Flash news:
 
<< Înapoi

Nagy: „Am reuşit o victorie frumoasă“



06.09.10 de A.D.

Nu multă lume a privit cu încredere decizia luată de Giovanni Catanzariti în această vară, aceea de a merge pe mâna lui Roli Nagy ca antrenor principal. Fostul mijlocaş central al UTA-ei a fost în anii trecuţi ajutorul fie al lui Marius Lăcătuş, Marin Barbu sau Gabi Stan, iar în acest sezon a primit responsabilitatea de a fi numărul unu în staff-ul tehnic.

„După plecarea lui Ionuţ Popa, nu s-a pus niciodată problema să nu continuăm cu Roli Nagy şi Dan Stupar. Sunt profesionişti, doi oameni serioşi şi sufletişti. Mă bucur pentru Roli ca a debutat cu o victorie pe teren propriu ca antrenor principal. Mulţi nu i-au dat credit, dar au am crezut tot timpul în el, ca şi în Dan Stupar şi Dan Ţapoş“, declara ieri preşedintele Giovanni Catanzariti.

Aflat la primul său meci ca antrenor principal pe teren propriu în liga a doua, Roli Nagy a primit un cadou frumos din partea jucătorilor, succesul cu 5-2 în faţa celor de la Alro Slatina. „A fost un meci cu de toate, la finalul disputei am fost epuizat. Bucuria a întrecut toate momentele mai slabe din timpul jocului, a fost o plăcere să avem parte de o asemenea dispută. Băieţii s-au dăruit total, au făcut un joc ofensiv foarte bun, chiar dacă întâlnit un adversar cu mulţi jucători cu experienţă“, ne-a declarat Roli Nagy.

Intrată la cabine cu scorul de 4-2, UTA a avut emoţii în debutul părţii secunde, când jucătorii lui Corneliu Papură au avut câteva acţiuni periculoase. „Le-am spus băieţilor la pauză să nu le dăm posibiltiatea să vină peste noi, dar am avut un început mai prost de act second. Am reuşit însă să ne revenim şi să înscriem golul cu numărul cinci, care practic a pus capăt partidei, a fost momentul decisive al întâlnirii. Una peste alta a fost o victorie frumoasă, însă am arătat şi unele momente de slăbiciune, care trebuie corectate. Mă bucur însă că în ofensivă am evoluat bine, că am fost pragmatici şi am reuşit să înscriem de cinci ori.“, a încheiat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne“.
 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Flaviu în 23.05.12
Dumnezeu sa-l ierte. A platit pt. pacatele parintilor!
Nelu în 23.05.12
Atata pot astia de la Alianta Socialista. Penibil!
Eu în 23.05.12
Chiar nu ar fi rau ca magistratii germani sa verifice dosarul lui Falca. Chia ...
cineva în 23.05.12
mai bine sa ramana dl. Stoian ca PSD nu e in stare sa puna prefect
Pro Falca în 23.05.12
Nu-i bai ca a furat dar a facut ceva!!! Tipic romanului mioritic, n-a si ce ...
Virgil Florea în 23.05.12
De alegeri… Plecat-au unşpe din Arad, să deie lovitu ...
Cosmin în 23.05.12
Doreleeee! Nu am nicio treaba cu numele tau, e doar o exclamatie provocata de ...
micalacean în 23.05.12
Da, ar fi interesanta o vizita a nemtilor la Tribunalul Alba, acolo unde se \ ...
aradeanca în 23.05.12
Laura, dupa parerea ta, ce ar trebui sa faca dl. Hoffmann? Sa se ascunda in p ...
jurist în 23.05.12
la tribunalul alba nu se delaseaza,ca ar avea loc un rodnic schimb de experie ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891