Flash news:
 
<< Înapoi

Patruzeci de persoane depistate la Nădlac, în tentativă de trecere ilegală a frontierei



18.02.11 de D.T.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în noaptea de joi spre vineri, 40 de persoane care intenţionau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Spaţiul Schengen, 36 de afgani ascunşi într-un locaş special amenajat, în interiorul unui automarfar încărcat cu ulei mineral, şi 4 tunisieni in tentativă de trecere ilegală la zona verde.
„Joi seara, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul bulgar Georgi D. şofer al unui automărfar înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor de însoţire, acesta transporta ulei mineral din Grecia pentru Germania. Poliţiştii de frontieră arădeni au avut suspiciuni că în interior ar putea fi ascunse persoane. În consecinţă s-a efectuat un control amănunţit al autovehicului. În urma verificărilor s-a constatat că în interiorul mijlocului de transport se găsesc 36 de persoane cu vârste cuprinse între 3 şi 44 ani, dintre care patru femei, mascate de încărcătura automarfarului, într-un locaş special amenajat între cutiile cu ulei mineral. Din verificări a rezultat că cei în cauză sunt cetăţeni din Afganistan”, a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad.
Poliţiştii de frontieră arădeni continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor persoanelor implicate, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
În timp ce se documenta cazul celor 36 de afgani, patrula de supraveghere a frontierei de stat a reţinut patru persoane, de sex masculin, care încercau să treacă ilegal din Romania in Ungaria, acestea fiind reţinute la aproximativ 5 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea localităţii Nădlac. Este vorba despre cetăţeni din Tunisia, cu vârste între 25 şi 30 de ani care intenţionau să ajungă  în Austria. Aceştia au declarat că s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în localitatea Nădlac, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Bărbaţii au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor patru actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat.  
De la începutul lunii poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit peste 60 de persoane care au încercat să iasă ilegal din România.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891