<< Înapoi
Jucătorii au încasat jumătate din prime
05.07.10 de A.D.
Sfârşitul săptămânii trecute a adus şi o veste bună pentru cei care au evoluat la UTA în sezonul trecut. Aceştia au fost informaţi că le-au fost alimentate conturile bancare cu 50% din valoarea totală a primelor de joc din returul campionatului. Însă salariile restante nu au fost nici acum achitate, peste 10 zile împlinându-se patru luni de zile de când UTA nu şi-a mai plătit jucătorii. Având în vedere această situaţie, va urma să curgă cu memorii depuse împotriva clubului, memorii care pot să blocheze total activitatea clubului. În plus, cei 11 jucători care mai sunt încă sub contract cu „Bătrâna Doamnă“ pot să devină liberi, dacă îşi vor depune memorii.
Aşadar, urmează o nouă perioadă de foc pentru UTA şi conducătorii ei, iar luminiţa de la capătul tunelului pare din ce în ce mai departe...
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
prala în 22.05.12 |
|
axinte , omu ce lucreaza cu capu |
|
|
LOCALNICA în 22.05.12 |
|
de asta ne merge asa bine legea tine cu bogatii nu cu saracii |
|
|
timebomb în 22.05.12 |
|
cica 3,500.000 o fost problema... 700 de om... |
|
|
O ARADEANCA în 22.05.12 |
|
era de stiut ca asa v-a fi el stie cat la costat aceasta achitare si acuma vr ... |
|
|
stelian în 22.05.12 |
|
probabil Falca are acum motive de bucurie, dar nu va mai avea dupa 10 iunie. ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
OAMENI BUNI MERGETI LA VOT INDIFERENT DE PARTIDUL SAU FORMATIUNEA PE CARE O V ... |
|
|
cristian în 22.05.12 |
|
Sunt mizerabile tentativele de compromitere ale candidatilor Alternativei Civ ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
DAR DE CE NU PURTATI BLUZA TIP CAMELEON SA PUTETI SCHIMBA CULOAREA CA SI PART ... |
|
|
ADEVARATUL ARADEAN în 22.05.12 |
|
domnule primar daca ati avea demnitate ai fi plecat din arad sau macar sa inc ... |
|
|
Silviu în 22.05.12 |
|
asa-i, decizia de azi nu inseamna si nevinovatia lui Falca....in ochii multor ... |
|
|
|