Arădenii se pregătesc de confruntările cu FC Timişoara
20.07.11 de O.T.
Aradul se pregăteşte deja de meciurile cu FC Timişoara, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a respins memoriul înaintat de clubul bănăţean. Astfel, echipa de pe Bega va juca în Liga a II-a, în serie cu UTA, în aceeaşi situaţie mai aflându-se Gloria Bistriţa (locul 14 în Liga I) şi FC Bihor (care a promovat din Liga a II-a), toate trei neprimind licenţă pentru a evolua în Liga I din cauza unor datorii. Cele trei cluburi au depus memorii la TAS, dar decizia oficialilor europeni a fost aceea de a merge pe mâna hotărârilor luate la nivelul FRF.
Deşi UTA nu are nici în acest an drept de promovare în Liga I, cele două partide pe care arădenii le vor avea de disputat cu Timişoara vor fi, cu siguranţă, cele mai spectaculoase din Liga a II-a. Dacă timişorenii vor trage la promovare, arădenii vor fi încântaţi să-i încurce şi să le dea planurile peste cap!
Comentarii (2)
Vio(la) forever - la 19 07 2011 ora 14:45
aradani sunteti prea mici pentru un meci atat de mare!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureĹźan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Vio(la) forever - la 19 07 2011 ora 14:45
aradani sunteti prea mici pentru un meci atat de mare!