Flash news:
 
<< Înapoi

Parlamentarii arădeni au demonstrat că pun disciplina de partid deasupra intereselor alegătorilor



08.10.10 de O.T.

Conform unei statistici a Institutului de Politici Publice, parlamentarii PDL de Arad se numără printre cei mai prezenţi la lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului. De asemenea, loialitatea acestora faţă de partid în privinţa voturilor exprimate în Parlament se apropie de 100% chiar dacă au fost şi cazuri în care interesele politice au fost în contradicţie cu interesele alegătorilor, cum a fost Legea pensiilor.
 

Mihăiţă Calimente, cel mai chiulangiu deputat arădean în actualul mandat
În privinţa prezenţei la lucrări în Camera Deputaţilor, pe primul loc între parlamentarii arădeni se află democrat-liberalul Iustin Cionca (98,58%), situat pe locul patru în clasamentul general al Camerei din acest punct de vedere. Îl urmează udemeristul Petru Farago (93,87%), democrat-liberalul Adrian Niţu (93,65%), social-democratul Ciprian Luca (93,10%) şi democrat-liberalii Marius Gondor (91,89%), Claudia Boghicevici (89,49%) şi Lucian Riviş-Tipei (89,38%). La polul opus se află deputatul liberal Mihăiţă Calimente, cu o prezenţă de numai 68,78 la sută, aflat pe locul 207 în clasamentul general al Camerei Deputaţilor din acest punct de vedere.  
 

Avram Crăciun, cel mai chiulangiu dintre senatorii arădeni în mandatul actual  
La Senat, cel mai chiulangiu dintre parlamentarii arădeni a fost, până în prezent, alesul PSD Avram Crăciun, a cărui prezenţă, exprimată în procente, este de 67,69 la sută. Pe primul loc în ceea ce priveşte participarea la lucrări se află fostul lider de grup al senatorilor PDL, în prezent ministru al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş (81,22%). Celălat senator de Arad, democrat-liberalul Ovidiu Marian, are o prezenţă de 76,86 la sută.
 

Democrat-liberalii, soldaţi disciplinaţi
Legat de loialitatea faţă de formaţiunea din care fac parte în ceea ce priveşte voturile exprimate, în cazul deputaţilor PDL aceasta depăşeşte, fără excepţie, procentul de 99 la sută, semn că deputaţii democrat-liberali sunt nişte soldaţi disciplinaţi care au înţeles ce înseamnă disciplina de partid. Puţin mai indisciplinaţi din acest punct de vedere sunt liberalul Mihăiţă Calimente (91,78%), udemeristul Petru Farago (96,42%) şi social-democratul Ciprian Luca (98,88%).
La Senat, loialitatea faţă de partide în privinţa votului se prezintă astfel: Constantin Traian Igaş (98,39), Ovidiu Marian (96,59) şi Avram Crăciun (93,55).
 

Iniţiative legislative cu duiumul!
În ceea ce priveşte numărul de iniţiative legislative pe care le-au avut, trebuie spus că parlamentarii arădeni au zeci de ele, în calitate de autori sau co-autori. S-a ajuns la acest număr nu pentru că aceştia se spetesc, neapărat, muncind ci pentru că, de regulă, dacă un parlamentar are o iniţiativă îşi trece şi colegii la co-autori. Excepţii sunt şi la acest capitol: Petru Farago are doar 6 iniţiative legislative iar Avram Crăciun numai 13.
Mai multe detalii despre activitatea parlamentarilor arădeni puteţi afla de pe site-ul www.alesiivoteaza.ro, conceput special în acest scop de Institutul pentru Politici Publice.



Comentarii (4)

mai mai - la 08 10 2010 ora 19:05



parlamentarii de arad sunt niste nulitati,in primul rind ca oameni;nici familiile lor nu-i considera altceva,si asta fara nici o exceptie.nu au caracter,inteligenta ioc,chiar daca unii au o spoiala de studii,sunt de toata jena,ti se face scirba cind auzi de ei,ca de vazut nici dracu nu vrea sa-i vada!


hai mah... - la 08 10 2010 ora 10:53



voi la ce va asteptati? ca nu cred ca sunteti asa naivi.


Radu cel Frumos - la 08 10 2010 ora 9:31



nu au sira spinarii dreapta, aceasta e problema domnilor parlamentari. si a tuturor politicienilor in general. noi suntem idiotii ca/i votam asta e clar


ANCA - la 08 10 2010 ora 8:02



pt multi acesta este ultimul mandat. sau singurul. asa ca nu le pasa. asta e adevarul ca ne place sau nu ne place nu mai conteaza.


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
curios în 23.05.12
oare din 2007 pana in prezent ce functii de conducere a detinut domnul de est ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891