Arădenii şi-au recâştigat în instanţă libertatea de a manifesta în faţa Primăriei!
26.05.11 de O.T.
Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat decizia „dictatorială” de interzicere a manifestărilor publice în faţa Primăriei, informează Asociaţia Mişcarea Arădeană.
Astfel, prin Decizia Civilă 885/25.05.2011 (dosarul contencios 5945/108/2010), Curtea de Apel Timişoara a „respins recursul Primarului, fără cheltuieli de judecată”, fiind repus în drepturi articolul 39 din Constituţie privind libertatea întrunirilor, încălcat de Dispoziţia Primarului din 2008.
Mişcarea Arădeană a dus în instanţă o luptă acerbă pentru desfiinţarea definitivă a Dispoziţiei 2475/2008, prin avocatul Cătălin Mihalache. În urma acesteia, cei care vor să-şi exercite un drept fundamental, îngrădit de dispoziţia primarului Gheorghe Falcă timp de aproape 4 ani, vor avea în sfârşit posibilitatea de a face acest lucru. „Tribunalul Arad a decis în luna noiembrie a anului trecut nelegalitatea hotărârii domnului Gheorghe Falcă, însă Primăria, rămasă convinsă că greşeala ei este justificată, a făcut apel. Şi a mai cerut două amânări pe deasupra, acestea însumând aproape 2 luni de zile. Fără folos, pentru că Mişcarea Arădeană a demonstrat că a avut dreptate în demersul ei”, au precizat liderii Asociaţiei Mişcarea Arădeană. „Prin reuşita din această dimineaţă dăm un semnal celor care vor să submineze democraţia acolo unde ea a fost câştigată cu vărsare de sânge: vom continua să luptăm! Judecătorii au înţeles cum ar trebui respectate drepturile umane şi au sancţionat autorităţile arădene ca atare. În materie de democraţie, Gheorghe Falcă şi partidul dumnealui mai au mult de învăţat”, a declarat Claudiu Cristea, preşedintele Asociaţiei Mişcarea Arădeană.
Comentarii (8)
caps lock - la 27 05 2011 ora 11:17
LASA-TI SE SIMTA BINE CRISTEA...ARE O PARERE BUNA DESPRE EL....DOAR CA ACTIUNILE NU SUNT ALE LUI !!!!A FOST TODEAUNA BUN LA COPIAT!!!!
cineva - la 26 05 2011 ora 21:22
de fapt cei de la ULALA si Consiliul Civic au dat primaria in judecata!
Axl - la 26 05 2011 ora 18:22
mare lingau e v. marginean asta.
kkt cu mac - la 26 05 2011 ora 17:27
am invis!!! suntem finalisti!!!
PS: lasand gluma la o parte, felicitari :)
opinie - la 26 05 2011 ora 16:42
prima victorie notabila a aradenilor impotriva unui mafiot aflat in fruntea urbei;speram sa urmeze si o alta victorie,sodata cu trimiterea dupa gratii pe citiva ani buni a infractorului,precum si a acolitilor sai,culoarea portocalie transformindu-se incet dar sigur in...maro !!
Alin - la 26 05 2011 ora 14:56
Bravo! Felicitari! Deci se poate invinge dictatura portocalie! Dati-le la oase mai departe!
PISI - la 26 05 2011 ora 14:52
Vai ce lupta acerba a dus d-ul Cristea dupa ce altii au castigat procesul cu primaria inainte lui dar.....hai sa-si puna galoanele el!!!!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
caps lock - la 27 05 2011 ora 11:17
LASA-TI SE SIMTA BINE CRISTEA...ARE O PARERE BUNA DESPRE EL....DOAR CA ACTIUNILE NU SUNT ALE LUI !!!!A FOST TODEAUNA BUN LA COPIAT!!!!