BAC-ul 2011 e campion la copiuţe şi căzuţi. Referindu-se la rezultatele catastrofale, ministrul învăţământului românesc zicea: „Vă puteţi imagina cum ar fi arătat astăzi România, dacă majoritatea tinerilor născuţi după revoluţie ar fi înţeles că nu este loc pentru şmecherie, pentru şpagă, pentru aranjament şi că un rost în viaţă se poate înfăptui doar printr-o muncă cinstită?” Staţi liniştit, domnule ministru, că nu numai în România tâmpenia a ajuns la loc de cinste. Lumea e plină de figuri ajunse în luminile rampei, care demonstrează că nu-i nevoie de educaţie, ca să ai în viaţă bani şi succes. Că oricât ai fi de prost, de needucat şi de hoţ, sunt alţii, şi mai dihai ca tine. Iar publicităţile şi o parte din mass-media fac tot posibilul ca să impună aceste „figuri haioase”, care prind mai ales la copii şi adolescenţi.

N-ai carte, da eşti în cărţi
Oare ce-mi aduc geografia şi româna, când hacker-eala mă poate face erou? Pot să fiu şi cvasi-analfabet, dacă am prins tastatura şi ce sa fac împreuna cu o bandă de skimmer-i, ca să-i tunez pe alţii, de banii din cont. Ce ma interesează istoria, când eu trăiesc în prezent? Fiecare cu treaba lui. Pentru restul chestiilor bine de ştiut, gugălesc şi gata. Mă-mpleticesc când casc gura, sau vorbesc în şabloane? Tot aia e. Nu sunt în stare de o analiză sau măcar de un raţionament, nu-i niciun necaz. „Să mor io dacă înţeleg ceva” e cool, e la moda, e distracţie.

La modul teoretic şi mai demult, şcoala însemna ceva, în primul rând o treaptă necesară în ascensiunea socială şi profesională. „Ai carte, ai parte” se zicea. Pe bună dreptate. Acum, zicala e doar în parte adevărată, căci cheia succesului, în general, stă pe altundeva. Şi atunci, cum să impui, în şcoala şi în familie, un „trebuie” educaţional care e atât de des infirmat de realitate? Trebuie să ai, de obicei, doar nişte patalamale care să-ţi deschidă uşile mai departe. Iar pe ce căi le obţii, e neinteresant.

Procentul de promovabilitate la BAC-ul românesc de anul acesta a fost puţin peste 50%. Au fost depistate sute de cazuri de fraudă la examen, uneori chiar „în concubinaj” cu cadrele didactice. Politic, situaţia se traduce în „jalnică stare a învăţământului românesc”. Practic, aceasta arată clar că absolvenţii de licee au în general alte interese, decât învăţatul la şcoală. Iar situaţia nu se prezintă, doar în Romania, aşa.

Într-o carte care a stârnit multă vâlvă la vremea publicării ei, doi tineri autori, Stefan Bonner şi Anne Weiss, scriu cum stau lucrurile cu educaţia în Germania. Ei radiografiază, dinăuntrul ei, „Generaţia tâmpită”. Şi spun: „Noi suntem Generation DOOF. Noi suntem tineretul de profesie, blabliştii, cei care vor tot şi nu stiu să facă nimic. Suntem posedaţi de consum, învăţăm cum e lumea de la televizor, ne place doar cultura distracţiei. Şi suntem din ce în ce mai mulţi”.

Supermodelele de pe sticlă
„Cândva mi-a fost clar că nu vreau să ajung gunoier, că vreau să câştig bani, că nu vreau să fiu loser”. Asta a spus Dieter Bohlen. Cine nu-l cunoaşte azi în Germania, dar şi peste graniţele ei, pe fostul solist de la Modern Talking? El e acum mare selecţioner de talente şi non-talente, la un concurs televizat care atrage cohorte de concurenţi.

