Aradul va găzdui în premieră o ediţie a competiţiei naţionale de Drag Racing
28.10.10 de O.T.
La Arad se va desfăşura în perioada următoare prima ediţie a Drag Racing Arad competiţie naţională de accelerare auto pe distanţă standard internaţională de 400 de metri. Evenimentul va avea loc duminică, 7 noiembrie 2010, de la ora 9, în incinta Aeroportului Arad.
Acest tip de cursă presupune alinierea la start a câte două maşini care pornesc simultan iar cea care obţine cel mai bun timp pe distanţa de 400 de metri este considerată câştigătoare. Instalaţia de cronometrare este una profesională, special dedicată acestui tip de curse, fiind dotată cu un semafor de start şi diferiţi senzori montaţi pe toată lungimea pistei care să ofere informaţii referitoare la viteză şi timpi în diferite puncte ale traseului.
La eveniment participă atât piloţi din toată ţara, reprezentanţi ai diferitelor cluburi de acest gen, cât şi pasionaţii din Arad şi oraşele apropiate: Timişoara, Oradea, Deva sau Cluj. Printre maşinile prezente vor fi şi cele special pregătite pentru astfel de curse, care dezvoltă peste 600 de cai putere, dotate cu turbo compresoare, sisteme de nitro şi alte modificări aduse motoarelor şi caroseriilor pentru creşterea performanţelor competiţionale.
În ziua competiţiei, până la ora 12 se vor desfăşura antrenamentele, după care vor începe sesinunile de calificări. De la ora 15, se va da startul oficial al competiţiei, care va dura aproximativ până la ora 17, când vor fi anunţaţi câştigătorii şi va avea loc festivitatea de premiere. Premiile vor fi oferite de sponsori şi vor consta în produse din domeniul auto: jante, uleiuri şi accesorii.
noah binie, daca tot nu mai sunt zboruri de pe Aeroport macar curse de masini sa fie. nu de alta dar sa-si justifice si cei de la Aeroport salariile cumva. caz in care as sugera schimbarea numelui in pista de curse pentru masini. internationala bineinteles!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
vai s-amar! - la 28 10 2010 ora 11:29
noah binie, daca tot nu mai sunt zboruri de pe Aeroport macar curse de masini sa fie. nu de alta dar sa-si justifice si cei de la Aeroport salariile cumva. caz in care as sugera schimbarea numelui in pista de curse pentru masini. internationala bineinteles!