Flash news:
 
<< Înapoi

Emil Boc a câştigat şefia PDL printre lacrimile lui Băsescu şi glumele lui Paleologu (GALERIE FOTO)



14.05.11 de O.T.

Convenţia Naţională a PDL, în care democrat-liberalii îşi aleag conducerea se desfăşoară astăzi, la Bucureşti, transmite corespondentul NEWS-AR. În competiţie pentru şefia partidului sunt Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu. PDL Arad este reprezentat de o numeroasă delegaţie, din care fac parte miniştri, parlamentari, secretari de stat, oficialităţi de la nivel judeţean şi local. Democrat-liberalii arădeni, prin vocea preşedintelui Gheorghe Seculici, au anunţat că vor merge pe mâna lui Emil Boc, motivând, între altele, că Aradul este bine reprezentat în cabinetul Boc. 
De remarcat, că preşedintele Traian Băsescu a acceptat invitaţia de a participa la Convenţia Naţională a PDL. Acesta a ajuns la Palatul Parlamentului la ora 11. Băsescu a ţinut un discurs al cărui mesaj, exprimat cu lacrimi în ochi, a fost: „Să rămâneţi împreună, nu vă certaţi”.
Până acum, cel mai optimist s-a arătat premierul Emil Boc, care este ferm convins că va câştiga. În schimb, cel mai „relaxat” s-a arătat Theodor Paleologu, care a ţinut un discurs scurt, presărat cu glume.
 

UPDATE1/Băsescu - mesaj interpretabil, ca favorabil lui Emil Boc

Lui Traian Băsescu i-a dat o lacrimă când a evocat momentul din 2001, când a câştigat şefia partidului în faţa lui Petre Roman, în aceeaşi sală. El le-a mulţumit celor cu care a colaborat din PD şi PDL şi care au ales să nu mai candideze, lăsând loc noii generaţii. Băsescu s-a referit la greii partidului, între care Videanu şi Berceanu (n.r. - care se numără printre susţinătorii lui Blaga), mesajul său fiind interpretat ca favorabil lui Emil Boc.
 

UPDATE2/Momente vesele, cu Theodor Paleologu
Discursul lui Theodor Paleologu a fost un fel de... „stand-up comedy”. Pornit cu a treia şansă, Paleologu şi-a dus până la capăt campania şi candidatura, fiind mai degrabă pata de culoare care a lipsit unui scrutin rece şi serios. Poate că (şi) prezenţa lui a făcut ca între celalte două echipe (Blaga şi Boc) să nu existe contre dure. Momentele vesele cu Paleologu au fost desăvârşite de invitarea unei femei din sală, caracterizată drept „curajoasă sau inconştientă”, care să ocupe locul liber rămas în staff-ul candidatului! Fără îndoială, Paleologu a descreţit frunţile şi a mai diminuat încrâncenarea care caracterizează, în general, o asemenea competiţie.


UPDATE3/Atmosferă electrizantă, ca şi la alegerile de peste ocean

Susţinătorii candidaţilor au reuşit să facă un adevărat show, exact aşa cum vedem la alegerile de peste ocean, din Statele Unite ale Americii. Ba, mai mult, unii au reuşit chiar să-i întreacă şi pe candidaţii pe care îi sprijineau. Spre exemplu, dacă Boc a avut un discurs mai degraba tehnic, folosind pe alocuri un limbaj de lemn, susţinătorii săi, Oltean şi Flutur, au ridicat în picioare fanii din sală.
 

UPDATE4/Elena Udrea a trimis săgeţi către Blaga şi... Ponta
Elena Udrea a apelat tot la un mesaj tehnic, vorbind despre deschiderea premierului pentru problemele colegilor, a primarilor, a vorbit de guvernare, investiţii, proiecte etc., dar a ştiut, spre final, să puncteze şi la capitolul „amuzament”.
„Emil este un om curajos, are nevoie de o echipă, dar nu întotdeauna echipa a fost alături de el”, a spus Elena Udrea, referindu-se la Blaga. „Ministresa” a precizat, totuşi, că în echipa lui Boc au loc şi Blaga, şi Octaficiuc, şi chiar Paleologu.
Ea nu s-a abţinut şi a făcut referire şi la liderul PSD Victor Ponta: „Ponta spunea despre mine că sunt un Traian Basescu în fustă, ceea ce mă onorează. Dar, eu nu aş putea spune despre el că este un Adrian Năstase în pantaloni”. Remarca a fost primită cu un ropot de aplauze.
 

UPDATE5/Cezar Preda a pus degetul pe rană: îi e ruşine de vecini!
Cezar Preda, unul dintre susţinătorii lui Vasile Blaga, a pus degetul pe rană şi a afirmat că a auzit încă de dimineaţă câte lucruri bune a făcut partidul, dar că acest lucru nu este chiar adevărat. Preda a afirmat că acele persoane care vorbesc de acest lucru se pregătesc să intre în alegerile din 2012 cu imaginea partidului din 2008, ori aceasta s-a schimbat „de nu îţi vine să mai ieşi odată cu vecinul din casă”. Preda a declarat că PDL este împărţit în două încă din 2008: „Unii care sunt mereu învingători şi unii care sunt mereu învinşi”. Acesta a declarat că PDL este împărţit între organizaţiile care au avut rezultate bune şi care iau tot (n.r. – care culeg roadele, referindu-se în mod deosebit la finanţările care vin pentru primării), şi organizaţiile „care sunt sub media partidului deşi unii nici nu ştiu cum se calculează această medie”, care nu primesc nimic.
Preda i-a spus lui Boc că toţi îi spun în diverse feluri. El îi spune Rocky Marciano. „Dar, ştiţi de ce, domnule preşedinte? Pentru că Rocky Marciano a tot câştigat lupte şi când a venit una pe care nu o mai putea câştiga, s-a oprit. Daca vreţi să rămâneţi în memoria tututor, retrageţi-vă acum”, l-a sfătuit acesta pe Boc.
 

