Liberalii au întocmit un top al întrebărilor la care administraţia locală nu a oferit nici un răspuns
08.06.10 de D.R.
Conducerea Organizaţiei Municipale PNL Arad îl acuză pe primarul Gheorghe Falcă de faptul că ignoră total problemele semnalate de liberali care fac referire la interesele arădenilor. „În ultima perioadă, primarul ignoră total semnalele noastre. Probabil că atât Gheorghe Falcă cât şi ceilalţi reprezentanţi ai PD-L Arad au impresia că dacă nu dau un răspuns la problemele semnalate de noi, acestea vor dispărea din atenţia publică”, a declarat Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
Astfel, liberalii arădeni au decis să alcătuiască un top al problemelor sesizate la care, până acum, administraţia locală nu a dat nici un răspuns. „Este vorba despre zece întrebări pe care în ultimele luni le-am pus administraţiei locale, dar la care nici până astăzi nu am primit răspuns. Aşadar pe scurt: De ce arădenii plătesc unele dintre cele mai mari taxe şi impozite? De ce au fost distruse multe dintre spaţiile verzi (vezi exemplu Parcului Pădurice)? De ce drumurile municipale se strică la scurt timp după ce lucrările au fost finalizate? De ce primarul Gheorghe Falcă îşi permite să cheltuiască zeci de mii de lei pe deplasări şi telefoane? De ce Ştrandul Neptun se află aproape în stare de faliment? De ce în plină perioadă de criză se renovează primăria, alocându-se în acest sens sume imense? Cu ce drept îi umileşte şi îi dispreţuieşte primarul pe arădeni interzicându-le, în mod abuziv, să protesteze? Cine va fi tras la răspundere pentru plata de penalităţi în valoare de 500.000 de lei către firma Belsirim? Cine îi despăgubeşte pe arădenii ale căror case se distrug pe zi ce trece din cauza devierii traficului greu pe anumite străzi fără să fie făcută înainte o analiză temeinică a traseelor? De ce în aproape două mandate nu s-au găsit soluţii pentru reabilitarea faţadelor clădirilor istorice?”, a enumerat Florin Galiş întrebările la care administraţia locală nu a dat răspuns.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
parere - la 08 06 2010 ora 22:21
si nici nu va raspune vreodata...