<< Înapoi
Nyugati Jelen au câştigat a treia ediţie a Cupei Presei la baschet (GALERIE FOTO)
07.02.11 de V.C.

A treia ediţie a Cupei Presei la baschet a strâns, sâmbătă, la sala „Decebal”, şase echipe, care s-au duelat pentru un trofeu câştigat la celelalte ediţii de Arad Expres (sală, 2010) şi Expo Arad (aer liber, 2010). Au rezultat meciuri interesante, jurnaliştii prezenţi luptând cu ardoare pentru fiecare minge, sub privirile atente ale celor patru arbitri: Ildiko Seres (profesoară LPS), Anda Boltaşu (jucătoare LPS), Ovidiu Ţărean şi Ovidiu Coniac.
În urma a 11 dueluri, Nyugati Jelen (în componenţa: Robert Szilagyi, Robert Szabo şi Flavius Berki) a câştigat medaliile de aur, învingând în finală, scor 23-20, combinata Jurnal Arădean & Info TV (Daniel Scridon, Adrian Hărţău, Călin Ifrim). Ultimul loc pe podium a revenit Expresului (Ciprian Maliţa, Călin Petrescu, Dan Lazăr), care a câştigat finala mică, scor 18-16, după ce adversarii au condus cu opt puncte diferenţă. Punctajul a fost de un punct la coşurile din interiorul semicercului, respectiv două puncte după 6,75 metri.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Liliana Nica (reprezentatul DJST Arad, instituţie care a oferit medaliile şi diplomele) şi Ildiko Seres (profesoară LPS), componenţii campioanei alegându-se cu câte o minge de baschet, iar cei ai ultimei clasate, dar nu cei din urmă!, cu premiul „lingura de lemn”.
De remarcat că pe parchetul sălii „Decebal” au evoluat doi dintre oamenii care au scris istorie în baschetul masculin arădean, în perioada de glorie a West Petromului, Călin Ifrim (fost jucător) şi Dan Gabriel Boric (fost preşedinte).



CUPA PRESEI - EDIŢIA A III-A
GRUPA A: Jelen, West TV şi Arad Expres
Jelen - West TV 11-9
Arad Expres - West TV 14-13
Jelen - Arad Expres 19-8
1. Jelen, 2. Arad Expres, 3. West Tv
GRUPA B: Sport Arad, Sportsin şi Jurnal Arădean & Info TV
Sport Arad - Sportsin 12-7
Jurnal - Sportsin 15-7
Jurnal - Sport Arad 23-12
1. Jurnal, 2. Sport Arad, 3. Sportsin
LOCURILE 5-6
West TV - Sportsin 10-4
SEMIFINALE
Jelen - Sport Arad 13-8
Jurnal - Arad Expres 24-13
FINALA MICĂ
Arad Expres - Sport Arad 18-16
FINALA MARE
Jelen - Jurnal 23-20
LOTURILE:
Jelen (Robert Szilagyi, Robert Szabo, Flavius Berki)
Jurnal Arădean & Info TV (Daniel Scridon, Adrian Hărţău, Călin Ifrim)
Arad Expres (Ciprian Maliţa, Călin Petrescu, Dan Lazăr)
Sport Arad & Tenisfan & Măsura (Dacian Toduţa, Dragoş Salveţiu, Anela Freer, Cristian Ciulei)
West TV (Angel Rotar, Andrei Creţu, Bogdan Costea, Dan Gabriel Boroc, Dan Nicoară)
Sportsin (Marius Herţa, Adrian Pintea, Călin Moga).
Vedeţi mai multe poze AICI!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
Flaviu în 23.05.12 |
|
Dumnezeu sa-l ierte. A platit pt. pacatele parintilor! |
|
|
Nelu în 23.05.12 |
|
Atata pot astia de la Alianta Socialista. Penibil! |
|
|
Eu în 23.05.12 |
|
Chiar nu ar fi rau ca magistratii germani sa verifice dosarul lui Falca. Chia ... |
|
|
cineva în 23.05.12 |
|
mai bine sa ramana dl. Stoian ca PSD nu e in stare sa puna prefect |
|
|
Pro Falca în 23.05.12 |
|
Nu-i bai ca a furat dar a facut ceva!!!
Tipic romanului mioritic, n-a si ce ... |
|
|
Virgil Florea în 23.05.12 |
|
De alegeri…
Plecat-au unşpe din Arad, să deie lovitu ... |
|
|
Cosmin în 23.05.12 |
|
Doreleeee! Nu am nicio treaba cu numele tau, e doar o exclamatie provocata de ... |
|
|
micalacean în 23.05.12 |
|
Da, ar fi interesanta o vizita a nemtilor la Tribunalul Alba, acolo unde se \ ... |
|
|
aradeanca în 23.05.12 |
|
Laura, dupa parerea ta, ce ar trebui sa faca dl. Hoffmann? Sa se ascunda in p ... |
|
|
jurist în 23.05.12 |
|
la tribunalul alba nu se delaseaza,ca ar avea loc un rodnic schimb de experie ... |
|
|
|