Flash news:
 
<< Înapoi

Batin: "Clujul şi Argeşul nu au voie să ne bată"



27.04.10 de Adi Dumitru

Majoritatea suporterilor utişti şi-au pus mari speranţe în acest retur de campionat pe vârful împrumutat de la CFR Cluj. Paul Batin a impresionat prin prestaţiile avute în prima parte a sezonului, însă nu a reuşit acelaşi lucru şi în retur. Atacantul de 23 de ani a reuşit să înscrie o singură dată în acest retur, în deplasarea de la Dacia Mioveni.

- Paule, ce s-a întâmplat cu tine în această a doua parte a campionatului?
- Am început rău de tot returul, nu am jucat prima etapă, în a doua am luat roşu şi am stat în a treia rundă.

- Te-a afectat şi lipsa de continuitate în jocuri?
- Da, mi-am ieşit din ritm cu aceste pauze, stăm tot timpul, jucăm un meci, unul nu. Sper să îmi intru din nou în formă odată cu prima partidă din aceea serie de patru pe care le vom disputa în 10 zile.

- Se joacă promovarea în acele meciuri?
- Vor fi meciuri grele, se poate spune că atunci se joacă promovarea. După aceea avem parte de nişte dispute mai uşoare şi ne putem distanţa în clasament şi să nu pierdem măcar locul doi.

- Cum vor fi meciurile cu Cluj şi Argeş de acasă?
- Dacă va fi atmosfera în tribune la acela partide cum a fost cu Vâlcea, nu au nicio şansă să ne învingă. Dar indiferent de ce va fi în tribune, ei nu au voie să ne bată acasă. Trebuie să câştigăm în orice condiţii acele dispute. 



Comentarii (1)

Ben - la 27 04 2010 ora 19:42



din pacate cu noi Argesul isi va da viata iar cu "U" ...


Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
.... în 18.05.12
saca nu au capacitatea sa gestioneze o competitie atunci cu siguranta nu vor ...
timpul talharilor portocalii în 18.05.12
javrele portocalii inventeaza tot felul de paranghelii pe bani publici ca sa ...
ionel în 18.05.12
IOAN CRISTINA PRESEDINTE CONSILIUL JUDETEAN ARAD
kkt cu mac în 18.05.12
si in judet tot la reclama amplaseaza pt pdl.
Jiji în 18.05.12
Eu zic ca cei patru sa se dueleze in proiecte si dezbateri despre Arad. In ju ...
kkt cu mac în 18.05.12
si in oras e o problema. firma la reclama aflata sub obladuirea lui blejnar p ...
aradeanca în 18.05.12
Cum adica nu conteaza partidul? Hai sa ne amintim de vorba aia \"Spune-mi cu ...
ala micu\' în 18.05.12
Sigur ca banii sunt de la noi. Ar trenui sa scrie, in primul rand \"Aici sunt ...
Alex în 18.05.12
Sincer am o simpla intrebare: de unde au atatia bani?si raspunsul meu e ca de ...
nimeni în 18.05.12
mai vorbiti voi de corectitudine!!!!!!voi cei din USL!!!!!!!de zile intregi b ...
Spectacole si evenimente

Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891