Bebe Mitu: „Retrogradarea s-a pierdut la începutul returului“
09.06.10 de Adi Dumitru
CS Ineu a retrogradat tocmai în anul în care a împlinit 90 de ani de la înfiinţare. Iar asta, tocmai după un sezon în care ineuanii au fost la 180 de minute de Liga a 2-a. „E prima retrogradare din cariera mea de fotbalist. Nu cred că pot să fiu eu scos principalul vinovat pentru retrogradarea clubului. Eu sunt golgheterul echipei, am cele mai multe pase decisive şi, în plus de asta, am şi multe jocuri în care nu am evoluat. E păcat că echipa a retrogradat“, ne-a declarat Dumitru Mitu, veteranul echipei.
Acesta a încercat să explice şi motivele care au dus la această retrogradare: „Totul s-a rupt în luna februarie, la începutul returului. Atunci a fost acel scandal cu cei din conducere, am fost minţiţi tot timpul, nu am primit banii şi normal că jucătorii şi-au pierdut încrederea. După acel moment eu consider că echipa a retrogradat, nu acum în ultimele etape, când am avut cinci meciuri în deplasare şi două pe teren propriu. E drept, am mai sperat, am câştigat la Mehedinţi, dar problemele au fost mult prea mari la club. Dacă ar fi fost linişte la club, atunci, cu siguranţă, altfel ar fi stat lucrurile şi nu cred că Ineul a promovat. Şi jucătorii avem partea noastră de vină şi antrenorii, dar şi cei din conducere. În fapt, toţi suntem vinovaţi, de la primul om din fruntea clubului până la ultimul.“
Mihai Petcuţ, antrenorul Ineului, a afirmat că o parte din vină au avut-o şi jucătorii, care au fost vulnerabili în afara terenului. „Nu e adevărat aşa ceva. E drept, am fost supăraţi pentru că am fost minţiţi, dar nu cred în aşa ceva. Repet, dacă ar fi fost linişte şi stabilitate la club, Ineul nu ar fi retrogradat. Oricum, din câte ştiu, există posiblitatea ca Ineul să continue în liga a treia, pentru că s-ar putea retrage multe formaţii“, a menţionat Dumitru Mitu. Acestuia îi expiră contractul cu gruparea ineuană în vară. „Mai vreau să joc fotbal, dar cu siguranţă nu la Ineu. Nu vreau să stau undeva unde să fiu minţit. Nu ştiu încă unde voi juca“, a încheiat „Bebe Mitu“.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Presa locală a rupt relaţiile cu Filarmonica de Stat Arad, din cauza directorului-doctor al acesteia, Alin Văcean. Reprezentanţii presei cer autorităţilor locale demiterea directorului-doctor Văcean pentru a relua colaborarea cu Filarmonica.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureĹźan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.