Flash news:
 
<< Înapoi

Membrii Corului de la Filarmonică i-au adresat o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Falcă



18.07.10 de O.T.

Membrii Corului Academic al Filarmonicii de Stat Arad i-au adresat duminică o scrisoare deschisă primarului Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, în legătură cu preconizata desfiinţare a corului. Redăm, în continuare, conţinutul acesteia: 
„Stimate domnule Primar, Surprinşi de intenţiile autorităţilor locale cu privire la desfiinţarea Corului Academic al Filarmonicii de Stat Arad şi totodată fiind ferm convinşi de necesitatea existenţei în continuare a acestei prestigioase formaţii în cadrul filarmonicii, ne adresăm dumneavoastră cu convingerea că zvonurile legate de acest subiect nu pot să aibă un suport real.
Nu vrem să credem că un primar care a făcut atât de multe lucruri bune pentru Arad ar putea sprijini o decizie care ar submina prestigiul spiritual şi cultural câştigat pe parcursul a sute de ani într-un oraş care a strălucit întotdeauna prin viaţa lui muzicală.
Identitatea Aradului include organic existenţa Corului Academic al Filarmonicii înfiinţat în anul 1950 şi instituţionalizat în 1954, fiind unul dintre cele mai apreciate ansambluri de profil din România.
De-a lungul anilor, activitatea formaţiei s-a concretizat într-un număr impresionant de concerte vocal simfonice şi a cappella, înregistrări pentru radio şi televiziune, în care au fost parcurse  repertorii româneşti şi universale de o complexitate extremă.
Configurat la iniţiativa profesorului Adrian Demian, ansamblul coral se va bucura de-a lungul anilor de îndrumările maeştrilor Kurt Mild, Anatol Goreaev, Iovan Miclea, Paul Paradenco, Didu Marian, Doru Şerban (1973 – 1996), formula de dirijor permanent fiind suplinită cu succes în ultimii ani de invitaţi din ţară şi străinătate, până în anul 2007, atunci când la pupitrul dirijoral al formaţiei a venit tânărul şi talentatul dirijor Robert Daniel Rădoiaş. Încă din primii ani de existenţă Corul Filarmonicii de Stat Arad şi-a asumat prezentarea în primă audiţie românească a  unor ópusuri universale. Dacă în 1957 ansamblul prezenta pentru prima oară în România, Carmina Burana de Carl Orff, în ultimele stagiuni concertistice a adăugat la lista de premiere naţionale lucrări dintre care amintim doar câteva: Françis Poulenc – Stabat Mater, Antonin Dvorak – Te Deum, Anton Bruckner – Misa în fa minor nr.3 Serghei Rahmaninov – Vecerniile  op.37 sau  Ildebrando Pizzetti – Requiem.
Aflată în subordinea diferitelor instituţii ale statului şi cunoscând vremuri mult mai grele, această formaţie a supravieţuit schimbărilor de regim şi perioadelor de criză. Cu toate acestea, niciodată nu s-a pus problema desfiinţării ei, nici măcar în perioada regimului comunist.
Existenţa instituţiilor de cultură a avut de-a lungul timpului un impact puternic asupra prosperităţii economice şi a calităţii vieţii cetăţenilor Aradului. În acest moment conştientizăm cu toţii faptul că trecem printr-un moment de criză care necesită unele schimbări la nivel administrativ şi în plan economic.
Suntem de acord că sunt necesare măsuri prevăzute de legislaţia actuală cu privire la reorganizare şi restructurare, dar nu putem accepta ideea de a decupa Corul Academic ca formaţie din structura organizatorică a Filarmonicii. De aceea vă propunem o alternativă care să fie conformă cu obiectivele impuse de lege pe care le aveţi dumneavoastră în vedere şi care totodată să menţină în viaţă Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad.
Un argument solid în sprijinul menţinerii Corului Academic al Filarmonicii este acela că salariile coriştilor reprezintă doar 27 % din totalul fondului de salarii al Filarmonicii de Stat Arad, procent care ar putea fi economisit într-un alt mod decât desfiinţarea corului şi anume, prin renunţarea în mod solidar la un număr de posturi din fiecare departament al instituției: administrativ, cor şi orchestră, formulă agreată şi de alte filarmonici din ţară. De asemenea vă informăm, domnule Primar, că ponderea cheltuielilor aferente formaţiei corale este cea mai mică din bugetul Filarmonicii.
Menţionăm faptul că şi alte oraşe din ţară susţin financiar o filarmonică cu cor, şi nu iau în calcul desfiinţarea unei formaţii. Majoritatea salariilor coriştilor care au studii superioare de specialitate au venituri care oscilează între 398 şi puţin peste 1.000 lei, după mulţi ani de vechime.
În ultimii ani, cele mai atractive repertorii abordate de Filarmonică au fost cele cu programe vocal-simfonice. Amintim aici doar câteva momente de glorie care mai rezonează şi acum în mintea şi sufletele arădenilor: Night of Queen, Carmina Burana, opere în concert, Nabucco în 2007, Traviata şi Aida în 2008, Bărbierul din Sevilla şi Carmen în 2010, tradiţionalele concerte cu coruri din opere, galele de operă şi operetă, vocal simfonice, requiem dar mai ales imaginaţi-vă un Arad în care în preajma sărbătorilor Crăciunului din programele Filarmonicii vor lipsi concertele de colinde pe care an de an le aşteaptă tot oraşul.
La acestea se adaugă prestigiul Aradului reprezentat în străinătate de către corul academic al Filarmonicii prin concerte susţinute în Italia, Germania, Olanda, Austria, Spania sau Ungaria.
În acest context este de menţionat şi participarea membrilor Corului Academic la ediţiile 2007, 2009 şi 2010 ale Festivalului de operă în aer liber de la St. Margarethen - Austria, evenimente vizitate de peste 5.000 de spectatori în fiecare seară timp de două luni pe an.
Perspectivele Corului Academic includ participarea anul viitor în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, în premieră pentru Arad. Selecţia acestui ansamblu de către organizatorii festivalului atestă încă o dată calitatea şi nivelul pe care această formaţie vocală profesionistă le-a dobândit în timp şi totodată constituie o recunoaştere a valorilor autohtone.
Vă rugăm domnule Primar să nu ne amăgiţi cu trecerea corului pe fundaţie, lucru care, după cum bine ştiţi, echivalează cu desfiinţarea sa şi să nu vă legaţi numele de masacrarea unei instituţii de cultură, blazon al Municipiului Arad.
Ar fi absurd ca în aceste condiţii, în care calitatea corului creşte de la an la an, iar proiectele artistice au căpătat notorietate internaţională, să oprim în mod subit activitatea acestui ansamblu profesionist.”
 


