Iosif Matula: "Sunt convins că România va intra în Spaţiul Schengen în cursul anului 2011"
22.12.10 de D.T.
Europarlamentarul arădean Iosif Matula a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de prezentarea bilanţului activităţii derulate în anul 2010 că este convins de faptul că România va adera la Spaţiu Schengen în cursul anului 2011. Este cunoscut faptul că Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Motivul invocat de reprezentanţii celor două ţării ar fi faptul că nu sunt întrunite toate condiţiile necesare. Miniştri francez şi german de Interne vorbesc despre problemele pe care ţara noastră le are cu securitatea, justiţia, corupţia şi criminalitatea organizată. Europarlamentarul arădean este de părere că România a întrunit toate condiţiile tehnice impuse în vederea aderării. „Aderarea se face pe baza unor condiţii tehnice. Trebuie spus că România le-a îndeplinit pe toate, astfel că nu mi se pare corect, ba dimpotrivă am putea vorbi chiar de discriminare, ca României să-i fie impusă o condiţie de altă natură”, a precizat Iosif Matula (foto).
Europarlamentarul recunoaşte totuşi că ţara noastră mai are destule probleme de rezolvat, printre care cele legate legate de justiţie, corupţie sau accesarea fondurilor europene. Cu toate acestea, Iosif Matula se declară convins că România va intra în Spaţiul Schengen în cursul anului 2011, fie în luna martie, fie în octombrie.
Pe de altă parte oficialii de la Paris şi Berlin spun că intrarea prematură a României în Spaţiul Schengen ar putea avea consecinţe grave pentru securitatea internă a Uniunii, prin urmare, decizia privind primirea României în Spaţiul Schengen ar trebui luată doar atunci când vor fi făcute progrese ireversibile în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.
În cursul conferinţei de presă susţinută de europarlamentarul arădean a fost prezentat bilanţul activităţii desfăşurate în 2010. Iosif Matula a ţinut să precizeze că cel mai important moment a fost vizita Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European la Arad (vizita a fost organizat la iniţiativa europarlamentarului Iosif Matula).
Mai jos puteţi citi detalii legate de activitatea derulată de europarlamentarul Iosif Matula
Activitate parlamentară I. Raportor al grupului politic PPE
Titlul raportului: Raport referitor la buna guvernanţă în materie de politică regională a UE: procedurile de asistenţă şi control ale Comisiei Europene
Raportul a fost adoptat în cadrul ultimei sesiuni plenare de la Strasbourg cu 615 voturi pentru, 20 împotrivă şi 39 de abţineri
Tipul raportului: raport din proprie iniţiativă II. Intervenţii în sesiune plenară
2.1 Libertatea de exprimare şi libertatea presei în Uniunea Europeană - 7 septembrie
2.2 Situaţia Uniunii (depăşirea crizei economice) - 7 septembrie
2.3 Aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală pe piaţa internă – 20 septembrie
2.4 Strategia europeană pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate – 21 septembrie
2.5 Viitoarea alocare a fondurilor în cadrul Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat pentru bugetul aferent programelor de cooperare transfrontalieră – 23 septembrie
2.6 Participarea la Open Days - Săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor (4-7 octombrie)
2.7 Politica de coeziune şi politica regională ale UE după 2013 - Viitorul Fondului social European – 7 octombrie
2.8 Inaugurarea magistralei ce leagă România de Ungaria, gazoductul Arad-Szeged – 18 octombrie
2.9 Catastrofa reziduului nămolos din Ungaria - 19 octombrie
2.10 Provocările demografice şi solidaritatea între generaţii - 10 noiembrie
2.11 Parteneriatele pentru inovare - 10 noiembrie 2010
2.12 Serviciile publice de radiodifuziune în era digitală: viitorul sistemului dual – 22 noiembrie 2010
2.13 Pregătirile pentru Conferinţa de la Cancun privind schimbările climatice - 24 noiembrie
2.14 Coeziunea teritorială, socială şi economică - Buna guvernanţă şi politica regională a UE - 13 decembrie III. Întrebări adresate:
Comisia pentru Dezvoltare Regională
Întrebare adresată Comisiei Europene privind necesitatea regionalizării
Întrebare adresată Comisiei Europene privind o viitoare strategie pentru oraşele mici şi mijlocii
Comisia pentru Cultură şi Educaţie
Întrebare cu solicitare de răspuns scris adresată Comisiei privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale la nivelul UE
IV. Comunicare către Agenţiile de Dezvoltare Regională cu privire la consultarea publică referitoare la cel de-al 5-lea "Raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială: viitorul politicii de coeziune" V. Amendamente
Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI)
Rapoarte amendate:
PIB-ul și dincolo de acesta - Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare, Provocările politice şi resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013, Strategia UE pentru integrarea romilor
Comisia pentru Cultură şi Educaţie (CULT)
Rapoarte amendate:
Marca Patrimoniului European; Serviciile publice de radiodifuziune în era digitală: viitorul sistemului dual; Jurnalism şi noile mijloace de comunicare în masă; Strategia UE privind incluziunea romilor; Un nou impuls pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării; Bugetul pe anul 2011 VI. Declaraţii scrise:
Declaraţie iniţiată :
Declaraţie scrisă privind valorificarea meşteşugurilor şi patrimoniului cultural al comunităţii rome din Europa pentru a susţine integrarea economico-socială a acestei comunităţi iniţiată de Iosif Matula, Marian-Jean Marinescu
Declaraţii scrise semnate: Nr. 61/2010 Declaraţie scrisă referitoare la o strategie a UE privind persoanele fără adăpost; Nr. 62/2010 Declaraţie scrisă referitoare la creşterea sprijinului acordat de Uniunea Europeană sporturilor la nivel de masă; Nr. 78/2010 Declaraţie scrisă privind instituirea unei Zile Europene a Donaţiilor; Nr. 89/2010 Declaraţie scrisă referitoare la reintroducerea principiului reciprocităţii în regimul vizelor – solidaritate cu statutul inegal al cetăţenilor cehi după introducerea unilaterală a vizelor de către Canada; Nr. 90/2010 Declaraţie scrisă privind libertatea religioasă
Acţiuni: Festivalul Pescarului – 5 septembrie
•Acţiunea, desfăşurată la Mişca, a cuprins un concurs de pescuit, prepararea de mâncăruri pescă¬reşti, precum şi un spectacol folcloric; organizatori: Asociaţia Pro Crisius, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean, Grupul Partidului Popular European şi Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”.
