Flash news:
 
<< Înapoi

Nicu Chiş: "E o situaţie fără ieşire, la UTA a fost conducere de suporter"



25.07.10 de A.D.

Marţi, de la ora 17, va avea loc – din nou – Adunarea Generală  a FCM UTA Arad, adunare în care trebuie să se decidă felul în care clubul arădean va merge mai departe. Timpul presează din ce în ce mai tare, iar cei care se află la conducerea „Bătrânei Doamne“ nu îşi mai permit o nouă amânare. Zvonurile şi părerile vizavi de ce se va întâmpla cu UTA sunt multe, una dintre variante fiind următoarea: Giovanni Catanzariti îşi va da demisia din funcţia de preşedinte, pe acest post va fi ales Nicu Chiş iar Alexandru Meszar şi Ionuţ Popa vor reveni alături de echipă. Pornind de la această variantă, am purtat un dialog cu cel care a ocupat pentru puţin timp funcţia de preşedinte al UTA-ei în urmă cu un an şi jumătate. În returul ediţiei de campionat 2008 – 2009 situaţia echipei arădene era la fel de dificilă ca şi acum, cu multe datorii şi fără nicio soluţie de finanţare. Atunci a fost instalat ca preşedinte Nicu Chiş, care alături de fostele glorii ale clubului arădean au pornit în demersul de a salva UTA de la desfiinţare. Nu a stat mult în această poziţie însă, în locul său venind Giovanni Catanzariti.

„Nu vreau să fiu preşedinte“
Întrebat dacă scenariul prezentat mai sus este posibil, Nicu Chiş ne-a relatat următoarele: „Este o invenţie, o aberaţie, nici vorbă de aşa ceva. Eu voi fi mereu alături de UTA şi voi ajuta clubul atât cât pot, dar nu din funcţia de preşedinte, nu mai vreau aşa ceva. Este o închipuire a celor aflaţi acum la conducere, că cineva vrea să le ia locul. Şi la Adunarea Generală de săptămâna trecută s-a ajuns la discuţii mai încinse pentru că ei credeau că cineva a mers acolo dispuşi să le ia poziţiile. De la UTA nu e nimic de luat, doar de dat. Nu cred că voi participa la Adunarea Generală de marţi, nu vreau să mai apară din nou astfel de discuţii. Să fie clar, eu ajut UTA întotdeauna cu cât pot, dar nu mai vreau să fiu preşedinte.“

„Acum, e de cinci ori mai greu ca atunci“

Cu o lună de zile înaintea startului campionatului, „Bătrâna Doamnă“ nu ştie dacă va avea resursele necesare să pornească la drum. Acelaşi lucru se petrecea şi în luna februarie a anului 2009. „Pot să spun că situaţia de acum e de cinci ori mai grea ca cea de atunci. În urmă cu un şi jumătate s-a petrecut o emulaţie la nivelul întregului oraş, fostele glorii au revenit aproape de echipă şi au pus umărul la salvare. De asemenea şi autorităţile locale au fost cu motoarele pornite alături de club. Şi asta nu doar prin banii alocaţi, ci prin lobby-ul pe care l-au făcut la diferite firme şi persoane să ne ajute cu sponsorizări. Conducătorii de acum s-au trezit la începutul sezonului trecut cu nişte bani în mână, cu un buget pe hârtie şi au uitat să mai întrebe de sănătate autorităţile locale. S-au închis patru – cinci oameni într-un birou şi de acolo au condus clubul acesta cum au vrut ei“, a menţionat Nicu Chiş.

„UTA a avut o conducere de suporter“
Practic, în acest moment, clubul arădean are datorii strigente de aproximativ 600.000 de euro. Această sumă reprezintă grila de formare a lui Vasjlevic (230.000 de euro), datoria către Ion Pietraru (200.000 de euro), amenda din partea FIFA (20.000 de euro) şi datoriile către jucătorii şi staff-ul tehnic (100.000 de euro). „În discuţiile avute în Adunarea Generală, preşedintele Catanzariti ne-a spus că dacă va rezolva datoriile către cluburile sârbeşti şi cea către Ion Pietraru, va mai putea să conducă clubul încă un an de zile. I-am spus că dacă aşa gândeşte, nu va reuşi niciodată să facă o treabă bună. Nu se poate să nu ai alte soluţii, doar să cauţi un fraier care să îţi plătească datoriile, să îţi asigure un buget şi tu să conduci cum vor muşchii tăi. Asta fac ei acum, caută un fraier dispus să le dea bani pentru acele datorii şi gata. Însă eu nu văd ce soluţii de venit au pentru a plăti şi amenda de la FIFA şi salariile către jucători şi antrenori. UTA a avut o conducere de suporter în acest an şi jumătate, nu se poate să ai doar 1% venit şi restul de 99% să fie doar cheltuieli“, a punctat fostul preşedinte al grupării arădene.

