INTERVIU/ Ioan Cristina: "Noi vrem să conducem, nu să stapânim!"
19.11.11 de O.T.
Interviu cu Ioan Cristina, presedintele Filialei Teritoriale PNL, co-presedinte al USL Arad
Rep: Se împlineste un an de la alegerea dumneavoastra în functie. Care a fost evolutia PNL Arad în acest interval de timp? Ioan Cristina: Este un moment al bilantului si ma bucur ca, dupa ani întregi de zbateri interne, am reusit sa ajungem la o stabilitate a organizatiei, lucru pe care, de altfel, mi l-am si propus. Consider ca, în linii mari, evolutia organizatiei a fost una pozitiva, lucru care nu mi se datoreaza numai mie, ci si echipei cu care lucrez. În acest caz, este vorba despre echipa PNL Arad, nu a unuia sau a altuia. Aceasta echipa s-a putut forma, iata, atunci când liberalilor aradeni li s-a permis sa-si aleaga singuri liderul. Este în primul rând meritul presedintelui Crin Antonescu, care a înteles la modul just ce atitudine trebuie sa adopte, dar este si meritul liberalilor aradeni.
Cei care mizau înainte de alegeri pe faptul ca la PNL Arad va continua starea conflictuala au toate motivele sa fie dezamagiti. Practic, taberele din interiorul partidului au disparut si ne-am înhamat cu totii la o munca foarte grea: detronarea Puterii portocalii si scoaterea Aradului de sub aceasta dominatie nociva. Cred ca, în ciuda vârstei mele tinere, am demonstrat ca pot sa fiu un factor de echilibru în partid.
Rep:Ce s-a petrecut, concret, la nivelul organizatiei? Ioan Cristina: În primul rând, am organizat partidul în teritoriu, pe colegii electorale, si am dispus efectuarea unor sondaje de opinie menite sa duca la stabilirea pe criterii obiective a candidatilor pentru viitoarele alegeri. De asemenea, în decursul ultimului an au fost organizate alegeri la organizatiile de Femei si Tineret, unde au fost alesi Aniela Fâciu si, respectiv, George Demian. Ambele organizatii au crescut ca si activitate în ultima perioada. Organizatia Municipala are, la fel, o activitate sustinuta si este bine organizata pe cartiere. În plus, acolo unde a fost cazul, au fost schimbati presedintii organizatiilor de cartier, totul pentru ca randamentul acestora sa fie maxim. Lucrurile acestea ne fac încrezatori în perspectiva importantei batalii electorale de anul viitor.
Rep:Ati vorbit de sondaje. Ce si cât ne puteti spune referitor la acestea? Ioan Cristina: Este vorba de doua tipuri de sondaje. Unele de identificare a candidatilor si altele de departajare. În urma efectuarii sondajelor, ne-am dat seama ca stam foarte bine în multe localitati, unde ori candidatii nostri, ori cei ai PSD au toate sansele sa câstige alegerile. Cred ca exemplele lui Florin Farcasiu, care are 59% în sondajul de la Târnova, si Calin Abrudan, care are 53% în sondajul efectuat la Ineu – asta ca sa ma refer doar la liberali –, sunt graitoare pentru moment, efectuarea sondajelor continuând si în alte localitati ale judetului. Sa nu uitam de alegerile pentru Consiliul Local Seleus, unde PNL a obtinut peste 79%, lucru pentru care trebuie sa-i multumim în primul rând primarului Cristian Branc. În contrapartida, este de remarcat faptul ca PD se afla în sondaje cotat la mai putin de jumatate din scorul înregistrat de unii primari democrati aflati pe functie.
Cred ca alaturi de PSD si PC, partenerii nostri din USL, vom reusi sa detronam PD si în localitati unde pâna nu demult acest lucru parea imposibil.
Rep: Totusi, PDL are primari pe functie, mizeaza pe avantajul lucrului facut... Ioan Cristina: Celor care afirma faptul ca PD a facut câte si mai câte pentru judetul Arad le reamintesc calitatea proasta a celor mai multe lucrari efectuate si preturile astronomice platite pentru acestea. Dincolo de acest aspect, populatia trebuie sa stie ca licitatiile pentru lucrari au fost câstigate mereu de aceleasi firme, în strânsa legatura cu mai marii PD Arad. În plus, multe lucrari de infrastructura au fost facute cu precadere acolo unde primarii sunt de la PD, tot spre acele zone mergând si fondurile alocate administratiilor publice locale. În acest fel, sume mari de bani au fost dirijate spre clientela politica a PD.
Pe vremea premierului Tariceanu, când primarul Falca a fost nemultumit de faptul ca Aradul nu a primit atâtia bani câti visa el noaptea, a iesit cu sicriele în fata Palatului Administrativ. Noi nu o sa venim cu sicrie, ci ne multumim sa le batem obrazul. Rep: Cetatenii sunt tot mai dezamagiti de clasa politica, în ansamblul ei. Ce va deosebeste de PDL? Ioan Cristina: E simplu. Este vorba de faptul ca noi ne dorim sa administram judetul, nu sa-l stapânim. Vrem sa-l conducem cu responsabilitate, din punct de vedere administrativ, nu sa-l stapânim în interes personal si politic asa cum fac cei aflati momentan la conducerea sa.