UPDATE6/Paleologu: „O să mai vorbim
Theodor Paleologu a reuşit să ridice sala în picioare în cele câteva minute pe care le-a avut la dispoziţie pentru dreptul la replică şi chiar i-a smuls un zâmbet lui Emil Boc. La un moment dat, în timp ce vorbea, cineva a strigat din sală „Paleologu preşedinte!”, ceea ce a stârnit rumoare şi râsete printre cei 1353 de delegaţi prezenţi. „Am şi eu un vot”, a spus glumind Paleologu. „Ştiu că este greu să îmi ovaţionaţi numele. Vreau să vă spun că eu sunt asemenea lui Pompidou (fost preşedinte al Franţei) care spunea că este în rezerva republicii. Eu sunt în rezerva partidului. O să mai vorbim”, a declarat candidatul.
Paleologu a încheiat aşa cum a început... cu o glumă care l-a făcut dacă nu un candidat serios pentru preşedinţia PDL, măcar un candidat serios pentru celelalte funcţii din partid. Astfel, este posibil ca el să devină, graţie stilului său relaxat, unul dintre vicepreşedinţi. Revenind la „citate din Paleologu”, trebuie să îl publicăm şi pe ultimul: „Emil Boc spunea că va da şampanie în 2012. Dacă mă votaţi pe mine, eu va dau încă din seara asta!”


UPDATE7/„Eu te votez, tu mă votezi”
- înţelegerea zilei
Printre membrii prezenţi a început să circule zvonul că se va ajunge la turul 2 în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui. După discursurile candidaţilor şi ale susţinătorilor, contabilizând indecişii, se pare că acesta este drumul pe care se îndreaptă convenţia PDL de azi. Altfel, pe holuri se fac şi se desfac promisiuni şi alianţe. „Eu te votez, tu mă votezi”, este afirmaţia zilei printre democrat-liberali.
 

UPDATE8/Posibilă scindare a PDL, în funcţie de rezultate?
Radu Berceanu a făcut un cadou celor trei candidaţi: un CD pe care - spunea el - este rezultatul unui sondaj de opinie pe care l-ar fi comandat el. Berceanu a declarat că sondajul, ale cărui rezultate le-a adus astăzi, va fi repetat pe 12 iunie, dar nu a vrut să dezvăluie despre ce este vorba. Cadoul are şi un scop! Berceanu a lansat o întrebare tuturor candidaţilor: „Dacă, pe 12 iunie veţi constata că 20% din zestrea partidului nu mai este, ce măsuri veţi lua?”. „Nu mă gândesc că vreunul îşi va da demisia”, a mai spus Berceanu. Declaraţiile lui Berceanu ne lasă să înţelegem că ar fi vorba de o posibilă scindare a PDL, în funcţie de rezultatele din această seară.
 

Boc rămâne preşedintele PDL
Aşa cum era de aşteptat, omul susţinut de Traian Băsescu şi de cei mai mulţi lideri democrat-liberali, Emil Boc, a câştigat un nou mandat în fruntea PDL. Emil Boc a câştigat din primul tur de scrutin. Conform primelor informaţii, Emil Boc ar fi obţinut 854 de voturi, în timp ce Vasile Blaga a adunat doar 498 de voturi.




Comentarii (7)

@anonim - la 16 05 2011 ora 7:43



mai pune mana pe grasmatica portocaliu agramat ca de aceea a ajuns tara asta unde a ajuns ca nu sunteti in stare nici sa scrieti romaneste


anonim - la 15 05 2011 ora 21:47



da cine sinteti voi sa va spuneti parerea! USL! CA ASTA SUNTETI! DEOCAMDATA 20 ANI NATI FACUT NIMIC PENTRU TARA! RETARDATILOR


dorin - la 15 05 2011 ora 12:46



dar pe cine naiba intereseaza cine conduce pdl?din partea mea poate fi mihai viteazul,mihai stoica sau johann strauss;tot partid de infractori,curve si alcoolici ramine!!!


Paul - Madrid - la 15 05 2011 ora 10:11



titlul corect era : Boc a castigat la indicatiile exprese ale presedintelui Traian Basescu, marinarul care incalca Constitutia si se implica in politica. rusine Romania!


lichele - la 14 05 2011 ora 21:07



partid de tirfe si hoti,betivi si curvari;astia conduc romania spre neant!asa sa le ajute cel de sus,dupa cum vor ei binele romanilor!!!


VladXXXL - la 14 05 2011 ora 17:39



Udrea esti penibila. Mars la oale!


Radu - la 14 05 2011 ora 16:08



ma intreb pe cine dracu mai impresioneaza Baselu cu lacrimile lui. numai prost sa fi sa nu-ti dai seama de teatrul pe care-l joaca. ar trebui sa fie la angajat la Buleandra ca talent are si a vrajit milioane de oameni pezvenghiul asta


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
prala în 22.05.12
axinte , omu ce lucreaza cu capu
LOCALNICA în 22.05.12
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii
timebomb în 22.05.12
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om...
O ARADEANCA în 22.05.12
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ...
stelian în 22.05.12
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ...
cristian în 22.05.12
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ...
Silviu în 22.05.12
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891