Doar 26 de arădeni, din cei aproape 2.000 prezenţi la bursele de muncă, au fost angajaţi
26.07.11 de D.T.
Doar 26 de arădeni şi-au găsit anul acesta un loc de muncă prin intermediul burselor organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad. Organizate pentru a veni în sprijinul atât al şomerilor, cât şi al angajatorilor, cele patru târguri de slujbe desfăşurate până în prezent nu au avut parte de rezultate mulţumitoare de nici o parte a celor două tabere. Reprezentanţii AJOFM Arad spun că activitatea de mediere a muncii a fost impulsionată de organizarea acestor evenimente, însă se pare nu suficient cât să aducă beneficii celor prezenţi. Pentru anul acesta, conducerea instituţiei a programat organizarea a şapte burse. „Având în vedere studiul pieţei muncii, AJOFM Arad a propus organizarea în anul 2011 a unui număr de şapte burse pentru informarea, medierea şi consilierea agenţilor economici, şomerilor, precum şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei.
După cum menţionam, patru dintre aceste acţiuni au avut loc deja în urma acestora fiind angajate pe loc doar 26 de persoane din cele aproape 2.000 prezente la burse. Nici numărul persoanelor selectate în vederea angajării nu este unul mare, respectiv 129. Potrivit AJOFM Arad, cei 82 de agenţi economici care au participat la târgurile de slujbe le-au oferit celor prezenţi 1.679 de locuri de muncă. Instituţia va mai organiza anul acesta trei burse, una în cursul lunii septembrie, destinată absolvenţilor, alta în octombrie pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi ultima în noiembrie, aceasta fiind o bursă la cererea pieţei muncii. Alte trei burse
Pe lângă cele şapte burse ale muncii planificate de AJOFM Arad, trei beneficiari de proiecte finanţate din FSE organizează, cu sprijinul instituţiei, trei astfel de acţiuni. Prima a avut loc deja în 15 iulie şi a fost una cu caracter general la care au participat peste 250 de arădeni aflaţi în căutarea unui loc de muncă, din care 12 au fost selectaţi în vederea încadrării iar trei au fost angajaţi pe loc. Alte două burse urmează să aibă loc, una în septembrie ce va avea caracter general şi o alta în noiembrie care va fi destinată persoanelor cu handicap.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.