Rep: Sa vorbim si de candidati. De exemplu, la CJA nu se stie înca numele candidatului USL. Conform întelegerii, candidatura revine PNL. Deci? Ioan Cristina: E o decizie prea importanta ca sa ne pripim. Sigur ca, în calitate de presedinte de filiala, iau în calcul o asemenea candidatura, dar avem multi oameni cu experienta politico-administrativa în partid – si aici m-as limita sa-l nominalizez pe domnul Caius Parpala, fost presedinte al Consiliului Judetean Arad. E o decizie care se va lua în functie de mai multi factori, de stabilirea datei alegerilor, de posibila comasare a acestora si, cel mai important, în functie de candidatul PD. Se pare ca domnul Iotcu are mari dificultati în a fi nominalizat ca si candidat. Dorim sa alegem cea mai buna varianta, care sa fie câstigatoare, asa ca ne vom orienta, la momentul oportun, si în functie de profilul candidatului PD.
Rep: Se vorbeste din nou de comasarea alegerilor, de reducerea numarului de parlamentari... Ioan Cristina: În ceea ce priveste reducerea numarului de parlamentari, USL are o pozitie foarte clara, sustinuta de proiectul de lege depus în acest sens la Parlament. Suntem de acord cu reducerea numarului de parlamentari, o reducere semnificativa si nu una de fatada, si cu o reducere care sa respecte principiul constitutional al proportionalitatii, în sensul în care reprezentantii în Parlament ai cetatenilor sa aiba în spate un numar aproximativ egal, comparabil de alegatori.
Reducerea numarului de parlamentari se poate realiza în baza proiectului USL, daca tot se doreste o reducere semnificativa, iar aceasta lege poate fi votata în regim normal, nefiind nevoie de asumarea raspunderii guvernului.
Referitor la comasarea alegerilor, demersul coalitiei de guvernare încalca practic spiritul democratic, dreptul cetateanului de a întelege exact pentru ce voteaza si dreptul candidatilor de a face o campanie electorala tintita pe o anumita functie. De asemenea, prin comasarea alegerilor se încalca practicile si recomandarile europene în domeniu. Pozitia USL este de respingere categorica a comasarii alegerilor locale cu cele parlamentare.
Rep: În final, ce asteptari aveti de la 2012? Ioan Cristina: În primul rând, îmi doresc ca prin câstigarea alegerilor de catre USL sa readucem o stare de normalitate în tara. Repet: noi vrem sa administram, nu sa stapânim, lucru care se va reflecta pozitiv în viata cetatenilor. Celor de la PD le doresc sa aiba soarta PNTCD, cu mentiunea ca de ei nu o sa-mi para rau, asa cum regret ceea ce s-a întâmplat cu partidul lui Maniu si Mihalache. Odata cu disparitia PD de pe scena politica, va exista un singur partid mare de dreapta, adica PNL. De altfel, se cunoaste prea bine faptul ca PD este un partid de impostori, care ieri au fost de stânga si astazi se proclama de dreapta. În realitate, ei nu au decât în crez: si anume banul public din care sa se înfrupte dupa bunul plac! Ei bine, acest lucru trebuie sa înceteze!
Comentarii (44)
pt kalin - la 25 11 2011 ora 14:59
urmaresti si acuma comentariile dupa o saptamana futu-te in gura mort! te depistez eu,esti in lucru,stai linistit...
Kalin - la 24 11 2011 ora 12:45
Kelule , scursoare si tarfa hermafrodita de ce atita ura indracita in comentariile tale ? te deranjraza adevarul spurcaciune ? Eu nu o sa o jignesc pe mama ta asa cum faci tu ,nu e dansa vinovata ca a fatat un excrement social asa cum esti tu , insa tie sa iti manince viermii limba si sobolanii nasul si urechile clapauge , Vierme .
kelu - la 21 11 2011 ora 15:27
bah kalin tu zici de nelutu ca e un imputit dar tu nici makar nu ai in vocabular cuvantu apa,puti fraiere ca un hoit(cadavru ca sa intelegi si tu muistule ce inseamna anumite cuvinte).sa iti iau tot neamu in pula si mai ales pe maikta aia kre regreta ziua in care te-o nascut mah caz de targa ce esti....
kelu - la 21 11 2011 ora 15:23
pt a.n.on.i.m si pt kalin
bah muisti conceputi in eprubeta facuti din laba pe pedala de la bicicletasi carati de o musca ce morti vostri va bagati in seama mah mancav-ar mamele voastre coaiele alea zbarcite.habar nu aveti cine e omu asta mah pisatilor.bah voi atata santeti de oligofreni inkat mamele voastre kre sant niste curve ordinare au avut un soc puternic in momoentu in kre medicu le-a aratat ce rebuturi genetice au facut .
FALCONETI - la 20 11 2011 ora 23:07
HA,HA,HA MAI VREAU 4 ANI CA TRE SA IMI PUN SI AUR PE MASINA, HA,HA,HA VOTATIMA!!
pt kalin - la 20 11 2011 ora 23:06
sa suga mama ta cv dela toti caii din judet ;)pdl pulii
FALCONETI - la 20 11 2011 ora 23:05
MI-AM PUS ROBINETE DIN AUR LA BAIE HA,HA,HA VOTATIMA!!
NATASHA - la 20 11 2011 ora 23:02
BRAVO USL SI NELUTU CRISTINA , PDL= 0
FALCONETI - la 20 11 2011 ora 23:00
HA,HA,HA NU PUTETI VOI COTIZA CIT POT EU CARA, HA,HA,HA
DINU - la 20 11 2011 ora 22:53
"Noi vrem să conducem, nu să stapânim!" PENTRU TOTI PD-LEI OFTICATI CA SE TAIE CRACA,
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
pt kalin - la 25 11 2011 ora 14:59
urmaresti si acuma comentariile dupa o saptamana futu-te in gura mort! te depistez eu,esti in lucru,stai linistit...