 



Comentarii (1)

timpul talharilor portocalii - la 18 07 2010 ora 21:12



este greu de crezut ca jegurile portocalii de la conducerea Aradului care au manelizat pe tot ce au pus mana mai au vreun simt pentru cultura.Fiti siguri ca daca fascistii erau la putere erau mult mai ingaduitori,portocalii nostri care au in frunte un alcoolic degenerat sunt groparii Romaniei.
Sa traiti bine!


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Flaviu în 23.05.12
Dumnezeu sa-l ierte. A platit pt. pacatele parintilor!
Nelu în 23.05.12
Atata pot astia de la Alianta Socialista. Penibil!
Eu în 23.05.12
Chiar nu ar fi rau ca magistratii germani sa verifice dosarul lui Falca. Chia ...
cineva în 23.05.12
mai bine sa ramana dl. Stoian ca PSD nu e in stare sa puna prefect
Pro Falca în 23.05.12
Nu-i bai ca a furat dar a facut ceva!!! Tipic romanului mioritic, n-a si ce ...
Virgil Florea în 23.05.12
De alegeri… Plecat-au unşpe din Arad, să deie lovitu ...
Cosmin în 23.05.12
Doreleeee! Nu am nicio treaba cu numele tau, e doar o exclamatie provocata de ...
micalacean în 23.05.12
Da, ar fi interesanta o vizita a nemtilor la Tribunalul Alba, acolo unde se \ ...
aradeanca în 23.05.12
Laura, dupa parerea ta, ce ar trebui sa faca dl. Hoffmann? Sa se ascunda in p ...
jurist în 23.05.12
la tribunalul alba nu se delaseaza,ca ar avea loc un rodnic schimb de experie ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891