<< Înapoi
Elevele s-au întrecut la libere
07.04.11 de V.C.

Trei fete de la Şcoala Generală nr. 7, din cartierul Sînicolaul Mic, s-au clasat pe podiumul concursului de libere din cadrul Cupei „Mureşul”, premiile fiind înmânate de Anita Meszaros şi Ashlee Roberson (baschetbaliste BC ICIM).
Elevele şcolilor prezente la a treia ediţie a Cupei „Mureşul” (primele două desfăşurate sub titulatura de Cupa „Sportsin”) au fost invitate, joi, la un concurs de libere (obligata), desfăşurat alături de meciurile Grupei B din competiţia destinată celor de la gimnaziu.
Premiile puse în joc (o minge de baschet cu atografele fetelor de la BC ICIM; o statuetă şi diplome), dar mai ales prezenţa celor două baschetbaliste ale echipei (încă) vicecampioane, Anita Meszaros şi Ashlee Roberson, le-au impulsionat pe tinerele practicate ale baschetului.
Făcând faţă cu greu emoţiilor, doar patru fete au reuşit, din prima încercare, să găsească coşul, acestea luptându-se apoi pentru podium. În aplauzele colegelor şi adversarelor, Miriam Popa (Gen. 7) a câştigat concursul, urmată de Mădălina Chindriş, Denisa Silaghi (ambele Gen. 7) şi Maria Roşu (Gen. 21). La final, toate fetele au plecat mulţumite, „vinovate” fiind Anita Meszaros şi Ashlee Roberson, care au acceptat o şedinţă foto.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
prala în 22.05.12 |
|
axinte , omu ce lucreaza cu capu |
|
|
LOCALNICA în 22.05.12 |
|
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii |
|
|
timebomb în 22.05.12 |
|
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om... |
|
|
O ARADEANCA în 22.05.12 |
|
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ... |
|
|
stelian în 22.05.12 |
|
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ... |
|
|
cristian în 22.05.12 |
|
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ... |
|
|
Silviu în 22.05.12 |
|
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ... |
|
|
|
felicitari - la 08 04 2011 ora 10:16
felicitari fetelor de la icim pentru bucuria acordata copiilor