Comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat peste 60 de tone de zahăr
19.11.10 de D.T.
Comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat peste 60 de tone de zahăr. Potrivit unui comunicat de presă remis de reprezentanţii instituţiei, în cursul zilei de joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, a fost oprit în vederea controlului un autotren ce aparţine unei firme maghiare şi transporta zahar. Şoferul a prezentat la control o scrisoare de transport internaţional, conform căreia destinatarul mărfii era o firmă din Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Comisarii Gărzii Financiare au constatat în urma verificărilor că societatea din Dumbrăviţa este dată în consemn la frontieră, după ce în urma unui control al Gărzii Financiare Timiş reprezentanţii societăţii nu au recunoscut nici o achiziţie intracomunitară, deşi până în luna martie apar cu 15 achiziţii intracomunitare, ba mai mult nici nu au depus în anul 2010 nici o declaraţie privind achiziţiile/livrările intracomunitare. Drept urmare, reprezentanţii firmei din judeţul Timiş au fost amendaţi cu 20.000 de lei iar cele 21.600 de kilograme de zahăr au fost confiscate. Valoarea estimată a zahărului confiscat este de 65.000 de lei.
Tot în cursul zilei de joi, la acelaşi punct de trecere a frontierei, au fost oprite în vederea controlului alte două mijloacele de transport. Şoferii au prezentat la control două scrisori de transport internaţional din care rezultă că destinatarii acestor mărfuri sunt două firme: una din Bucureşti iar cealaltă, aceeaşi firma din Dumbrăviţa, judeţul Timiş. „Din analiza documentelor prezentate şi din aplicaţia trafic control a Gărzii Financiare s-a constatat că societatea din Dumbrăviţa este dată în consemn la frontieră iar aceasta este şi beneficiarul real al achiziţiei, dat fiind faptul că descărcarea mărfii urma să se facă în Timişoara. Comisarii Gărzii Financiare au confiscat cele peste 43.000 de kilograme de zahăr”, a declarat Anton Pop, comisar şef secţie al Gărzii Financiare Arad.
Comentarii (2)
tks! - la 19 11 2010 ora 18:07
corectam imediat :)
6 tone? - la 19 11 2010 ora 18:05
eventual peste 60 de tone! 21 mii kg=21 tone!
43mii kg = 43 tone
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
tks! - la 19 11 2010 ora 18:07
corectam imediat :)