Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe DN 79
07.09.11 de D.T.
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs, în această seară, pe Drumul Naţional 79, între localităţile Chişineu-Criş şi Zerind. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Sorina Ambruş, în accident au fost implicate cinci autovehicule – un autotren, două autoturisme, o Dacia Papuc şi un microbuz.
„Potrivit anunţului primit prin apelul de urgenţă 112, în urma impactului dintre cele cinci autovehicule au fost rănite cinci persoane aflate în microbuzul care transporta uşi din termopan. La faţa locului s-au deplasat echipajul de descarcerare din cadrul Gărzii de Intervenţie Chişineu Criş, SMURD Arad şi două ambulanţe. Patru victime, între care şoferul, două femei şi un copil în vârstă de 12 ani, au fost scoase din maşină de participanţii la trafic şi predate echipajelor de ambulanţă, fiind transportate la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul spitalului Clinic Judeţean Arad, pentru îngrijiri medicale”, a precizat Sorina Ambruş.
Pasagerul din dreapta şoferului, o femeie în vârstă de aproximatov 35 de ani, a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, care a acţionat aproximativ 15 minute. După ce a fost scoasă dintre fiarele contorsionate, femeia a fost preluată de un echipaj SMURD – terapie intensivă şi transport în regim de urgenţă. Circulaţia a fost blocată total aproximativ 30 de minute iar timp de mai multe ore s-a circulat pe un singur sens.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.