Flash news:
 
<< Înapoi

Cariera lui Irimia, în pericol



24.05.10 de Adi Dumitru

După UTA, o altă echipă arădeană a avut parte de un arbitraj ostil la finalul acestei săptămâni. CS Ineu a pierdut cu 2-0 meciul de pe teren propriu cu ACS Recaş, fiind dezavatajată în mai multe rânduri de „fluieraşi”. Un exemplu în acest sens a fost eliminarea lui Cristian Irimia, portarul Ineului fiind transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean ca urmare a duelului cu adversarul direct. În cursul serii de vineri, verdictul medicilor a căzut ca o ghilotină, fractură de tibie. „Am fost la un pas de operaţie, însă, până la urmă medicii au considerat că nu e nevoie decât să-mi pună piciorul în ghips. De abia peste 90 de zile îmi voi scoate ghipsul şi apoi voi începe recuperarea. Probabil, îmi va fi foarte greu să revin pe gazon, nu mai sunt la prima tinereţe, însă nu-mi doresc să-mi închei cariera aici”, ne-a declarat „inima albastră” a Ineului.

Fără căpitanul lor, zărăndanii au şanse minime să mai salveze o situaţie şi aşa critică. „Îmi pare foarte rău de locul în clasament al echipei. Nu ştiu ce se mai poate face, dar băieţii trebuie să lupte până la final cu sau fără mine”, a adăugat fostul goal-keeper al UTA-ei.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
O ARADEANCA în 21.05.12
FALCA SA MEARGA CU CAPUL IN JOS IN MURES SI SA IASA CAND IL SCOATEM NOI IN 2020
EVI în 21.05.12
nu conteaza cati au fost la lansare ci cati vor fi la votare si sa-l voteze p ...
LOCALNICA în 21.05.12
noi te sustinem CALINE DOAMNE AJUTA zica cine ce vrea dar de mehe ne-am saturat
Starea NATIUNII în 21.05.12
Suna ceasul ..... maine se va da o SENTINTA! Speram sa se faca DREPTATE !!!
IoaN în 21.05.12
daca era anchetat asa cum trebuie, adica pus pe cal si batut cu vina de bou, ...
O ARADEANCA în 21.05.12
ar amana pana dupa 10 iunie daca ar putea
Dinu în 21.05.12
bravo! sa castige primaria doamna LIA!
Corlan Costinel în 21.05.12
Vreti sa votati PD-L sau MCL la alegerile locale din Ineu ? Aici aveti un pun ...
Aradean în 21.05.12
In vide-oul cu revolutia fara revolutie,apare Claudiu Cristea,desi CNA spune ...
Florica în 21.05.12
de ce sunteti rai? adica saracii nu e oameni? ce daca avea sosoni si pantalon ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891