Sărbătoarea Pădureniului – 22 septembrie
•acţiunea s-a desfăşurat la şcoala maghiară din cartierul Pădureni şi a cuprins un concurs de preparate tradiţionale, urmat de un program artistic; organizatori: Asociaţia Pro Crisius şi cabinetul europarlamentarului Iosif Matula, grupul PPE în Parlamentul European.
Acţiune de ecologizare a Parcului Dendrologic Ineu – 23 octombrie
•scopul acţiunii l-a constituit păstrarea valorilor mediului înconjurător, a sănătăţii populaţiei şi a unui mod de viaţă civilizat
Vizita Comisiei pentru Dezvoltare Regională a PE în România – 3-5 noiembrie
•în cadrul acestei vizite, au fost vizitate câteva dintre proiectele finalizate sau aflate în derulare cu finanţare nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană în Regiunea Vest
•Extra-day pe problema Roma, urmată de raportul înaintat preşedintelui Daul şi raportoarei Jaroka, în cadrul strategiei Roma.
Întâlnirea UTA – Feyenoord, 15-21 noiembrie 2010
•o parte dintre fotbaliştii echipelor Feyenoord şi UTA, generaţia 1970, s-au întâlnit la Rotterdam pentru a marca 40 de ani de la cea mai mare performanţă internaţională a «Bătrânei Doamne»
Târg tradiţional de Crăciun la Chişineu Criş 18-19 decembrie 2010
•Târgul de Crăciun, aflat la prima ediţie, realizat împreună cu Asociaţia Pro Crisius, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, acţiune la care au participat sute de oameni Alte activităţi •Întâlnire cu unul dintre profesorii de la Universitatea din Craiova, Carmen Banta, pentru documentare în vederea scrierii unei cărţi despre Parlamentul European – 14 septembrie
•Grupul de lucru al PPE privind incluziunea romilor, care va elabora strategia în domeniu (grup coordonat de europarlamentarul de origine romă Livia Jaroka) – 29 septembrie (şi săptămânile care au urmat)
•Întâlnire la Bruxelles cu reprezentanţii Europe Direct din Arad (Alina Mrejeru), urmată de participarea d-lui Matula la conferinţa organizată la Arad, pe tema securităţii în Europa şi a aderării la spaţiul Schengen – 27 octombrie
•Participare alături de ministrul român de Interne, Constantin Traian Igaş, la dezbaterile privind evaluarea frontierelor aeriene ale României în perspectiva aderării la spaţiul Schengen, în cadrul conferinţei Freedom, Security and Rule of Law in Europe – 9 noiembrie
•Întâlnire cu reprezentantul unui proiect de voluntariat social din Timişoara şi Arad, Adrian Pereş - 10 noiembrie
•Întâlnirea cu reprezentantul Camerei Deputaţilor în Parlamentul European, Alexandru Coita - 11 noiembrie
•Participare la Zilele de studiu organizate de Partidul Popular European – 13-15 noiembrie
•Participare la dezbaterea cu tema: „Guvernare mai bună în materie de securitate internă şi externă” – eveniment organizat de către Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad (DDAC) în colaborare cu Centrul de Informare „Europe Direct” Arad – 15 noiembrie
•Participare la întâlnirea desfăşurată la Zrenjanin (Serbia) sub titlul "Cunoaste-ţi vecinii - parlamentarii Europei"
•Participare la evenimentul Cantemir: Homo Europaeus - 30 noiembrie
•Comemorarea Zilei Naţionale a României în cadrul întalnirilor de la
•Reprezentanţa României şi de la Amabasada României în Belgia – 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie
•Acţiune caritabilă : vizită la Ana Sereş din comuna Sintea Mare cu ocazia împlinirii vârstei de 103 ani
•Participare la schimbul de opinii cu Johhanes Hahn privind ultimele progrese înregistate în materie de politică de coeziune – 9 decembrie
•Participarea la decernarea Premiului Saharov, disidentului cubanez Guillermo Fariñas – 15 decembrie
•Participarea în plen la aprobarea Bugetului Uniunii Europene – 16 decembrie
•Votul dat filmelor care au intrat în competiţia pentru Premiul LUX. Această distincţie este oferită de Parlamentul European unor productii europene care promoveaza dialogul intercultural – noiembrie.
Viitor raportor din partea Comisiei pentru Dezvoltare Regională pentru opinia Comisiei Agricultură şi Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului European cu privire la al doilea pilon al Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Lovin - la 22 12 2010 ora 17:45
iar eu sunt convins ca nu va intra!