Peste 200 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii arădeni
13.03.11 de D.T.
Aproximativ 400 de persoane verificate dintre care 243 sancţionate contravenţional, acestea sunt rezultatele unei acţiuni desfăşurate la sfârşitul acestei săptămâni de poliştii arădeni. „În perioada 11 – 12 martie, poliţiştii aradeni au organizat o acţiune de amploare în municipiul Arad şi localităţile aparţinătoare. Scopul acestor acţiuni organizate săptămânal, în diferite zone ale judeţului Arad îl reprezintă prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, au fost desfăşurate acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate patru infractiuni, din care 3 în flagrant, au fost depistaţi tot atâţia suspecţi de infracţiuni iar zece persoane au fost introduse în bazele de date, pentru verificări. Poliţiştii aradeni au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul a doi bărbaţi care au de executat fiecare, câte o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În cele două zile de acţiuni, poliţiştii arădeni au verificat aproximativ 400 de persoane. Au fost aplicate 243 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 41.000 de lei. Din acestea, 69 au vizat încălcarea normelor care prevăd tulburarea liniştii şi ordinii publice. Pe linie de poliţie rutieră, au fost depistaţi aproape 200 de conducători auto care au încălcat regimul circulatiei rutiere, poliţiştii aplicînd 170 de sancţiuni contravenţionale, 5 conducători auto au rămas fără permise şi 13 au rămas fără certificate de înmatriculare.
Comentarii (3)
Gigi - la 14 03 2011 ora 13:03
Sa nu mai spunem cum e in cartier ( Gradiste ).
Pe Gorunului, strada destul de lata, seara si uneori destul de tarziu in noapte, parca este pista de minimotorete si ATV. Tineri, bineinteles, viteza si turatii ca la nebuni, casti de cele mai multe ori lipsa. Sa nu mai spunem de prioritati de dreapta in dreptul celorlelte strazi. Nu, parca ar fi strada lor proprie. Si politia din nou pauza.
Gigi - la 14 03 2011 ora 12:59
Cu toate ca langa el la vreo 3-4 metri era politistul, cand sa facut verde acesta a demarat ca la raliu. A trecut si prin fata celui de-al doilea politist si inainte ca noi sa trecem macar peste liniile de tramvai, el deja urca podul de la Gradiste.
Si nimeni nu la oprit
Gigi - la 14 03 2011 ora 12:55
Da, am vazut cum i-si dau silinta politistii pentru "identificarea Åi tragerea la rÄspundere a celor ce Ă®ncalcÄ legea sau comit infracÅ£iuni la regimul circulaÅ£ieiâ.
Saptamana trecuta veneam din oras si am oprit la semafor la intersectia Podgoria. Toate benzile de circulatia aveau masini oprite. Precizez ca in toate cele 4 puncte ale intersectiei erau agenti de circulatie ( ca niciodata ).Pe ultima banda, desi este banda pentru viraj la stanga in sensul giratoriu, era oprit un motociclist.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor īn scop de informare sau pentru revista presei, īn limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Gigi - la 14 03 2011 ora 13:03
Sa nu mai spunem cum e in cartier ( Gradiste ).
Pe Gorunului, strada destul de lata, seara si uneori destul de tarziu in noapte, parca este pista de minimotorete si ATV. Tineri, bineinteles, viteza si turatii ca la nebuni, casti de cele mai multe ori lipsa. Sa nu mai spunem de prioritati de dreapta in dreptul celorlelte strazi. Nu, parca ar fi strada lor proprie. Si politia din nou pauza.