Asociaţie de proprietari păgubită cu aproape 50.000 de lei!
10.03.11 de O.T.
Reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad atrag atenţia, într-un comunicat de presă, asupra unei pagube financiare provocată unei asociaţii de proprietari de societatea Confort – Prest. „Atenţionăm din nou asociaţiile care sunt administrate de firma Confort – Prest, reprezentată de un anume domn Moţiu Ioan, că sunt într-o posibilă mare pagubă finaciară. Astăzi (09.03.2011) la sediul ULAL s-au prezentat reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari nr. 53 (garsoniere), de pe strada 6 Vanatori, cu documente din care rezultă debite în valoare de 48.014 de lei (23.000 de lei restanţe la taxa de salubritate + penalităţi şi 25.014 de lei restanţe la utilităţi CET + penalităţi)”, se precizează în comunicatul de presă.
Reprezentanţii ULAL Arad se întrebă cum s-a ajuns într-o asemenea situaţie. „Ne întrebăm cum a funcţionat această asociaţie, cum şi-a exercitat dreptul de control compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei şi de ce CET a permis acumularea atâtor restanţe şi nu şi-a exercitat obligaţiile din prevederile contractuale?”.
Reprezentanţii ULAL mai spun că, pe fondul unor asemenea probleme, se confruntă cu administratori care fac presiuni asupra asociaţiilor de proprietari pe care le administrează pentru a determina ieşirea acestora din Uniune, tocmai pentru a nu putea fi controlaţi.
Referitor la cazul concret prezentat, reprezentanţii ULAL Arad au mai precizat: „Desigur că şi dezinteresul proprietarilor faţă de propria asociaţie e unul substanţial, cu consecinţele menţionate mai sus. Actul de conducere a unei asociaţii de proprietari trebuie să fie unul competent, permanent pe lege, iar la alegerea persoanei desemnate să administreze asociaţia trebuie să i se acorde maximă atenţie şi responsabilitate. Actul de control, prin cenzori interni sau externalizaţi, este hotărâtor în prevenirea şi depistarea unor astfel de delapidări. De multe ori, proprietarii păgubiţi, nu-şi mai pot recupera daunele iar pentru redarea furnizării utilităţilor vor trebui să le plătească din nou”. „Nu înţelegem cum, după mediatizarea atâtor cazuri de adevărate jafuri petrecute în cadrul asociaţiilor de proprietari, acestea continuă să ignore regulile de organizare, funcţionare şi administrare legală, cu repercusiuni grave asupra membrilor acestora şi asupra asigurării accesului la utilităţi”, se mai arată în comunicat.
Comentarii (1)
prosti - la 10 03 2011 ora 10:57
bai frate da cat de naivi trebuie sa fie toti locatarii aia sa li se adune datorii de juma de miliard??? poate au fost pe o mana si au mers la curvele de la 6 vanatori impreuna si acum urla ca n-au bani
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
prosti - la 10 03 2011 ora 10:57
bai frate da cat de naivi trebuie sa fie toti locatarii aia sa li se adune datorii de juma de miliard??? poate au fost pe o mana si au mers la curvele de la 6 vanatori impreuna si acum urla ca n-au bani