<< Înapoi
Interviu cu Nicu Selejean
06.05.10 de Adi Dumitru
Pe 12 mai vor avea loc alegerile pentru funcţia de preşedinte al AJF Arad. Nicu Selejean, Mircea Toderici, Dorel Cura, Dan Ghirlea şi Gabi Biro sunt candidaţii pentru postul suprem al fotbalului judeţean. În vârstă de 72 de ani, Nicu Selejean îşi anunţă adversarii că este sănătos psihic şi că va candida şi la alegerile de peste patru ani. Dar, face şi unele dezvăluiri despre ziariştii care l-au atacat de-a lungul timpului.
Ce v-a determinat să candidaţi din nou?
Dorinţa de a continua activitatea fotbalistică, fotbalul din judeţul Arad are nevoie de un om priceput în probleme fotbalistice. Pe deasupra sunt sănătos şi nu sufăr de nicio boală psihică aşa cum au spus unii oameni.
Aţi fost acuzat că nu mai puteţi continua datorită problemelor de sănătate.
Cei care mă cunosc, în special afiliaţii, îşi dau seama dacă sunt sau nu sănătos. La vârsta mea sunt sănătos pentru că fac multă mişcare şi gimnastică a minţii.
Au fost lucruri pe care nu aţi reuşit să le faceţi până acum şi credeţi că le veţi reuşi în noul mandat?
În activitatea desfăşurată în colaborare cu Biroul Executiv, comisiile de specialitate şi-au făcut datoria aplecând atribuţiile prevăzute în regulamente şi statute. Sunt nemulţumit că nu am reuşit să facem ordine la Comisia Judeţeană a Arbitrilor. Mă nemulţumeşte în primul rând pregătirea acestor arbitri care după atâţia ani de muncă ar trebui să dea rezultate mai bune.
A cui este vina pentru acest lucru?
Vina aparţine celor care au condus şi conduc şi în prezent Comisia Judeţeană a Arbitrilor. Ei nu au vrut – în ciuda recomandărilor mele de câţiva ani de zile – să organizeze permanent cursuri de perfecţionare. Consider că din acest punct de vedere se putea face mai mult la capitolul perfecţionare. Şi asta se poate face doar prin cursuri, dar nu de scurtă durată, ci după un plan bine gândit, pe o perioadă îndelungată.
Nu aţi putut lua măsuri din timp?
Eu am încercat să iau măsuri anul trecut, am încercat să îl schimb pe preşedintele Ioan Şandor care din lipsă de iniţiativă nu a făcut aceste lucruri. Am convocat de două-trei ori şedinţe cu comisia de arbitri şi am recomandat două lucruri: organizarea acestor cursuri de perfecţionare şi organizarea unor cursuri de formare a arbitriilor în diferite zone ale judeţului. Asta pentru reducerea cheltuielilor, pentru distanţe mai scurte de deplasare. Problemele nu au fost rezolvate şi în cazul în care rămân eu nu va mai glumi nimeni când e vorba de formarea, perfecţionarea şi educarea arbitrilor. O altă nemulţumire a mea e legată de faptul că nici acum nu s-a înţeles de către organele locale aplicarea legii sportului, referitor la dezvoltarea bazelor materiale şi a puterii financiare.
Dar cea mai mare realizare?
Cea mai importantă o consider stabilitatea în conducere. În ciuda tuturor manevrelor ce s-au făcut împotriva mea şi cu colaborarea colegiilor din biroul executiv, am rămas în funcţie. A fost şi problema din luna ianuarie cu grupul de rebeli format din Dorin Vătran, Mircea Toderici şi Ioan Şandor. Am reuşit să demonstrez că un statut trebuie respectat. Şi o hotărâre a Adunării Generale, care este organul suprem de conducere şi executivă a AJF Arad. Ei au dorit să schimbe data alegerilor, dar nu se putea acest lucru.
Aveaţi cunoştiinţe de ceea urma să se întâmple?
Ştiam ceva din discuţiile purtate între ei. Au fost doi autori principali ai acelei revolte, e vorba de Vătran şi de Şandor. Eu eram în birou, prezent la servici şi ei m-au invitat la o şedinţă a Biroului Executiv. Care şedinţă? Dacă eram bolnav sau absent, delegarea de competenţă pentru funcţia de preşedinte o fac eu. Domnul Vătran nici măcar nu a ştiut că e responsabil pe probleme tehnice pentru antrenori, arbitri şi observatori de arbitri. El de asta trebuia să se preocupe, nu să organizeze el şi cu Şandor alegeri în 19 martie. Au avut nevoie de un lider şi l-au urcat pe Toderici. Nu au reuşit să învingă prevederile statutului şi hotărârea Adunării Generale. Totul s-a liniştit după ce Federaţia a răspuns unei adrese făcute de mine, conform căreia o hotărâre a Adunării Generale nu poate fi modificată.
V-aţi supărat pe domnul Toderici pentru ce a făcut?
