Flash news:
 
<< Înapoi

Coşmarul alb a cuprins tot judeţul: autorităţi în alertă, localităţi parţial izolate, trafic aproape imposibil!



04.02.12 de O.T.

Coşmarul alb a băgat în priză autorităţile statului de la Arad. Conform acestora, la ora actuală nu există nici un drum închis în judeţul Arad, dar autorităţile iau în calcul această posibilitate în funcţie de condiţiile meteo ale perioadei imediat următoare. 

Igaş: „Cer tuturor prefecţilor şi structurilor MAI implicare şi fermitate”
Reprezentanţii Prefecturii Arad, ai Consiliului Judeţean, precum şi ai structurilor MAI au participat sâmbătă, 4 februarie, la videconferinţa cu premierul Emil Boc. Tema videoconferinţei a constitut-o evoluţia situaţiei meteo la nivelul întregii ţări.
Premierul Emil Boc a subliniat în cadrul intervenţiei sale că preocuparea majorară a autorităţilor trebuie să o constituie fluidizarea pe cât posibil a traficului, precum şi sprijinirea oamenilor care sunt surprinşi pe drumuri de condiţiile meteo nefavorbaile. La rândul său, Constantin Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, a cerut prefecţilor maximă implicare şi colaborare cu toate stucturile statului. De asemenea, acesta a solicitat reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să ţină în permanenţă legătura cu ataşaţii de interne din Ungaria, Serbia şi Bulgaria, pentru a vedea dacă se închide traficul la frontieră. „Cer tuturor prefecţilor şi structurilor MAI implicare şi fermitate. Până acum, această implicare s-a dovedit a fi una bună, la fel trebuie să fie şi în continuare. Deşi momentan elicopterele MAI nu se pot ridica de la sol, avem elicoptere SMURD de la Arad, Târgu-Mureş, Iaşi, care sunt operaţionale şi pot interveni acolo unde este nevoie”, a punctat Igaş.

Bibarţ: „Vom vedea spre seară cum va evolua vremea”
Călin Bibarţ, prefectul Aradului, precizează că în acest moment nu există nici un drum judeţean sau naţional blocat, dar se circulă în condiţii de iarnă. „Codul galben este valabil pentru judeţul Arad până duminică, 5 februarie, ora 20. Aşteptăm în cursul zilei de duminică o actualizare a condiţiilor meteo pentru a vedea cum evoluează vremea. Deocamdată, nu s-a luat decizia de a închide temporar nici un drum judeţean, dar vom vedea spre seară cum va evolua vremea. Există zone în judeţ unde stratul de zăpadă depăşeşte 60 cm, cum este cazul staţiunii Moneasa, dar se circulă şi în aceste zone. Toate structurile MAI-ISU, Poliţie, Jandarmerie sunt mobilizate să intervină. De asemenea, Armata este pregătită să intervină, cu echipamentele pe care le are în dotare, la operaţiunile de deszăpezire dacă situaţia o va impune”, afirmă prefectul judeţului Arad.

Se cirulă pe drumurile naţionale
Conform informările furnizate de reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Arad se circulă pe toate drumurile naţionale iar stratul de zăpadă frământată pe acestea este de până la 3 cm. Stocurile de materiale antiderapante sunt următoarele: nisip – 2100 mc, sare 2400 tone, iar în ceea ce priveşte utilajele sunt mobilizate 39 de agregate auto cu lamă şi răspânditor, 12 încărcătoare şi un autogreder.

Localităţi parţial izolate
Conform informaţiilor din teritoriu, o serie de sate aparţinând unor comune din zonele unde precipitaţiile au făcut ca stratul de zăpadă să depăşească 30-40 de centimetri sunt în pericol de a rămâne izolate. Corespondenţi noştri din teritoriu sunt pregătiţi să revină cu amănunte despre situaţia localităţilor care, acum, sunt parţial izolate în judeţul Arad.



Comentarii (12)

Dan - la 04 02 2012 ora 22:27



Manu, cristian sirb si Elena sinteti niste timpiti. Nu ma sperie o zapada, dar in cantitatile astea unde dracu o depozitez pe cea de pe trotuar ca in curte si gradina nu mai am loc? La citi bani iau pe dezapezire ar putea sa trimita macar un camion ca sint munti pe strazile mici. Pe a mea o incarce eu sau veniti voi cu masinile personale? Lingai portocalii ce sinteti.