„E o situaţie fără ieşire la UTA“
„Nu am niciun proiect pentru club, cred că acum e o situaţie fără ieşire. Practic, singura soluţie ar fi fost ca ACU să nu joace în liga a doua iar Universitatea de Vest Vasile Goldiş să continue să sponsorizeze pe UTA. Dar şi aici s-a greşit pentru că dacă se stătea mai aproape de domnul rector Ardelean, poate se ajungea la o modalitate de sponsorizare. Iar din ce văd eu, autorităţile locale sunt acum cu frâna de mână trasă, nu mai sunt aproape de club, asta şi pentru că au fost ignorate. Nu cred nici că insolvenţa este o soluţie, pentru că nu ai cum să amâni datoriile sportive. Acestea trebuie să fie plătite şi sincer nu văd de unde ar găsi conducerea bani să le achite. Dacă FIFA va menţine şi decizia de a ne depuncta cu şase puncte, atunci UTA va cădea pe locul cinci în clasament şi va ieşi din obiectivul de anul trecut, de o clasare în primele patru locuri. Atunci s-ar mai strânge ceva bani, pentru că nu ar mai trebui să se plătească primele şi unele clauze din contractele jucătorilor. Nu văd cum se poate ieşi din această situaţie, dar repet, sunt dispus să ajut clubul cu ce pot“, a răspuns Nicu Chiş întrebat fiind dacă are un proiect de salvare a situaţiei.

Aşadar un lucru este cert, situaţia de la clubul arădean devine din ce în ce mai grea. Adunarea Generală de marţi ar trebui să clarifice în mare măsură direcţia în care UTA o va lua, dar în acest moment, nimic nu este sigur.  Semnalele nu sunt însă deloc încurajatoare, în acest moment aşteptându-se aflarea unor răspunsuri din partea cluburilor din Serbia şi a Federaţiei Române de Fotbal. Dacă acele echipe vor fi de acord cu reeşalonarea datoriei de 230.000 de euro oar FRF-ul va da ok-ul în ceea ce priveşte datoriile sportive, atunci se va declanşa intrarea în insolvenţă, dacă va fi votat acest lucru în Adunarea Generală. În plus şi jucătorii par să îşi fi pierdut deja răbdarea. În cazul în care nu se va decide ceva concret marţi, cei care au oferte de a se transfera în altă parte sunt decişi să o părăsească pe „Bătrâna Doamnă“ pentru a-şi găsi siguranţa în altă parte.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Flaviu în 23.05.12
Dumnezeu sa-l ierte. A platit pt. pacatele parintilor!
Nelu în 23.05.12
Atata pot astia de la Alianta Socialista. Penibil!
Eu în 23.05.12
Chiar nu ar fi rau ca magistratii germani sa verifice dosarul lui Falca. Chia ...
cineva în 23.05.12
mai bine sa ramana dl. Stoian ca PSD nu e in stare sa puna prefect
Pro Falca în 23.05.12
Nu-i bai ca a furat dar a facut ceva!!! Tipic romanului mioritic, n-a si ce ...
Virgil Florea în 23.05.12
De alegeri… Plecat-au unşpe din Arad, să deie lovitu ...
Cosmin în 23.05.12
Doreleeee! Nu am nicio treaba cu numele tau, e doar o exclamatie provocata de ...
micalacean în 23.05.12
Da, ar fi interesanta o vizita a nemtilor la Tribunalul Alba, acolo unde se \ ...
aradeanca în 23.05.12
Laura, dupa parerea ta, ce ar trebui sa faca dl. Hoffmann? Sa se ascunda in p ...
jurist în 23.05.12
la tribunalul alba nu se delaseaza,ca ar avea loc un rodnic schimb de experie ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891