Orice se mai poate întâmpla în viaţă, sunt lucruri care se pot uita, se pot ierta, dar eu nu uit şi nu iert, indiferent de numele persoanei. Dacă a făcut parte din grupul rebelilor, nu am nimic de ascuns din acest punct de vedere, rămân pe aceeaşi poziţie fermă şi hotărâtă, nu cedez când e vorba de aplicarea unei legi.
Să vorbim şi de contracandidaţi, e vreunul dintre ei de luat în seamă?
Fiecare cetăţean român are dreptul să candideze, dacă întruneşte condiţiile statutului. Şi mai ales dacă are şi o propunere din partea unui membru afiliat. Nu vreau să vorbesc de niciunul dintre ei însă. Nu am niciun fel de emoţii, mă voi prezenta la alegeri ca şi la un examen de la facultate. Dacă membrii consideră că merit să fiu ales, mă vor vota, dacă vor considera că nu merit, nu voi fi votat. Ei sunt cei care hotărăsc acest lucru, nu cei care candidează cu fel şi fel de promisiuni. În programul meu strategic, eu nu fac nicio promisiune. Eu vreau doar să dezvolt şi să perfecţionez un sistem care există dar trebuie continuat permanent în perfecţionare.
Unii dintre contracandidaţii dumneavoastră au promis reduceri la taxele pe care membrii afiliaţi trebuie să le plătească.
E punctul lor de vedere, dar ar trebui să cunoască în primul rând – înainte de a face o asemenea promisiune – ce cheltuieli şi ce venituri sunt la AJF Arad într-un an de zile. Şi atunci cred că ar gândi altfel.
S-a iscat o nouă discuţie, domnul Ghirlea l-a acuzat pe domnul Cura că beneficând de sprijinul cuiva din AJF i-a plagiat planul strategic.
E problema lor, nu au decât să răfuiască. În perioada aceea de dinainte de 19 martie, fiecare dintre ei şi-a prezentat programul cu care vroiau să candideze. Acum au apărut cu un alt program. Poate de aici a apărut necazul cu plagiatul, dar în niciun caz nu e de vină nimeni din AJF.
Aţi fost acuzat şi că în ultima perioadă, AJF a redus suspendări, a anulat cartonaşe, doar pentru a atrage voturi.
Nu s-a făcut nimic din iniţiativa mea şi nici nu am acest drept. Cine face astfel de afirmaţii, nu cunoaşte legea. Să fie întrebaţi preşedinţii de comisii juridiscţionale dacă eu le-am cerut vreodată aşa ceva. Daniel Scridon, marele ziarist, a lansat această idee, dar nu e adevărat. Eu nu am făcut aşa ceva, nici măcar nu am mers pe la echipe cum o fac alţii care candidează. Eu nu sunt de acord cu aşa ceva, fiecare trebuie să ne prezentăm în faţa alegătorilor şi ei au să voteze. Dacă m-aş duce la fiecare membru afiliat, ar însemna că eu personal îmi afectez demnitatea de conducător. Ar înseamna că ei nu mă cunosc, dar eu ştiu că ei mă cunosc foarte bine.
Vă temeţi de implicarea politicului în aceste alegeri?
A speculat pe această temă grupul rebelilor, dar eu nu mă tem de asta. Nu pot să cred aşa ceva, dacă ajungem până la implicarea politicului în general, înseamnă că nu mai avem de-a face cu fair-play-ul sportiv. Există posibilitatea să se intervină şi pe alte căi, pe căi murdare. Nu aş vrea să cred asta, dar e posibil.
Aţi lua în calcul, în cazul în care veţi pierde alegerile, să continuaţi pe o funcţie onorifică propusă de cel care va câştiga?
Dacă nu sunt ales şi sunt propus la altă funcţie, cu cea mai mare plăcere accept, pentru că iubesc fotbalul.
Dar invers aţi proceda?
Din acest punct de vedere nu m-am hotărât, eu voi decide pe loc.
Consideraţi că pricipalul dumneavoastră punct forte în faţa celorlalţi este experienţa?
Da, asta pot să afirm cu certitudine, fără greşeală.
Vă gândiţi şi la posibilitatea că puteţi pierde aceste alegeri?
Şi dacă voi pierde, merg pe deviza fotbalistică: câştigă cinstit, pierde cu demnitate.
Atacurile unor ziarişti nu au încetat nici acum.
Din acest punct de vedere sunt nemulţumit, pentru că probabil se lucrează la comandă. Din 1995 nu am fost întrebat niciodată ce se petrece la AJF, eu fiind sursa principală de informaţii.
Veţi participa la emisiunea televizată în care au fost invitaţi toţi candidaţii?
Nu, am fost invitat, dar am spus că nu avem ce să discutăm. Dacă era emisiunea condusă de altcineva în afară de Scridon, aş fi participat. Chiar şi acum a scris că eu fac campanie murdară, murdăria nu am făcut-o eu, aşa cum declară el. Murdăria a început-o Toderici, cu declaraţia făcută presei că nu sunt compatibil cu această funcţie. Dacă ei nu declanşau atacul, nu aveam ce să le răspund. Să facă dovadă că nu sunt compatibil şi atunci mă predau.
