Mişcarea Arădeană a lansat proiectul "Arad, dragostea mea!"
29.04.10 de Alexandra Nădăban
Organizaţia non-guvernamentală Mişcarea Arădeană a lansat public, în cursul zilei de joi, proiectul permanent denumit „Arad, dragostea mea!“, destinat elevilor din şcolile arădene.
Obiectivul principal al acestuia este informarea elevilor arădeni cu privire la istoria, cultura, arhitectura, sportul şi curiozităţile care ţin de oraşul nostru, proiectul urmând să le fie prezentat elevilor în orele de dirigenţie, informează Adela Cristea, sufletul întregii acţiuni. Proiectul este structurat pe două module, primul conţinând informaţii generale despre Arad iar al doilea axându-se în special pe sportul arădean. Elevilor le vor fi prezentate cele două module în două semestre şcolare, timp în care Mişcarea Arădeană va reuşi să ajungă la toate şcolile din oraş.
Cu toate că la prima vedere proiectul pare unul obişnuit, nu este deloc aşa. Informaţiile prezentate de Mişcarea Arădeană elevilor din şcolile arădene vor fi structurate într-un joc asemănător celor de cultură generală, în care mai multe grupe de elevi vor răspunde la întrebări legate de Municipiul Arad iar cei care răspund corect vor fi recompensaţi cu premii din partea ONG-ului, constând în tricouri cu sigla proiectului şi cărţi despre istoria Aradului.
Reprezentanţii Mişcării Arădene susţin că au realizat prezentarea proiectului către elevi sub formă de concurs deoarece doresc să-i stimuleze şi să le atragă atenţia asupra informaţiilor importante legate de oraşul nostru. Câteva şcoli din Arad şi-au exprimat deja dorinţa de a face lua parte la acest proiect, urmând ca reprezentanţii Mişcării Arădene să le ofere informaţii cât mai interesante despre oraşul în care trăiesc.
În lunile care urmează, elevii arădeni care doresc să facă parte mai departe din proiectul „Arad, dragostea mea!“ vor putea compune propria viziune asupra Aradului, iar cele mai interesante lucrări vor fi premiate de către ONG.
Comentarii (8)
ARADEAN - la 01 05 2010 ora 16:39
Au fost mai multe puncte in sedinta de CLM ......dar, bine ca a-ti scris ceva!!!!!
ioshka - la 30 04 2010 ora 9:18
cititi si asta:
http://www.scribd.com/...............
Aradean - la 30 04 2010 ora 8:15
Pentru Victor Ponta
Ai si putea-o lua, fiinca Adela singura ar face mai mult decat toata conducerea PSD Arad. Cu tot cu Marius Lazar!
Adina Grosan - la 29 04 2010 ora 24:09
Frumos! Felicitari! Aradul e un oras minunat, dar din pacate nu ii acordam suficienta atentie. Va doresc succes!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
ARADEAN - la 01 05 2010 ora 16:39
Au fost mai multe puncte in sedinta de CLM ......dar, bine ca a-ti scris ceva!!!!!