<< Înapoi
Etapă nefastă pentru arădeni în liga a II-a: UTA a pierdut la Vâlcea iar ACU a făcut egal acasă
06.11.10 de O.T.

UTA a pierdut su scorul de 4-2 partida disputată sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea. Arădenii au deschis scorul încă din minutul 3, prin Voiculeţ, care a reluat o centrare a lui Ţucudean. Gazdele au fost „ajutate” însă cu un penalty din care au reuşit egalarea. Până la pauză vâlcenii aveau să mai înscrie o dată, pe fondul problemelor care fac din UTA echipa cu unea dintre cele mai slabe apărări din serie. În partea a doua a jocului, gazdele au mai înscris de două ori iar UTA o dată, dintr-un penalty executat de Voiculeţ. S-a terminat 4-2, într-o partidă cu destule greşeli de arbitraj, lucru reclamat vehement de arădeni, în frunte cu antrenorul Roland Nagy (foto).
În urma partidei de sâmbătă, UTA a coborât pe locul şapte în clasament, cu 17 puncte. Dacă la UTA apărarea e varză, nu acelaşi lucru se poate spune despre atac, Voiculeţ şi Ţucudean conducând în clasamentul golgheterilor seriei a doua a ligii secunde, cu 8, respectiv 7 reuşite.
Cealaltă formaţie arădeană de liga secundă, ACU, a încheiat la egalitate partida disputată pe teren propriu cu Cetate Deva, scor 1-1. „Studenţii” ocupă locul 12 în clasament, cu 11 puncte.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
prala în 22.05.12 |
|
axinte , omu ce lucreaza cu capu |
|
|
LOCALNICA în 22.05.12 |
|
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii |
|
|
timebomb în 22.05.12 |
|
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om... |
|
|
O ARADEANCA în 22.05.12 |
|
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ... |
|
|
stelian în 22.05.12 |
|
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ... |
|
|
cristian în 22.05.12 |
|
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ... |
|
|
Silviu în 22.05.12 |
|
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ... |
|
|
|