Peste 100 de angajaţi de la Finanţe intră, de la 1 iulie, în preaviz
29.06.11 de D.T.
Peste 100 de angajaţi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Arad vor intra la data de 1 iulie în perioada de preaviz. Timp de o lună aceştia vor fi testaţi pentru a se stabili care rămâne şi care pleacă. Numărul posturilor ce urmează să fie desfiinţate la nivelul judeţului Arad în urma procesului de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este de 25. Procesul de selecţie al celor care urmează să fie disponibilizaţi se va face prin testări profesionale. „Înainte de reorganizare la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Arad existau 734 de posturi, în urma acestui proces 66 de posturi vacante au fost desfiinţate, 25 de posturi ocupate vor fi desfiinţate, aşadar este vorba de 25 de persoane disponibilizate, iar 643 de posturi rămân în organigrama nouă care va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2011”, a declarat Marius Drăgănescu (foto), directorul executiv al DGFP Arad.
Aşadar, de la data de 1 iulie 103 angajaţi ai instituţiei vor fi în perioada de preaviz de 30 de zile, timp în care se vor organiza testări profesionale pentru stabilirea celor 25 de persoane disponibilizate. „De precizat că în cadrul procesului de reorganizare s-a mers pe desfiinţarea unor posturi dintr-o anumită clasă de salarizare, de exemplu inspector sau consilier, astfel încât, dacă într-un serviciu sau birou există mai multe persoane care au aceeaşi încadrare şi un post trebuie desfiinţat, s-a recurs la varianta testării profesionale în vederea selectării personalului”, a mai precizat Marius Drăgănescu.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.