Flash news:
 
<< Înapoi

Mai sunt trei zile până când s-ar putea schimba soarta Lumii: se apropie 11.11.11 şi ceasul fatidic 11:11!



09.11.11 de M.T.

Mai sunt trei zile până când vom fi martorii unui eveniment pe care oamenii nu l-au mai întâlnit în timpuri moderne: cu 49 de minute înainte de prânz: ora 11:11, în ziua de 11.11.11.
Această dată este studiată cu atenţie de numerologi, metafizicieni şi teoreticieni care lansează împreună o teorie potrivit căreia întreaga populaţie va fi martora unei „treziri” pe plan global, ba chiar se va deschide un portal care ne va transporta într-o altă dimensiune, mai mult există şi adepţi ai unei teorii potrivit căreia vom întâlni o uriaşă schimbare în conştiinţa planetară.
Nici reţelele de socializare nu au fost pasive la acest eveniment, iar pe Facebook au apărut deja pagini dedicate acestei zile speciale. Cei care vor să îşi încerce norocul pe 11 noiembrie au şansa să câştige 11 milioane de euro, pentru că o loterie spaniolă, denumită cum altfel decât ONCE (tradus: unsprezece) pune la bătaie 11 premii a câte un milion de euro.
Pentru masoni cifra 11 are o rezonanţă specială. Unii consideră că are proprietăţi transcendente sau reprezintă dualitatea bun-rău - eterna luptă antagonică dintre Dumnezeu şi Satan, scriu jurnaliştii de la France 24.
Pe internet deja circulă mai multe teorii ale conspiraţiei potrivit cărora cifra 11 este strâns legată de evenimente care au schimbat istoria, cum ar fi cel de la  11 septembrie (cele două turnuri semănau cu cifra 11, primul avion care a intrat în World Trade Center era zborul cu numărul 11), alţii consideră că se va împlini profeţia Sfântului Malachia, care a prezis că vor fi 112 papi înainte de a veni sfârşitul lumii - Papa Benedict fiind al 111-lea.

Semnificatii ale cifrei 11:
1) New York City are 11 litere.
2) Afghanistan are 11 litere.
3) Ramsin Yuseb (teroristul care a ameninţat distrugerea celor 2 edificii World Trade Center) are 11 litere.
4) George W Bush are 11 litere. Asta poate fi o coincidenţă dar acum lucrurile devin mult mai interesante.
5) New York este statul numărul 11.
6) Primul avion care s-a abătut asupra celor 2 edificii avea numărul 11.
7) Cursa de avion cu numărul 11 avea 92 pasageri la bord (9 +2 = 11).
8) Şi cursa zborului numărul 77 ce s-a abatut asupra celor 2 edificii avea la bord 65 de pasageri (6+5 = 11).
9) Tragedia a avut loc în data 11 Septembrie, mai bine zis: 9/11 (9+1+1=11).
10) Ziua şi luna tragediei sunt identice cu numărul de telefon al poliţiei în America 911 (9+1+1=11).
11) Numărul total de victime în toate avioanele implicate a fost de 254 (2+5+4= 11).
12) 11 Septembrie este cea de-a 254 zi din calendar. Încă odată: (2+5+4=11).
13) Exploziile din Madrid s-au întamplat în data de 3/11/2004 (3+1+1+2+4= 11).
14) Tragedia din Madrid s-a întamplat dupa 911 zile de la cea din America 9+1+1=11…..
Acum este momentul în care lucrurile devin şi mai misterioase: unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale Americii, după linii şi stele, este Acvila.
Următoarea strofă este luată din Coran, cartea sacră a Islamului. „Stă scris că fiul Arabiei va trezi o teribilă Acvilă. Puterea Acvilei se va simţi în toate pământurile lui Alah, în timp ce anumite persoane vor tremura de disperare dar în fond se vor bucura: pentru că puterea Acvilei va curăţa pământurile lui Alah şi va fi pace”. Această strofa este strofa numărul 9.11 din Coran.
Istoric vorbind, data are destulă greutate – armistiţiul din Primul Război Mondial s-a semnat în a 11-a oră a celei de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului 1918.
Cu toate acestea, spune John Hoopes, profesor la Universitatea Kansas, este vorba despre un bun exemplu de „confirmare a prejudecăţii”, când oamenii observă coincidenţele şi, foarte convenabil, evită să observe unde nu se confirmă teoria lor.