Aţi spus că dacă domnul Vătran va candida la funcţia de vicepreşedinte, veţi face anumite dezvăluiri despre dânsul.
El trebuia să conducă activitatea tehnică a arbitrilor, arbitrilor şi a observatorilor. Din 12 şedinţe de Birou Executiv, el a participat doar la 4. A indus un eroare un conducător de joc, iar echipa acelui conducător a pierdut cu 3-0 partida la masa verde din cauza lui. Nu am avut pârghia necesară pentru a-l suspenda.
Dar de activitatea lui Mircea Toderici ca directorul general sunteţi mulţumit?
Pe o parte da, pe una nu. Eu l-am numit în aceea funcţie, dar pasiunea lui este munca cu arbitrii. Şi din acest punct de vedere 80 la sută merge către arbitrii şi restul către cea de director general. Ca director general sunt atribuţii foarte clar definitive şi trebuie prestată o muncă foarte intensă. Mai ales pe partea de proiecte, la alergat în stânga şi în dreapta după bani. Până acum doar eu am dus bani la AJF, peste un miliard de lei.
Aţi fost acuzat şi că nu aţi adus în instuţie glorii ale fotbalului arădean.
E o minciună. Emanoil Gherghel e o dovadă, Dorel Cura e o dovadă, Gabi Biro e o dovadă.
Indiferent de rezultatul alegerilor, mai candidaţi peste 4 ani?
Nu aş vrea să mă critice Scridon, dar eu am spus că aş vrea să ajung să conduc la aceeaşi vârstă ca a lui Jose Antonio Samaranch. În primul rând să am sănătate, după aceea candidez.
V-aţi obişnuit cu atacurile presei?
La început m-au supărat, acum le răspund imediat când nu sunt atacat corect. Ştiu că nu îmi publică dreptul la public, dar nu vreau să intru în conflict cu ziarul. De asta ei au speculat şi continuă să mă atace. Nu merit să atac ziarul din cauza unor tembeli. Nu am cerut altceva, decât să se respecte deontologia profesională. Dacă arunci cu noroi într-una şi nu te opreşti înseamnă că nu ai educaţie. Am fost acuzat că prin acel contract de televiziune am favorizat doar echipele din liga a patra. Dar ei nu s-au interesat să vadă că 50 de milioane de lei vechi a fost contractul cu WEST Tv iar pentru celelalte echipe s-a plătit 100 de milioane, reprezentând taxele de înscriere şi cotizaţia anuală în sezonul competiţional. Scridon vorbeşte mult, dar dacă nu se opreşte o să încep să vorbesc şi eu. Eu l-am învăţat să facă clasament, pe mine mă suna să îl scot din armată, când făcea stagiul militar, eu i-am dat de mâncare. Îl atac dacă nu e cuminte. În prezenţa unor oameni de valoare din fotbalul judeţean, la Căsoaia, a mâncat, a băut şi s-a urcat pe 3 mese suprapuse de unde recita poezii. Pe drumul de întoarcere a devărsat la mine pe pantofi. Sfâra a fost la o festivitate, de unde eu am plecat când l-am văzut. Omul ăsta a mâncat şi a băut până a făcut necesităţile pe el, sunt o grămadă de martori. Se leagă de mine că m-am născut în Belciugatele, este adevărat, acolo m-am născut, în judeţul Ilfov, dar nu îmi e ruşine. Părinţii mei au fost oameni săraci şi au mers acolo să lucreze, iar şcoala am făcut-o la Cermei. De această localitate se leagă Berar de la Observator, dar nu văd care este legătura între funcţia pe care o ocup eu şi această localitate. Eu demnitatea şi onoarea nu mi-am pierdut-o în faţa afiliaţilor.
În final, spuneţi-ne ce aşteptaţi de la alegerile din 12 mai?
Sper ca Adunarea Generală să scape de unii oameni care sunt acum aici şi pe care îi consider incompetenţi. Sunt oameni care nu îţi pot schimba mentalitatea, cine a fost arbitru nu poate să uite să dirijeze şi ceilalţi arbitri.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
prala în 22.05.12 |
|
axinte , omu ce lucreaza cu capu |
|
|
LOCALNICA în 22.05.12 |
|
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii |
|
|
timebomb în 22.05.12 |
|
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om... |
|
|
O ARADEANCA în 22.05.12 |
|
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ... |
|
|
stelian în 22.05.12 |
|
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ... |
|
|
cristian în 22.05.12 |
|
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ... |
|
|
Silviu în 22.05.12 |
|
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ... |
|
|
|
Virgil - la 06 05 2010 ora 18:27
ce mai vrei matusalemicule? Nu ti-a ajuns nici la 72 de ani? cat mai vrei sa conduci dupa cum te duce capul?