Guvernul pregăteşte marea pomană electorală din 2012!
03.11.11 de O.T.
Guvernanţii pregătesc marea pomană electorală, sub forma majorării pensiilor şi a salariilor în a doua jumătate a anului viitor. Pe surse, FMI şi-ar fi dat acordul în acest sens, în şedinţa de aseară avută cu membrii coaliţiei de guvernământ. FMI este de acord însă cu indexările numai dacă starea economiei va permite acest lucru.
Reprezentanţii FMI, ai Coaliţiei şi ai Băncii Mondiale au discutat aseară, timp de mai multe ore, cu membrii coaliţiei de guvernământ la Palatul Victoria. Discuţiile au vizat măsurile pe care Guvernul urmează să le ia în cadrul proiectului bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale pe 2012.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află în România până în data de 7 noiembrie. Cele mai importante teme de discuţie vizează construcţia bugetului pe anul viitor şi reforma companiilor de stat.
La prima vedere, posibila majorare a pensiilor şi a salariilor în a doua jumătate a anului viitor este de salutat. Nu poate fi trecut însă cu vederea faptul că ea este preconizată a se petrece într-un an electoral, în care aproape sigur alegerile locale vor avea loc odată cu cele parlamentare, în toamnă, lucru care, iată, nu este deloc întâmplător. Rămâne de văzut dacă se vor găsi şi resursele financiare pentru majorarea pensiilor şi a salariilor, altele decât un nou împrumut de la FMI.
Comentarii (5)
Zamolxe - la 03 11 2011 ora 14:32
Aceste lepre care s-au cocotat in fruntea tarii cu largul concurs al prostimii vor trebui date jos si sa le fie confiscate averile!
Pacala - la 03 11 2011 ora 13:37
pai sigur ca din banii nostri ca ai lor sunt in proprietati imobiliare in vile si terenuri. ia vedeti ce averi colosale au strans numai aradenii nostri de la PD ca sa va dati seama de cat de mult s-a muls tara asta!
Varul - la 03 11 2011 ora 10:36
Pomana din banii nostri!!!!
Sandu - la 03 11 2011 ora 8:46
noroc ca nu/i mai crede nimeni. acest guvern slugoi la FMI condus de capcaunul de la Cotroceni e compromis total
Vlad - la 03 11 2011 ora 8:20
acum se vede de ce nu vor alegeri alocale in iunie ci le vor comasate in toamna cu cele parlamentare. ei stiuau ca vor putea face aceasta majorare cu care sa-i prosteasca iar pe oameni. rusinos domnilor guvernanti!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Zamolxe - la 03 11 2011 ora 14:32
Aceste lepre care s-au cocotat in fruntea tarii cu largul concurs al prostimii vor trebui date jos si sa le fie confiscate averile!