este faptul că Sergiu Jiduc este cel mai tânăr alpinist român care a escaladat vârful Khan Tengri.
Fiecare dintre competitorii prezenţi la întâlnirea cu presa a dorit să îşi exprime câte o „trăire” din expediţie.
Aurel Sălăşan: „A fost mai greu decât mă aşteptam. Vremea a fost deosebit de capricioasă. A fost cea mai grea săptămână din viaţa mea”.
Sorin Jiduc: „Am urcat opt ore. Am stat puţin pe vârf. Am avut hrană doar pentru patru zile, dar am raţionalizat porţiile să ne ajungă o săptămână. În plus, a fost foarte frig, cred că au fost 30 de grade sub zero”.
Ioan Filip: „Am ajuns la tabăra a treia, după ce am reuşit să trecem de «umărul lui Chapaev», o culme foarte grea. A fost un urcuş foarte greu, în fiecare moment fiind nevoiţi să ne asigurăm, dar să ne asigurăm şi bagajele”.
Virgil Ban: Regret că nu am ajuns pe vârf, dar am avut probleme de sănătate. Mă bucură enorm reuşita colegilor noştri, care au dat dovadă de spirit de echipă şi de forţă mentală. Ca dificultate tehnică, vârful Khan Tengri e peste Everest”.
Minerva Vincze: „Şi eu am ajuns pe «umărul lui Chapaev» ceea ce reprezintă o performanţă. A fost o expediţie foarte grea şi-i felicit pe colegii mei. Am fost şi victima unei avalanşe, care din fericire nu s-a soldat cu urmări”.
 



Comentarii (1)

Radu_81 - la 24 08 2010 ora 20:18



felicitari invingatorilor!


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
nimeni în 18.05.12
mai vorbiti voi de corectitudine!!!!!!voi cei din USL!!!!!!!de zile intregi b ...
nnu are importanta numele în 18.05.12
de ce la-ti tot ponegrit pe Funeriu????????sunteti la al treilea ministru si ...
nimen-n drum în 18.05.12
si atunci de ce se lauda USL ca a venit la guvernare si ei indreapta ceva???? ...
miza în 18.05.12
inculpatul falca mizeaza totul pe o carte;el stie f.bine ca daca nu va mai fi ...
forestier în 18.05.12
ce limbaj de lemn;oare tot asta cred si despre meciul pierdut cu 0-1 pe teren ...
ala micu\' în 18.05.12
Aberati, domnilor, cu aceasta manevra de doi lei. Cine sa faca parte din acel ...
pt.Ionica în 18.05.12
Mai lasa-ne!
incredibil! în 18.05.12
incredibil! incredibil! dar adevart din pacate, 70.000 euro vrea CAPRAR mita ...
Eu sunt barosan în 18.05.12
\"fac ce vrea p..a mea, eu sunt presedintele PSD Arad, sunt prietenul lui PON ...
altitudine în 18.05.12
domnul ponta chiar nu vede ce pramatii are la psd-ul aradean? nu este frica s ...
Spectacole si evenimente

Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891