Flash news:
 
<< Înapoi

Finanţare nerambursabilă de 2,5 milioane de euro, prin FEADR, pentru lucrări de infrastructură



19.03.10 de O.T.

Autorităţile locale din Archiş au atras în comună fonduri nerambursabile în valoare de 2,5 milioane de euro plus TVA, printr-un proiect integrat care vizează drumurile, străzile şi căminele culturale, finanţat de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Guvernul României. Din această sumă 80 la sută reprezintă finanţarea europeană iar 20 la sută contribuţia naţională, derulată prin Ministerul Agriculturii. În acest fel, spune primarul Nicolae Valea, au fost evitate contribuţiile din bugetul local. 
În prezent, se lucrează la reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale din Archiş, Nermiş, Bârzeşti şi Groşeni, dar şi la străzi şi drumuri. Drumul Comunal 14 Nermiş – Bârzeşti – Groşeni a fost modernizat deja, lucrarea fiind finalizată, la fel ca şi reabilitările executate pe străzi (în lungime de 2 km) în localitatea Archiş. Modernizarea străzilor continuă la Groşeni (4 km), lucrările fiind programate să fie finalizate în luna iunie, atunci când vor fi terminate şi cele de la căminele culturale. „Ne bucură faptul că am reuşit să câştigăm acest proiect integrat, pentru că bugetul comunei nu ne permitea să modernizăm străzile, drumurile şi căminele culturale”, a declarat primarul Nicolae Valea.
De remarcat, că Archiş este singura comună din judeţul Arad care a câştigat un proiect finanţat prin FEADR, demersurile în acest sens începând încă din anul 2007. 
 




Comentarii (4)

prietenii primarului - la 20 03 2010 ora 10:53



sa nu credeti ca pentru dvs.s-a primit acest proiect,dvs.nu aveti nici un merit nici ca om nici ca primar,pacat ca unii oameni au avut incredere in dvs dar are dumnezeu gija de dvs-stiti de ce........


Soso - la 19 03 2010 ora 10:23



intr-adevar, marele merit il are primarul care s-a zbatut chiar daca nu l-a sprijinit consiliul judetean si altii


pt sorin - la 19 03 2010 ora 10:11



Sigur ca da, banii sunt 80% de la UE restul de la guvernul PDL ca nau ce face
UE nu are culoare politica, aici meritul este al primarului BRAVO LUI!!!!!!


Sorin - la 19 03 2010 ora 8:30



domnul primar e de la PSD asta ca sa nu mai spuna carcotasii ca nu primesc bani decat primarii PDL-ului. Realitatea vorbeste aici!


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
prala în 22.05.12
axinte , omu ce lucreaza cu capu
LOCALNICA în 22.05.12
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii
timebomb în 22.05.12
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om...
O ARADEANCA în 22.05.12
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ...
stelian în 22.05.12
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ...
cristian în 22.05.12
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ...
Silviu în 22.05.12
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891