Flash news:
 
<< Înapoi

Pinţa: „Multe echipe îşi propun promovarea“



03.08.10 de A.D.

Ieri la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-a tras la sorţi componenţa şi ţintarul seriilor de liga a treia. Gloria şi Naţional Sebiş, cele două formaţii arădene prezente în acest eşalon nu pot spune că au avut mare noroc, sorţii repartizându-le adversari destul de dificili. Din seria a V-a fac parte echipe ca CSM Şcolar Reşiţa, AC Recaş, Jiul Petroşani, FC Timişoara II, Termo Turnu Severin, FC Hunedoara sau Fortuna Covaci.

„Este o serie foarte, foarte grea, chiar dacă se spune că sunt unele echipe ce nu vor începe campionatul, sunt sigur că toate vor continua. Sunt echipe ca Simeria, Reşiţa, Beiuş, Hunedoara sau Covaciul care din start îşi propun să atace promovarea în acest sezon. Am înţeles că şi Sebişul va trage anul acest la promovare, avem astfel parte de o serie în care multe formaţii îşi propun primul loc. Noi ne dorim să practicăm un fotbal spectaculos, cu mulţi copii tineri pe teren, aşa cum îşi doreşte domnul Sandu Ion. Nu suntem legaţi de niciun obiectiv, vrem să câştigăm toate meciurile şi să acumulăm cât mai multe puncte. Ne vom baza însă pe mulţi copii, în următoarele partide amicale vom evolua cu jucători născuţi în anul 1995“, ne-a declarat Leo Pinţa, antrenorul Gloriei.

Formaţia galben – albastră urmează să întâlnească în această seară pe AS Vladimirescu într-o partidă amicală, iar mâine va da piept cu AC Recaş. Singura noutate notabilă din lotul Gloriei o reprezintă Tout, jucător care a mai trecut pe la Şoimii Pâncota, Naţional Sebiş sau Avântul Târnova.



Iată cum arată programul turului pentru Gloria în seria a V-a a Ligii a III-a:


Etapa I: Luceafărul Oradea - Gloria CTP Arad
Etapa a II-a: Gloria CTP Arad - Becicherecu Mic
Etapa a III-a: CSM Şcolar Reşiţa - Gloria CTP Arad
Etapa a IV-a: Gloria CTP Arad – Autocatania
Etapa a V-a: ACS Recaş - Gloria CTP Arad
Etapa a VI-a: Gloria CTP Arad - CFR Simeria
Etapa a VII-a: Bihorul Beiuş - Gloria CTP Arad
Etapa a VIII-a: Gloria CTP Arad - Termi Tr. Severin
Etapa a IX-a: Gloria CTP Arad - Jiul Petroşani
Etapa a X-a: FC Hunedoara - Gloria CTP Arad
Etapa a XI-a: Gloria CTP Arad - Milenium Giarmata
Etapa a XII-a: Fortuna Covaci - Gloria CTP Arad
Etapa a XIII-a: Gloria CTP Arad - Timişoara II
Etapa a XIV-a: CFR Timişoara - Gloria CTP Arad
Etapa a XV-a: Gloria CTP Arad - Naţional Sebiş


Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891