Flash news:
 
<< Înapoi

Bătrâna Doamnă nu s-a jucat cu Gazul: 3-1, scor final!



14.10.11 de O.T.

UTA a obţinut prima victorie pe teren propriu în actuala ediţie de campionat, scor 3 – 1, în faţa formaţiei Gaz Metan Severin. Pe moment lucrurile s-au liniştit în Calea Aurel Vlaicu, dar dacă victoria de acum nu va fi dublată cu o una împotriva Gloriei Bistriţa, totul ar putea degenera cum nu se poate mai rău pentru „Bătrâna Doamnă”.
În partida cu Gaz Metan Severin, scorul a fost deschis de Drăghici, care a transformat un penalty în minutul 19. Până la pauză nici o echipă nu a mai reuşit să înscrie. De notat este faptul că, din minutul 29, Gaz Metan Severin a jucat în zece oameni, după eliminarea lui Şaim, care a luat două galbene. 
În partea a doua, oaspeţii revin pe tabelă prin Neacşa, care a transformat impecabil o lovitură liberă, în minutul 47. După numai cinci minute, Gligor avea să înscrie pentru UTA printr-o lovitură de cap care a încununat un corner executat de Purece. Cu numai un minut înainte, acelaşi Gligor a lovit cu capul un balon care a fost scos de sub bară de portarul oaspeţilor.
Deznodământul partidei a fost semnat în minutul 77, când la lovitura de cap a lui Purece, parată de portarul gazdelor, balonul a depăşit linia porţii.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
.... în 18.05.12
saca nu au capacitatea sa gestioneze o competitie atunci cu siguranta nu vor ...
timpul talharilor portocalii în 18.05.12
javrele portocalii inventeaza tot felul de paranghelii pe bani publici ca sa ...
ionel în 18.05.12
IOAN CRISTINA PRESEDINTE CONSILIUL JUDETEAN ARAD
kkt cu mac în 18.05.12
si in judet tot la reclama amplaseaza pt pdl.
Jiji în 18.05.12
Eu zic ca cei patru sa se dueleze in proiecte si dezbateri despre Arad. In ju ...
kkt cu mac în 18.05.12
si in oras e o problema. firma la reclama aflata sub obladuirea lui blejnar p ...
aradeanca în 18.05.12
Cum adica nu conteaza partidul? Hai sa ne amintim de vorba aia \"Spune-mi cu ...
ala micu\' în 18.05.12
Sigur ca banii sunt de la noi. Ar trenui sa scrie, in primul rand \"Aici sunt ...
Alex în 18.05.12
Sincer am o simpla intrebare: de unde au atatia bani?si raspunsul meu e ca de ...
nimeni în 18.05.12
mai vorbiti voi de corectitudine!!!!!!voi cei din USL!!!!!!!de zile intregi b ...
Spectacole si evenimente

Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891