Flash news:
 
<< Înapoi

Danciu: "UTA ne-a dat momente de respiro"



15.04.10 de Adi Dumitru

Chiar dacă nu a făcut o pregătire de iarnă centralizată, FC Baia Mare a rezistat în această seară la Arad. Fără a pune un pericol real la poarta lui Bujor, băimărenii s-au mulţumit să se apere organizat şi să taie din faşă orice acţiune mai periculoasă a arădenilor. „Având în vedere că de la meci la meci am început să jucăm din ce în ce mai bine, am venit să nu pierdem. Băieţii au rezistat foarte bine fizic, pentru că ploaia ne-a pus foarte mari probleme. Din punct de vedere fizic nu stăm foarte bine, nu am făcut un cantonament, nu avem antrenamente premergătoare campionatului. Mă bucur că am reuşit încă un punct în lupta pentru salvarea de la retrogradare”, a declarat Ciprian Danciu la finalul partidei.
Tânărul antrenor al băimărenilor a precizat că elevii săi au reuşit să îl stopeze perfect pe Paul Batin: „Am văzut câteva meciuri ale UTA-ei, am ştiut jucătorii care trebuie să fie anihilaţi şi cred că ne-am făcut datoria. Am încercat să facem un marcaj pe dublaj la Batin, având în vedere viteza pe care o are. Am reuşit asta şi e normal dacă un jucător e ţinut aşa de bine, nu poate să aibă reuşite. Având în vedere că timpul se scurgea şi el era ţinut bine, acestea au fost motivele care au dus la lipsa lui de ocazii din final. Îi urez succes, este un jucător de viitor, nu degeaba e golgheterul seriei”, a declarat Danciu.
Echipa băimăreană a căzut fizic spre finalul partidei, dar antrenorul moroşenilor a recunoscut că echipa sa ar fi stat mult mai rău dacă partida se disputa în februarie sau martie. „Era cu totul altceva dacă se juca meciul pe 27 februarie sau pe 10 martie. După ce am jucat primul meci eram circumspect în privinţa salvării, dar băieţii au crescut în evoluţii de la meci la meci”, a punctat Danciu.
FC Baia Mare a reuşit să ţină în frâu în două etape consecutive două dintre echipele care se bat la promovare. Dacă runda trecută băimărenii au scos un 0-0 pe terenul Argeşului, de data aceasta „victimă” a fost UTA. „FC Argeş mi s-a părut mai proaspătă din punct de vedere fizic şi ne-au luat mai tare de la început. Cu UTA am avut şi momente de respiro, am simţit că se poate juca fotbal. E drept că din minutul 70 am căzut fizic, e de înţeleles. De atunci UTA a dominat clar jocul şi am scăpat cu noroc”, a precizat Danciu.
În final, antrenorul băimărenilor a ţinut să precizeze că formaţia sa nu a fost stimulată financiar din alte părţi dar şi că poate va fi antrenorul lui Marco Delvecchio, dar... în Italia.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
kkt cu mac în 22.05.12
nico, suge-o ;)
pronostic în 22.05.12
abrudan ,primarul care este , nu va fii...ramane cu cutia de chibrituri....
gogu în 21.05.12
bravos- voi pe cine sustineti nu castiga pentru ca sunteti cu mana buna !!!
nico în 21.05.12
@KK Nu mor caii cand vor cainii.Nu sapa groapa altuia ca nu vreau sa te am pe ...
nico în 21.05.12
Citi din membrii fondatori au mai ramas in asociatie?Sa stim si noi cine sust ...
O ARADEANCA în 21.05.12
FALCA SA MEARGA CU CAPUL IN JOS IN MURES SI SA IASA CAND IL SCOATEM NOI IN 2020
EVI în 21.05.12
nu conteaza cati au fost la lansare ci cati vor fi la votare si sa-l voteze p ...
LOCALNICA în 21.05.12
noi te sustinem CALINE DOAMNE AJUTA zica cine ce vrea dar de mehe ne-am saturat
Starea NATIUNII în 21.05.12
Suna ceasul ..... maine se va da o SENTINTA! Speram sa se faca DREPTATE !!!
IoaN în 21.05.12
daca era anchetat asa cum trebuie, adica pus pe cal si batut cu vina de bou, ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891