Mai ales adolescenţii şi tinerii fac hap şi se exhibează, unii în modul cel mai ridicol din lume, pe scena concursului. Dar nu conteaza, totu-i să te remarci şi să-ţi sporesti notorietatea, măcar între prietenii din reţea. Se poate compara un astfel de succes, cu un 10 la mate, la BAC?. Eu zic că nu.

Bohlen, Heidi Klum şi alţii ca ei demonstrează că totu-i să fii cool şi lansabil ca produs pe piaţţ de moda şi show-biz, ca şcoala să-şi piardă orice semnificaţie. Nici talentul real n-are prea multe şanse de succes la concursurile de superstar, supertalent, supermodel, sau cum se mai numesc aceste verze televizate care fură din timpul pe care tinerii şi l-ar putea dedica, de exemplu, citirii unei cărţi.

Totu-i un look proaspăt, cat se poate de trăsnit, o prestaţie de scenă ulterior vandabilă şi un story din culisele candidatului, care să stoarcă cat mai multe lacrimi şi să reconfirme basmul „slumdog millionaire”. Totu-i să faci lumea să se identifice cu tine şi să te voteze, cotizand din plin la firmele de telefonie. Totu-i să-i faci pe oameni să nu se simtă singuri, în frustrarea, mediocritatea sau chiar prostia lor. E o senzaţie confortabilă, pe care televiziunile o cultivă cu mare spor.

Cu silicoanele la atac
Telefonia mobilă şi internetul au adus cu sine o uşurinţă în comunicare şi un aflux informaţional care schimbă complet poziţionarea copiilor şi tinerilor faţă de materialul didactic tradiţional şi şcoală, în general. Când toată informaţia din lume o găsesti cu un click, copy&paste faci cu două mişcari pe tastatură iar teze şi lucrari de diplomă sunt de-a gata, bune de cumpărat de pe net, la ce să-ţi mai oboseşti neuronul?

Studiul tradiţional, după manual, bibliografie, cu teme şi exercitii aplicative urmăreşte nu doar „depistarea” unor informaţii pe net şi memorarea lor foarte scurtă. Studiul susţinut dezvoltă şi alte aptitudini ale creierului: deducţie, analiză, sinteză şi comunicarea adecvată, coerenţă, logică. Hai sictir. La ce bun astea, când cu două silicoane suficient de prestante, lumea îţi stă la picioare şi merţanul la uşă?

Astfel ajungem şi la obsesia actuala a tineretului, faţă de sex. A nu se înţelege că spargerea unor tabu-uri sexuale ar fi ceva rău. Însă când extensiunile de unghii şi par, fardurile şi mărimea bustului îi ocupă unei adolescente infinit timp mai mult decât necesar, nemailăsându-i nici un răgaz pentru „teme de casă”, te întrebi unde-i buba?

Şi te intorci la fufele de pe ecran şi la „succesurile” acestora la bărbaţi. La bărbaţii celebri şi bogati. Cu look-ul adecvat plasat la momentul potrivit, ai pus-o încă de pe băncile şcolii, chiar fără să mai treci prin BAC. Harababura e totală şi sexul pragmatic, interesat, a devenit o larg acceptată trambulină în viaţa şi cariera multor adolescente. Ar putea să fie altfel? Nicidecum, căci tabloidele şi reality-show-urile abundă în modele dezgolite, mustind de sex şi de glorie.
Dincolo de jalea naţională din România dupa BAC, de anuala isterie germană după fiecare publicare a evaluărilor PISA, un lucru e clar. Că învăţământul tradiţional şi-a pierdut din atractivitate, că modelele de urmat nu mai stau la catedre. Dacă nu mi-aş fi făcut studiile într-o vreme în care aşteptai zile sau săptămâni ca să găseşti la bibliotecă o carte straină din bibliografia obligatorie, pe care apoi „o mâncai pe pâine”, poate că aş fi gândit ca o mare parte din tineretul de azi: Doof ist geil. Adica „e sexy să fii tâmpit”.
 

Articolul a apărut şi în ziarul on-line HotNews

Comentarii (4)

TOP NEWS