Gigi - la 04 02 2012 ora 20:17



Astazi a trebuit sa fac drumul pana la Taut si retur. La dus am mers prin Pancota, iar la intoarcere am venit direct prin Tarnova - Masca. A fost HOROR. Nu am intalnit nici macar un singur plug, desi era ziua. Vai si amar de banii pentru deszapezire. Ca sa nu mai spun de strazile din cartierele Aradului. Prosti suntem ca-i mai rabdam. Au pretentii de la noi sa deszapezim dar ei incaseaza bani si nu fac nimic.


Prefectura - la 04 02 2012 ora 19:52



Se poat suna la 0257281350 prefectura arad


virgil florea - la 04 02 2012 ora 19:47



Voi chiar credeti ca suntem nebuni daca stam in strada si cerem demisia haimanalelor? Daca nu inteleg aradenii si toti ceilalti romani ca asta este singura solutie pentru a incerca un inceput adevarat pe care l-am ratat in ianuarie 1990? Trebuie sa obligam pe cei ce se sprijina acum pe o Constitutie sa plece. In fata primariei, si prin orice alte mijloace pasnice, duse cu "impetuozitate" (vorba invatatului de la interne) vom reusi.


Petre - la 04 02 2012 ora 19:17



Va bateti joc de noi? Un utilaj nu am vazut. Nici macar centrul nu este curatat. Bine ne faceti! Meritam! "Fiecare popor are conducatorii pe ii merita"


AURELIA - la 04 02 2012 ora 18:44



„Vom vedea spre seară cum va evolua vremea”, nesimtitule a venit seara, unde sun plugurile pe strazile Aradului?


MIHAELA - la 04 02 2012 ora 18:42



Strazile adiacente ale bulevardelor necuratate de 2 zile, la ce televizor se uita PDL-isti astia, chiar nu mai au nicio farama de bun simt.
Sa iese pe strazi, ca de aceea sunt platiti din bani publici!
Sa anunte un nr. de telefon sa poata suna oamenii la Prefectura/Primarie, sa vina nesimtiti sa curete zapada, ca platim 500.000 lei ptr. dezapezire.


Elena - la 04 02 2012 ora 16:39



Bravo, Cristian Sarb! Mai sunt si oameni care gandesc normal.


gerula - la 04 02 2012 ora 16:19



autoritatile din arad sunt complet depasite,chiar inexistente!zapada trebuia adunata dupa cum se depunea,transportata la mures,iar utilajele de imprastiat nisip si antiderapant ar fi trebuit sa mearga non-stop pe strazi,caci numai asa se poate evita paralizarea circulatiei!insa domnii stau la caldura si asteapta sa vada cum evolueaza vremea!cit cretinism la nivel de judet si municipiu!


cristian sirb - la 04 02 2012 ora 14:59



izolate pe dracu! Este doar cod galben. Acest cod este emis pentru situaţii obişnuite care ar putea degenera. Altădată, am fi întâmpinat iarna si zăpada mai puţin isteric. Acum toţi vrem sa fim asistati personal de un elicopter, daca s-ar putea.


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
gogu în 21.05.12
bravos- voi pe cine sustineti nu castiga pentru ca sunteti cu mana buna !!!
nico în 21.05.12
@KK Nu mor caii cand vor cainii.Nu sapa groapa altuia ca nu vreau sa te am pe ...
nico în 21.05.12
Citi din membrii fondatori au mai ramas in asociatie?Sa stim si noi cine sust ...
O ARADEANCA în 21.05.12
FALCA SA MEARGA CU CAPUL IN JOS IN MURES SI SA IASA CAND IL SCOATEM NOI IN 2020
EVI în 21.05.12
nu conteaza cati au fost la lansare ci cati vor fi la votare si sa-l voteze p ...
LOCALNICA în 21.05.12
noi te sustinem CALINE DOAMNE AJUTA zica cine ce vrea dar de mehe ne-am saturat
Starea NATIUNII în 21.05.12
Suna ceasul ..... maine se va da o SENTINTA! Speram sa se faca DREPTATE !!!
IoaN în 21.05.12
daca era anchetat asa cum trebuie, adica pus pe cal si batut cu vina de bou, ...
O ARADEANCA în 21.05.12
ar amana pana dupa 10 iunie daca ar putea
Dinu în 21.05.12
bravo! sa castige primaria doamna LIA!
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891