Flash news:
 
<< Înapoi

Mărie cu pălăria din plastic



08.02.12 de Orlando Toader

Ninsoarea asta m-a reconfortat psihic după ce am asistat, vreme de trei săptămâni, la convulsiile sociale din ţară. Mă feresc să le numesc politice, pentru că deşi la ele au luat parte şi oameni politici, cei mai mulţi dintre cei care au ieşit în stradă au fost cetăţeni fără convingeri politice bine conturate. În fine, revenind la zăpadă, vă pot spune că - cel puţin în primele zile - m-am bucurat de ea ca şi în copilărie. Sâmbătă, înarmat cu apartul foto, am luat-o pe jos, din Vlaicu, până pe faleza Mureşului şi, apoi, mai departe, până la Hotel Parc. Am mers prin nămeţi de parcă eram Amundsen în drum spre Polul Sud. Omătul scrâşnea sub razele bocancilor. Peste tot, părinţi ieşiţi cu copiii la plimbare sau la săniuş pe „pârtiile” improvizate pe digul Mureşului, veselie cât încăpea! În faţa albului imaculat, oamenii uitaseră de Boc şi de Băsescu, la fel şi eu. Asta a fost sâmbătă. 
Duminică am stat în casă. Am băut o ţuică şi, uitându-mă pe poze, am refăcut călătoria de sâmbătă. De data asta mi-a fost mai puţin frig. Ba, la un moment dat, mi-a fost chiar cald.  
Dar a venit ziua de luni. Lucrurile care trebuiau făcute şi care nu sufereau amânare mi-au invadat brusc mintea, de a început să-mi vâjâie capul. În plus, domnul acela micuţ, pe care l-am tot văzut la televizor în ultimii ani, şi-a prezentat demisia. M-am gândit că trebuie să ajung în centru, aveam conferinţe de presă, aşa că am luat-o la picior, printre nămeţii pe care nu-i curăţase nimeni, spre parcarea privată unde-mi lăsasem maşina. Am alunecat de vreo două ori, am urcat atent nişte scări, să nu cad, şi iată-mă ajuns în parcare. Acolo, ce să vezi? Iniţial, am avut sentimentul că mi-a dispărut maşina. Şi chiar aşa şi era! Numai că nu mi-o furase nimeni, ci mi-o înghiţiseră nămeţii. Socotind că n-am lopată şi că, oricum, dacă ar fi s-o deszăpezesc n-aş ajunge în centru în timp util, am renunţat la maşină şi am telefonat după taxi. Am mers în centru, mi-am făcut treaba, şi m-am întors în Vlaicu. Tot cu taxi. Înainte să urc în bloc, am mai aruncat o privire spre maşină, sperând ca măcar muntele de omăt din faţa ei să-l fi curăţat cineva între timp. Speranţă deşartă.
Marţi, mi-am luat inima-n dinţi şi am coborât hotărât să pornesc lupta şi să salvez maşina din ghearele zăpezii. Pentru asta, aveam nevoie de o lopată. Mi-a fost jenă să cer de la vecini, aşa că am mers până în Piaţa UTA, să cumpăr una. A costat fix 25 de lei şi, pentru că o priveam cu neîncredere (era făcută din plastic, săraca), vânzătoarea mi-a făcut un serviciu suplimentar şi a mai bătut un cui – „să ţină mai bine coada”, care era, totuşi, din lemn. Înarmat cu lopata, am revenit în parcare, pus pe lucru. La început, m-am luptat cu zecile de centimetri de zăpadă sub care se ascundea maşina. Întâi a apărut antena de la radio, ceea ce m-a convins că „se poate”. Aşa că, într-un final, am reşit să o eliberez. Mai trebuia să o scot din parcare, lucru deloc uşor având în vedere că era înconjurată de munţi de omăt. Şi am început să lopătez. Şi din dreapta, şi din stânga. Şi din faţă, şi din spate. Şi iar din faţă, la final, unde „muntele” era mai mare şi nu se dădea biruit aşa uşor. Până la urmă l-am învins, graţie tenacităţii şi rezistenţei bocancilor în primul rând, pentru că lopata, săraca, deşi nouă, s-a rupt la un moment dat! În sfârşit, câştigată fiind lupta cu zăpada, am urcat în maşină şi am plecat.
Între timp, s-a schimbat guvernul. La ora la care scriam aceste rânduri, cel vechi era pe cale să fie înlocuit cu unul nou. După ce am păţit cu lopata, permiteţi-mi să am serioase îndoieli cu privire la tot ce e nou. Mai ales că, în cazul guvernului, e aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Poate chiar din plastic!



Comentarii (5)

mihai - la 18 02 2012 ora 17:57



Si cam cine voiai sa-ti curete zapada,orlando?si din parcare privata!poate pdl-ul? Hai ca sunteti prea sensibili!chiar daca stiti realitatea voi tot mintiti


L.V. - la 11 02 2012 ora 12:09



a`ma... timebomb asa zice! :)) raiul lui sfarsitul asta! ;)


O.T. - la 11 02 2012 ora 12:01



vine sfarsitul...!:) nu, Luci?


timebomb - la 11 02 2012 ora 10:42



frumos... iarna de 2012, nu?... nimic nu e usor, dar totul e revelator...


kkt cu mac - la 08 02 2012 ora 17:50



like


Nume:
Comentariu:



ORLANDO TOADER



Recensiunea, valul doi! - Orlando Toader, 16.May.12

Marile migraţii - Orlando Toader, 10.May.12

Mămăliga care a uimit un elveţian - Orlando Toader, 28.Apr.12

Legatul la cap... - Orlando Toader, 10.Apr.12

"Cocoşitul" electoral! - Orlando Toader, 20.Mar.12

Halal victorie! - Orlando Toader, 07.Mar.12

Şansa irosită a societăţii civile - Orlando Toader, 22.Feb.12

Mărie cu pălăria din plastic - Orlando Toader, 08.Feb.12

Primăvara lui Boc (şi Băsescu) - Orlando Toader, 24.Jan.12


1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Flaviu în 23.05.12
Dumnezeu sa-l ierte. A platit pt. pacatele parintilor!
Nelu în 23.05.12
Atata pot astia de la Alianta Socialista. Penibil!
Eu în 23.05.12
Chiar nu ar fi rau ca magistratii germani sa verifice dosarul lui Falca. Chia ...
cineva în 23.05.12
mai bine sa ramana dl. Stoian ca PSD nu e in stare sa puna prefect
Pro Falca în 23.05.12
Nu-i bai ca a furat dar a facut ceva!!! Tipic romanului mioritic, n-a si ce ...
Virgil Florea în 23.05.12
De alegeri… Plecat-au unşpe din Arad, să deie lovitu ...
Cosmin în 23.05.12
Doreleeee! Nu am nicio treaba cu numele tau, e doar o exclamatie provocata de ...
micalacean în 23.05.12
Da, ar fi interesanta o vizita a nemtilor la Tribunalul Alba, acolo unde se \ ...
aradeanca în 23.05.12
Laura, dupa parerea ta, ce ar trebui sa faca dl. Hoffmann? Sa se ascunda in p ...
jurist în 23.05.12
la tribunalul alba nu se delaseaza,ca ar avea loc un rodnic schimb de experie ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891