Europarlamentarul Iosif Matula, printre primii înscrişi la "Crosul şi Semimaratonul Judeţului Arad"
27.05.11 de O.T.
Arădenii au început deja să se înscrie la „Crosul şi Semimaratonul Judeţului Arad”, deşi până la momentul când va avea loc evenimentul mai sunt aproape patru luni de zile. Printre primele persoane înscrise se numără europarlamentarul Iosif Matula şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, cei doi alegând să concureze la cursa de 6 km. „Ca membru în Comisia pentru cultură, educaţie, tineret, sport şi mass-media din Parlamentul European, vreau să trag un semnal de alarmă privind riscurile asupra sănătăţii cauzate de sedentarism. Tot mai mulţi dintre tinerii europeni au renunţat la activitatea fizică şi petrec ore întregi în faţa calculatorului, concomitent cu adoptarea unui regim alimentar nesănătos. Personal, am susţinut de nenumărate ori rolul mult mai mare pe care trebuie să-l aibă sportul de masă în viaţa cetăţenilor europeni. Potrivit dictonului latin "Mens sana in corpore sano", am decis să particip la cursa de 6 km a evenimentului "Crosul si Semimaratonul Judeţului Arad". Trebuie să vă mărturisesc şi faptul că voi alerga alături de membrii cabinetului meu de la Bruxelles, Oana Moldovan şi Raluca Creţu la 6 km iar Laurenţiu Gavra la semimaraton. Sper să obţin un rezultat bun la categoria mea de vârstă şi greutate, dar mai ales aş vrea ca acest gen de eveniment - şi sportul în general - să devină o practică normală şi în ţara noastră. Celor care s-au înscris deja în competiţie, dar şi celor care se vor înscrie până la momentul startului, le adresez îndemnul lansat de Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice Moderne: Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă! Îi asigur, însă, că practicând sportul vor avea doar de câştigat”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula. De remarcat, că Laurenţiu Gavra, membru al cabinetului europarlamentar al lui Iosif Matula, este un alergător recunoscut, care a participat la asemenea evenimente în mai multe ţări europene.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, îi îndeamnă pe arădeni să-i urmeze gestul, să se înscrie şi să se alinieze la start: „M-am înscris la cursa de 6 km pentru că îmi place să alerg şi am dorit să pun în practică ceea ce ne-am propus prin acest eveniment prin îndemnul la alergare. Invităm persoanele interesate de mişcare să işi aleagă una dintre probe, să se înscrie, să se pregătească şi să participe, noi îi aşteptăm la start!”
Evenimentul „Crosul şi Semimaratonul Judeţului Arad” este organizat de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean, la iniţiativa consilierului judeţean Sorin Victor Roman, şi se va desfăşura în 24 septembrie 2011. Doritorii se pot înscrie gratuit, pe site-ul www.cros-semimaraton.ro. Probele sunt: cursa de 1 km – adresată copiilor cu vârsta de până la 14 ani, cursa de 6 km – adresată tuturor celor cu vârsta de peste 14 ani, şi semimaratonul (21.097 km) – destinat persoanelor de peste 18 ani, aflate într-o formă sportivă care să le permită un asemenea efort.
Comentarii (2)
D - la 28 05 2011 ora 9:37
Excelent exemplu !
Lulu - la 27 05 2011 ora 15:17
felicitari pentru dl. Matula. ar trebui urmat exemplul sau
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
D - la 28 05 2011 ora 9:37
Excelent exemplu !