Nu am am scris nimic în această perioadă tulbure (mai mult politic decât social) nu din laşitate, ci pentru că nu am simţit nevoia lăuntrică de a spune ceva. Din tot ce am scris până acum, se deduce uşor orientarea mea social politică. Sunt şi voi fi mereu un susţinător al dreptei. Chiar dacă noi, preoţii, nu avem voie să „facem politică”, acest segment fiind rezervat „specialiştilor”, totuşi am libertatea de a spune ce gândesc, libertate de care încă ne mai bucurăm.
Libertatea gândirii implică, desigur, şi anumite riscuri; poţi fi ridiculizat, înjurat, marginalizat pentru ideile tale. Dar tot mai cred că merită efortul. Nu sunt PDL-ist, deşi am votat cu Băsescu şi cred că a fost cea mai bună alegere posibilă atunci. PDL este singura formaţiune care a încercat să aducă câte ceva din valorile dreptei. Timid desigur, dar ceva a încercat.
Am urmărit modul în care au reacţionat stângiştii (asta ca să nu-i numesc stângacii) imediat după ce preşedintele României a anunţat numele noului prim ministru.
Stânga a făcut eforturi suficiente pentru a aduce în emisiune la oră de maximă audienţă pe actorul emerit Cristian Tudor Popescu, elita elitelor, deţinătorul celei mai alese culturi dâmboviţene, omul care ştie tot, fiind înzestrat cu premoniţie, geniul care prin scrierile de o profunzime uluitoare a inspirat pe cei din PDL (despre importanţa exploatărilor miniere şi despre alte strategii de interes mondial). Teatrul ieftin practicat de acest măscărici, mie cel puţin, îmi produce silă (este, repet, părerea mea). Printre gesturi de dezgust total şi detaşare elitistă, marele geniu spunea ceva şi despre „interesele celor ce muncesc”. Frumoasă lozincă. Demnă de el şi de cei care se folosesc de vastele lui cunoştinţe în domeniul informării şi dezinformării. Nu am înţeles cine sunt după opinia lui „cei ce muncesc”. În numele cui cere dreptate socială stimatul domn. Acelaşi discurs obosit şi din partea domnului Crin Antonescu, omul care mergea spre dreapta dar a cotit-o spre stânga. Nimic nou sub soare.
Nu am încredere în stânga nici dacă prezintă garanţii în aur. Socialismul, comunismul, globalismul, sunt toate fiice ale aceleiaşi mame. Istoria confirmă acest fapt. Pot fi contrazis de cei care mai visează la idealul unui stat care să rezolve toate problemele „poporului”. Este varianta modernă a dictonului „pâine şi circ”. Circ avem suficient, despre pâine o să mai vorbim. Cert e, că situaţia de acum seamănă izbitor de bine cu una prin care România a mai trecut. „Cuvântătorii partidelor politice cutreieră din nou oraşele şi satele cerându-vă ajutor pentru ca să se poată reface. Sub domnia lor, românismul de pretutindeni a sărăcit şi a îngenunchiat în faţa străinului pripăşit de curând. Rosturile mari ale patriei sunt părăsite. Lumea noastră politicianizată nu mai vede în faţă decât interesul partidului pentru a cărui biruinţă sacrifică în fiecare zi şi în fiecare ceas însuşi viitorul nostru ca neam. Se prăbuşesc pădurile din munţi, încăpute pe mâna veneticilor. Geme inima în moţii şi maramureşenii uitaţi de toată lumea .............. Comerţul românesc lipsit de protecţie, îngenunchează în lupta neegală cu străinul ........... Ţăranul român îşi vinde produsul sub preţul de cost ........ Poporul este spoliat. Românul înglodat în datorii a ajuns rob modern al bancherului ......... Ţara împărţită în partide care se sfâşie unele pe altele, se dărâmă sub ochii noştri. Conducerea partidelor nu este o conducere de mână tare şi nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire şi încurajare a elementului românesc, care ţine de multe secole pe umerii săi viaţa ţării” (Corneliu Zelea Codreanu, Circulări şi manifeste, 1927-1938).
Stânga a adus dezastrul de mai multe ori în România, numai luciditatea unui electorat matur poate să ne mai salveze. Au demonstrat stângiştii ce pot, acum să ne lase în pace. Nu zic să mergem alături de Băsescu, dar prea s-au tulburat cei din opoziţie când noul prim ministru afirma că este „de dreapta”. E nevoie de o coagulare a dreptei româneşti pentru a putea forma în timp o clasă politică competentă şi eliberată de socialism.

Comentarii (2)

TUDOR BUDEANU