Flash news:
 
<< Înapoi

Comisarii Gărzii Financiare au confiscat aproape 20.000 de kilograme de carne de pui congelată



09.12.10 de D.T.

Comisarii Gărzii Financiare au confiscat, în cursul zilei de miercuri, peste 19.000 de kilograme de carne de pui congelată, în valoare de 80.000 de lei. „În urma monitorizarii achiziţiilor intracomunitare de mărfuri, în data de 8 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac a fost oprit în vederea controlului un autotren. Din documentele prezentate de şoferul autovehiculului reiese că expeditorul mărfii este o firmă din Slovacia, destinatarul o firmă din Anglia iar transportatorul este o societate din Timişoara”, se arată într-un comunicat de presă remis de Garda Financiară Arad.
Din explicaţiile date de şofer reiese că marfa a fost încărcată în Slovacia şi că urma să fie descărcată la o societate comercială din Bucureşti, la o adresă ce urma să i se comunice telephonic. Conducătorul auto nu a putut prezenta alte documente care să justifice prezenţa mărfii pe teritoriul României.
„Fapta constatată de comisarii Gărzii Financiare Arad constituie contravenţie. Pentru că nu s-a putut identifica proprietarul real al mărfii, transportatorului i s-a aplicat o amendă de 6.000 de lei iar carnea care urma să fie introdusă în circuitul comercial ilicit, pentru a eluda plata impozitelor şi taxelor aferente acestei achiziţii, a fost confiscată”
, se mai precizează în comunicatul de presă.



Comentarii (1)

propunere - la 09 12 2010 ora 23:06



ce se intampla cu carnea confiscata? propun sa o dea la casa copilului sau la caminele de batrani. Le/ar prinde bine de sarbatori.


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
nico în 21.05.12
@KK Nu mor caii cand vor cainii.Nu sapa groapa altuia ca nu vreau sa te am pe ...
nico în 21.05.12
Citi din membrii fondatori au mai ramas in asociatie?Sa stim si noi cine sust ...
O ARADEANCA în 21.05.12
FALCA SA MEARGA CU CAPUL IN JOS IN MURES SI SA IASA CAND IL SCOATEM NOI IN 2020
EVI în 21.05.12
nu conteaza cati au fost la lansare ci cati vor fi la votare si sa-l voteze p ...
LOCALNICA în 21.05.12
noi te sustinem CALINE DOAMNE AJUTA zica cine ce vrea dar de mehe ne-am saturat
Starea NATIUNII în 21.05.12
Suna ceasul ..... maine se va da o SENTINTA! Speram sa se faca DREPTATE !!!
IoaN în 21.05.12
daca era anchetat asa cum trebuie, adica pus pe cal si batut cu vina de bou, ...
O ARADEANCA în 21.05.12
ar amana pana dupa 10 iunie daca ar putea
Dinu în 21.05.12
bravo! sa castige primaria doamna LIA!
Corlan Costinel în 21.05.12
Vreti sa votati PD-L sau MCL la alegerile locale din Ineu ? Aici aveti un pun ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891