Arădenii sunt aşteptaţi la Bulci, la cea de a treia ediţie a "Folk Maris"
03.08.11 de O.T.
La Bulci (com. Bata) va avea loc, la sfârşitul acestei săptămâni, cea de a treia ediţie a festivalului Folk Maris, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean şi Primăria Bata. Astfel, pe parcursul serii şi nopţii de sâmbătă, pe scena de la Bulci, situată în apropierea castelului din localitate, într-un cadru natural deosebit, vor urca nume mai mult sau mai puţin cunoscute ale folk-ului românesc. Astfel, pe lângă Marius Baţu şi Adrian Ivaniţchi, care sunt „capete de afiş”, cei prezenţi vor putea să-i asculte pe Didina Curea, George Popovici, Daniel Julean/Nelu Pitic/Dan Miron, Titi Frenţiu, Cristi Bordaş, Maris, Livia Daniel, Angela Darocz şi alţii.
Vicepreşedintele CJA Adrian Ţolea a declarat că festivalul a fost finanţat, prin Centrul Cultural Judeţean, cu suma de 15.000 de lei. „Ne dorim ca şi pe viitor să contribuim la organizarea festivalului”, a declarat Adrian Ţolea, într-o conferinţă de presă la care au mai luat parte Ionel Costin, consilier judeţean implicat încă de la prima ediţie în organizare, şi Ladislau Heleport, viceprimarul comunei Bata. De altfel, ultimii doi pot fi consideraţi, fără glumă, părinţii festivalului. Ladislau Heleport a lăudat cadrul deosebit în care se desfăşoară festivalul (un amfiteatru natural, situat pe malul Mureşului) iar Ionel Costin a făcut o trecere în revistă a celor mai importante nume din festival, dublată de prezentarea unor discuri de vinil vechi, din anii 60.
Organizatorii au rămas fideli sloganului de la ediţiile anterioare ale festivalului („Bulci, pentru noi, este Vama Veche 2!”) şi au anunţat că doritorii vor putea campa, gratuit, cu corturile, încă de vineri, în imediata apropiere a locului de desfăşurare a evenimentului. Pentru „fiţoşi” există posibilitatea cazării la o pensiune, aflată la câţiva kilometri depărtare.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.