Aradul spune NU reorganizării teritoriale propuse de Băsescu!
23.06.11 de O.T.
Reprezentanţii societăţii civile, sindicatelor, partidelor din Opoziţie şi ai altor asociaţii din Arad au dat astăzi un puternic semnal negativ celor care doresc desfiinţarea judeţului Arad şi înglobarea acestuia în cadrul unei regiuni cu centrul economico-administrativ la Timişoara.
Întrunit pentru întâia oară, Comitetul pentru Salvarea Judeţului Arad, la care au aderat o serie de asociaţii, sindicate şi partide din Opoziţie, a anunţat astăzi că va trece la acţiuni concrete, prima dintre ele urmând să aibă loc miercurea viitoare, cu prilejul şedinţei Consiliului Judeţean Arad, când va fi pichetat sediul instituţiei.
Absolut toţi cei care au luat cuvântul la întrunire s-au pronunţat împotriva desfiinţării judeţului Arad şi au anunţat că vor organiza ample manifestări de stradă, îndreptate împotriva proiectului de regionalizare propus de preşedintele Traian Băsescu. Cel mai vehement contestatar al regionalizării s-a dovedit Ioan Cristina, preşedintele Fiialei Teritoriale PNL Arad, care a declarat: „Argumentele lui Traian Băsescu privind regionalizarea nu stau în picioare. Acest om întrece orice limită, s-a văzut şi aseară, când a făcut acele afirmaţii legat de persoana Majestăţii Sale Regele Mihai. Eu mă simt jignit, ca liberal şi monarhist, de acele afirmaţii. Cred că USL şi societatea civilă din Arad ar trebui să iniţieze un program numit «ieşirea din demenţă», al cărei finalitate să ducă la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu”.
Cei prezenţi au discutat despre ce măsuri va mai lua Comitetul pentru Salvarea Judeţului Arad. Între propuneri, pe lângă pichetări şi mitinguri, se regăsesc: întocmirea unei scrisori deschise, adunarea a peste 200.000 de semnături împotriva desfiinţării judeţului, determinarea consiliilor locale să adopte hotărâri care să împiedice regionalizarea etc.
Comentarii (2)
mda... - la 24 06 2011 ora 8:26
o adunatura de caraghiosi
h - la 23 06 2011 ora 24:51
Aradenii sunt cu voi! Falca si Basescu sunteti pe ulltimul drum.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
mda... - la 24 06 2011 ora 8:26
o adunatura de caraghiosi