Mihai Calimente: Sistemul mafiot al României porneşte de la Cotroceni şi ajunge până la "mafioţii străzii"
04.08.11 de O.T.
Deputatul PNL Mihai Calimente a declarat că stenograma dicuţiilor dintre colegul său, deputatul democrat-liberal Iustin Cionca, şi Aurel Mătiuţ, fostul şef al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, confirmă sistemul mafiot, clientelar, pe care PDL l-a instaurat în România. „Acest sistem porneşte de la Palatul Cotroceni şi merge apoi la Palatul Victoria, în judeţe, în primării, cartiere şi ajunge până la mafioţii străzii. Exemplul de la Deta este elocvent în acest sens”, a declarat parlamentarul arădean.
De aceea – susţine Mihai Calimente – în PD vedem foarte mulţi bugetari care s-au îmbogăţit. „În aceeaşi situaţie sunt şi edilii de la municipiu şi judeţ. Oare fac şi ei parte din sistemul mafiot al ţării? Probabil că da, pentru că altfel nu văd cum şi-au făcut averile”, a spus Calimente.
Acesta s-a arătat dezamăgit de faptul că arădenii continuă (conform sondajelor de opinie) să aibă încredere în astfel de oameni. „În acest caz, nu văd de ce ar mai fi nemulţumiţi arădenii. Dacă tot în ei au încredere, atunci să nu se mai plângă de faptul că la Arad se întâmplă ceea ce se întâmplă şi că Aradul este considerat unul din punctele cheie ale sistemului mafiot din România”, a precizat Calimente.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.