Flash news:
 
<< Înapoi

Inundaţii la Lipova şi trafic feroviar şi rutier blocat pe Valea Mureşului!



06.08.10 de D.R.

Meteorologii au emis, vineri dimineaţa, o avertizare cod galben de ploi şi vijelii valabilă până sâmbătă seara, la ora 20.00. Avertizarea este valabilă pentru 17 judeţe, printre care şi Aradul. Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în jumătatea de vest a ţării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat, în special în Banat şi Oltenia, 60-70 l/mp.
UPDATE 1/Ploile abundente căzute vineri au creat probleme în mai multe zone din judeţul Arad. Astfel, Trenul Rapid 374 a fost blocat la Săvârşin după ce şuvoaiele scurse de pe versanţi au provocat deplasarea terasamentului căii ferate pe o porţiune din apropierea localităţii Bârzava. Conform angajaţilor staţiei CFR Arad, echipele de intervenţie s-au deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a remedia situaţia. Şi alte trenuri au fost blocate în staţiile de pe Valea Mureşului, din acelaşi motiv.
Furtuna a făcut prăpăd şi pe DN7, între Arad şi Pecica, unde mai mulţi copaci au căzut pe carosabil, blocând circulaţia. După intervenţia angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Arad, circulaţia între Arad şi Pecica s-a reluat şi se desfăşoară normal. DN7 a fost blocat şi la Şoimoş, pe Valea Mureşului, din cauza aluviunilor căzute de pe versanţi.
Ploaia torenţială a creat probleme şi la Lipova unde apa a pătruns în gospodăriile de pe 10 străzi din oraş. Şi în Sebiş au fost inundate mai multe gospodării. De asemenea, mai multe localităţi au rămas fără energie electrică.
UPDATE 2/Conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, furtuna care s-a abătut asupra judeţului a afectat mai multe localităţi, după cum urmează:
* Municipiul Arad – Detaşamentul Arad a intervenit cu două motopompe pentru evacuarea apei din curtea unei locuinţe de pe strada Socului, cartier Cadaş şi cu un motofierăstrău pentru a îndepărta un copac căzut în curtea unui imobil de pe strada Mircea Stănescu.
* Lipova – scurgerile de pe versanţi au inundat zece străzi, 14 curţi şi pivniţe. De asemenea, un parc din oraş a fost acoperit de un strat de apă. S-a intervenit cu o motopompă de la subunitatea din Bârzava, o autospecială şi trei motopompe de la Detaşamentul de Pompieri Arad, în cooperare cu Serviciul Voluntar din Lipova, care a intervenit cu două autospeciale.
* Sebiş – din cauza ploilor abundente, au fost inundate trei străzi şi 16 curţi. S-a intervenit cu o autospecială a Secţiei de Pompieri Sebiş;
* Buteni – o curte inundată;
* Comuna Bârzava – subofiţerii din cadrul secţiei de pompieri Bârzava au intervenit pentru evacuarea apei la 8 locuinţe (curţi) din Monoroştia (1), Căpruţa (2) şi Bârzava (5);
Conform Regionalei CFR Timişoara, magistrala feroviară 200 a fost blocată  aproximativ două ore, din cauza aluviunilor adunate pe calea ferată, între localităţile Bătuţa şi Săvârşin. Traficul feroviar a fost reluat iniţial pe un singur sens, cu restricţie de viteză pe porţiunea afectată. Prioritate a avut trenul internaţional Bucureşti-Budapesta.
În total, la misiunile desfăşurate au participat un ofiţer şi 21 subofiţeri cu două autospeciale, două camioane, cinci motopompe şi o autospecială de deblocare salvare.
De asemenea, în decurs de patru ore, numărul unic de urgenţă a fost apelat de 43 de persoane, solicitând sprijin pentru evacuarea apelor sau deblocarea căilor de acces.

Sursa foto: INMH



Comentarii
Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
prala în 22.05.12
axinte , omu ce lucreaza cu capu
LOCALNICA în 22.05.12
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii
timebomb în 22.05.12
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om...
O ARADEANCA în 22.05.12
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ...
stelian în 22.05.12
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ...
cristian în 22.05.12
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ...
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ...
Silviu în 22.05.12
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891