Mişcarea Arădeană propune trecerea la un sistem de parcare prin SMS
04.04.11 de O.T.
Mişcarea Arădeană a cerut modificarea sistemului de taxare practicat în parcările din Arad, pe motiv că „se dovedeşte a fi nefuncţional şi o bună sursă de neînţelegeri şi stress în comunitatea arădeană”. „Lipsa de viziune a administraţiei iese la iveală şi în acest caz. Dacă în 2007, Primăria a cheltuit aproape de 1 milion de euro pentru răscumpărarea sistemului Parktronic iar anul trecut a mai alocat încă câteva sute de mii de euro din banii arădenilor pentru daune, astăzi răbdarea conducătorilor auto din oraşul nostru este întinsă la maxim”, afirmă Cosmin Galu, vicepreşedintele Mişcării Arădene.
În opinia reprezentanţilor Mişcării Arădene, sistemul nu mai agresează prin gheara galbenă, ci prin agenţii care pândesc maşinile fără tichet pentru a aplica amenzi. „Sute de arădeni ne-au semnalat că aparatele de taxat nu acceptă bancnote, unele nu funcţionează corect, iar uneori mărunţişul nu este destul pentru a suplimenta erorile din aparate”, a spus Galu.
Reprezentanţii Mişcării Arădene reclamă faptul că angajaţii de la Serviciul de Parcare al Primăriei nu te pot ajuta cu schimbarea bancnotelor sau cu eliberarea unui tichet. „Ei aşteaptă să te amendeze dacă nu ai tichetul atunci când îţi inspectează automobilul. Comportamentul celor care aplică amenzi demonstrează că acesta este singurul scop al acestui serviciu: cât mai mulţi amendaţi”, a declarat Cosmin Galu.
Mişcarea Arădeană solicită schimbarea acestui sistem „agresiv şi păgubos, atât pentru arădeni cât şi pentru calitatea serviciilor în oraş”, şi propune trecerea la un sistem de parcare prin SMS. „Neimplementarea până acum a unei soluţii de acest tip demonstrează, dacă nu era evident pentru toată lumea, că actuala guvernare nu cunoaşte realităţile - românii fiind, alături de Franţa şi Polonia, printre primele ţări din UE la uzul de telefonie mobilă. Dezvoltarea în secolul 21 nu înseamnă beton şi asfalt, înseamnă adaptarea la tehnologia actuală care vine în beneficiul cetăţeanului, care îl eliberează, nu îl constrânge sau îl pedepseşte”, a mai declarat Cosmin Galu.
Comentarii (2)
gelu - la 04 04 2011 ora 18:05
voi astia de la miscarea aradeana am impresia ca beti prea mult va treziti dimineata cu capul mare si asa ajungeti sa debitati tot felul de tampenii. ce sa zic tineti-o tot asa ca veti ajunge departe
prostie - la 04 04 2011 ora 17:30
deci asta-i o prostie mai mare ca Galu, care nu e un tip scund...
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
gelu - la 04 04 2011 ora 18:05
voi astia de la miscarea aradeana am impresia ca beti prea mult va treziti dimineata cu capul mare si asa ajungeti sa debitati tot felul de tampenii. ce sa zic tineti-o tot asa ca veti ajunge departe