Primarul care l-a denunţat pe Dan Diaconescu a ajuns pe mâna procurorilor, la sesizarea ANI
30.05.11 de O.T.
Primarul arădean de la denunţul căruia a pornit, anul trecut, arestarea lui Dan Diaconescu, a ajuns în atenţia procurorilor, după o sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Conform unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate, „în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Moţ Ion Florin, Primar al Comunei Zărand (Judeţul Arad), a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României”.
Redăm continuarea comunicatului de presă, aşa cum a fost postat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate: „În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, la data de 16.11.2010, cu privire la faptul că domnul Moţ Ion Florin, în exercitarea funcţiei publice de Primar al Comunei Zărand (Judeţul Arad), ar fi acumulat, împreună cu familia, o avere care depăşeşte veniturile realizate.
Sub aspect procedural, la data de 13.12.2010, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveşte informarea persoanei evaluate, domnul Moţ Ion Florin fiind înştiinţat, prin intermediul adresei nr. 89729/G/I.I., recomandate (confirmare de primire datată 16.12.2010), cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
În conformitate cu prevederile art. 14, alin. (5) din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate a extins evaluarea şi asupra averii soţiei domnului Moţ Ion Florin, doamna Moţ Florica.
Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, domnul Moţ Ion Florin a fost înştiinţat, la data de 12.04.2011, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 46892/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 20.04.2011), cu privire la faptul că au fost identificate indicii privind bunurile imobile deţinute şi înstrăinate din patrimoniul personal care nu au fost evidenţiate şi declarate conform prevederilor legale şi invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.
În urma evaluărilor efectuate, s-a identificat faptul că domnul Moţ Ion Florin nu a înscris în declaraţiile de avere şi de interese, completate şi depuse în calitate de Primar al Comunei Zărand (judeţul Arad), următoarele:
1. creditele bancare deţinute în perioada 2006 – 2010, împreună cu familia, în valoare totală de 231.040 Lei;
2. date referitoare la conturile bancare, deţinute împreună cu familia, începând cu anul 2006;
3. 4 autovehicule achiziţionate în perioada 29.08.2008 – 15.03.2009, cu suma totală de 250.472 Lei (SUZUKI tip SAMURAI, MERCEDES-BENZ, KIA şi NISSAN PATHFINDER);
4. un autoturism marca DACIA LOGAN LAUREATE PLUS 1,4 MPI LAPL, achiziţionat la data de 27.03.2006, cu suma de 28.891,54 Lei;
5. veniturile din salarii dobândite în perioada 2004 – 2010, împreună cu soţia sa, doamna Moţ Florica, în cuantum total de 211.084 Lei;
6. veniturile din tranzacţii imobiliare, în valoare de 892.201 Lei, realizate în perioada 2009 - 2010;
7. subvenţiile primite de la Agenţia de Plăţi si Intervenţii pentru Agricultură, în valoare totală de 165.877 Lei.
În baza art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislaţiei în vigoare, constând în indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul Moţ Ion Florin, Primar al Comunei Zarand (Judeţul Arad), a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României, ca urmare a declarării necorespunzatoare a adevărului cu privire la veniturile realizate din salarii şi tranzacţii imobiliare, bunurile şi activele financiare deţinute împreună cu familia.
Având în vedere cele de mai sus, s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare şi s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, Judeţul Arad, cu privire la posibila săvârşire de către domnul Moţ Ion Florin, Primar al Comunei Zărand (Judeţul Arad), a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare”.
Dan Diaconescu, arestat acum un an
De remarcat, că patronul OTV Dan Diaconescu şi realizatorul de emisiuni Doru Pârv, pretins clarvăzător, au fost arestaţi în urmă cu aproximativ un an de zile (23.06.2011) , fiind acuzaţi de şantajarea primarului comunei Zărand, Ion Moţ, căruia i-ar fi cerut 200.000 de euro pentru a nu difuza imagini compromiţătoare cu el.
Potrivit anchetatorilor, cei doi i-ar fi cerut 200.000 de euro primarului comunei Zărand, din judeţul Arad, ca să nu dea „în vileag fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana vătămată, cum ar fi alegaţia că ar deţine o avere importantă, nejustificată, precum şi că ar efectua tranzacţii ilicite cu terenuri agricole, păgubind astfel cetăţenii comunei Zărand”, scrie în motivarea începerii urmăririi penale. Se crede că primarul Ion Moţ le-ar fi plătit celor doi 30.000 euro şi 4.200 lei, după care a apelat la procurori.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
dan - la 31 05 2011 ora 12:56
acest mot este un vierme,care trebuie strivit.