Surse: Antena3.ro, Realitatea.net



Comentarii (10)

HORNARU' - la 10 11 2011 ora 10:57



IRANUL CAPATA CEEA CE MERITA, BOMBA ATOMICA LE TREBUIE LE-O ISRAELUL SI BINE LE FACE.
VIVAT ISRAEL!


Dakay - la 09 11 2011 ora 23:20



Exact sub frunza e ... are un nume floarea aia... "piz**" tigancii... :)))
Bine ca pica data de 11.11.11 in zuia de vineri cand majoritatea lumii poate sta pana tarziu daca nu merg sambata pe la munci si pot urmari evenimentele in direct pă live.


:) - la 09 11 2011 ora 17:27



Nu mai bateeee Doamneeeeee omuuuuu!


@Dakay - la 09 11 2011 ora 14:18



si Basescu stie cel mai bine ce ascunde Udrea sub frunza logo-ului de tara. nu? :)


Dakay - la 09 11 2011 ora 12:29



Eu cred ca Udrea stie mai bine cate "o" "o" are basescu...nu-l intelegi gresit pe Zorro... :))


Dakay - la 09 11 2011 ora 12:26



De curiozitate adunati numerele din data inceperii cutremurelor din Japonia din Martie anul acesta (cutremure produse natural sau nu, nu conteaza acum). Daca intr-adevar va fi ceva, ori pica UE, ori USA, ori Iranul ii da o "atomica" Israelului sa se potoleasca cu inceperea atacului asupra Iranului, cu toate ca Nato a inconjurat Iranul intrand in Afganistan si Libia. Altceva semnificativ nu pare ca sa va intampla. Si "trezirea" din articol poate fi gasita in miscarea Occupy!


bogdan - la 09 11 2011 ora 10:41



no dracu, ati inceput si voi cu astfel de .........prosti. macar aveti timp sa le credeti?


Zorro - la 09 11 2011 ora 9:52



Basescu are doua coaie 1+1. adica 1 1 la Treaba asta v-ati gnadit? Care e semnificatia?


vesti bune - la 09 11 2011 ora 8:57



se pot intampla si lucruri bune: poate vom asista la sinuciderea in masa a membrilor guvernului Boc la indemnul lui Basescu care se va spanzura si el la Cotroceni. Soarta lumii va fi serios schimbata daca se va intampla una ca asta! iar Dumnezeu nu doarme, are grije de lumea lui!


Vlad - la 09 11 2011 ora 8:44



stati linistiti. de obicei Diavolul e in detalii. nu e asa usor de citit


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Flaviu în 23.05.12
Dumnezeu sa-l ierte. A platit pt. pacatele parintilor!
Nelu în 23.05.12
Atata pot astia de la Alianta Socialista. Penibil!
Eu în 23.05.12
Chiar nu ar fi rau ca magistratii germani sa verifice dosarul lui Falca. Chia ...
cineva în 23.05.12
mai bine sa ramana dl. Stoian ca PSD nu e in stare sa puna prefect
Pro Falca în 23.05.12
Nu-i bai ca a furat dar a facut ceva!!! Tipic romanului mioritic, n-a si ce ...
Virgil Florea în 23.05.12
De alegeri… Plecat-au unşpe din Arad, să deie lovitu ...
Cosmin în 23.05.12
Doreleeee! Nu am nicio treaba cu numele tau, e doar o exclamatie provocata de ...
micalacean în 23.05.12
Da, ar fi interesanta o vizita a nemtilor la Tribunalul Alba, acolo unde se \ ...
aradeanca în 23.05.12
Laura, dupa parerea ta, ce ar trebui sa faca dl. Hoffmann? Sa se ascunda in p ...
jurist în 23.05.12
la tribunalul alba nu se delaseaza,ca ar avea loc un rodnic schimb de experie ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891